Idei pe verticala

In 2002, am scris pentru E-mail Report, prima revista electronica de IT (fondator Adrian Moisei), articolul Site-uri de continut sau platesti ca sa citesti, sa vezi, sa asculti.

Dupa 7 ani, inca se mai pune problema daca sa platesti sau nu pentru continut. Lucrurile s-au miscat pe ici, pe colo, mai mult pe afara. Romania este, din pacate, inca la stadiul de discutii. Pe blogosfera, in presa tiparita, nu conteaza unde, cert este ca inca se discuta.

Potrivit unui studiu American Press Institute, doar 51% dintre publisherii americani considera ca modelul de stiri online pe baza de abonament va aduce incasari. Un rezumat al studiului gasiti la Alex Mihaileanu.

Conform unui alt studiu, realizat de Pricewaterhouse Coopers, 62% dintre utilizatorii chestionati ar fi dispusi sa plateasca pentru continutul online, 100% pentru ziare informative tiparite, in timp ce niciunul nu ar plati pentru continut pe telefonul mobil.

Rupert Murdoch, actionar majoritar al trustului News Corp, a hotarat ca, incepand din iulie 2010, sa se introduca sistemul de continut platit pentru site-urile publicatiilor pe care le detine. La scurt timp dupa declaratia lui Rupert Murdoch, peste 500 de site-uri de reviste si ziare au aderat la societatea Journalism Online (fondata de  Steven Brill, creator al Court TV, Gordon Crovit, fost editor laWall Street Journal si Leo Hindery Jr., fost patron la Tele Communications si fondator al postului YES Network) pentru a-si publica informatiile pe un portal unic, in vederea introducerii sistemului de plata pentru continut.

Situatia in presa straina (cateva titluri):

L’Óeil – articolele pot fi citite online contra cost, plata pe articol sau pachete (10-30-50 articole)

Science & Vie – publica articole pe site, dar nu integral

Actualité de la scénographie – nu publica

Le Nouvel Observateur – publica articole pe site, dar nu integral

Paris Match – aproape integral, restul articolelor se pot citi online, contra cost

Lire – articole se gasesc si pe site, partial

Première – nu publica articolele pe site

Broadcast – articolele sunt publicate integral pe site

Discover – articolele sunt publicate integral pe site

Time – se regasesc si pe site

Dupa cum se poate observa, unele ofera, in continuare, continut de calitate in mod gratuit. Poti sa nu cumperi ziarul/revista tiparita; ai deja pe net. Asta este, de fapt, mentalitatea la care trebuie sa se renunte. Altele se limiteaza doar la varianta tiparita, iar o a treia categorie alege varianta aproape integral online, restul putandu-se citi in versiunea tiparita sau online, contra cost.

New York Times avea deja in 2007 peste 220.000 de platitori, iar Wall Street Journal peste un milion. Financial Times a fost primul care a introdus sistemul cu plata si are 117.000 platitori (abonamentul costa 155.48 lire sterline/an).

Le Figaro a anuntat ca va introduce din 2010 un model de plata pentru editia online. Libération a introdus deja din septembrie a.c. sistemul, contra a 6 sau 12 euro / luna. Presedintele Nicolas Sarkozy s-a exprimat in favoarea continutului cu plata: “…cred in valoarea informatiei verificate, analizate, triate, ierarhizate. Nu cred ca cineva nu va fi dispus sa plateasca pentru un articol de analiza si investigatie. Este absurd sa crezi ca publicitatea va finanta in continuare informatia. Gratuitatea inseamna practic moartea presei scrise…”

Conform unei cercetari realizate in 2008, mai putin de 5% din cetatenii UE au platit pentru continut online in ultimele 3 luni…

In Romania (cateva titluri):

Ziarul financiar – intr-o perioada avea articolele limitate, restul informatiilor putandu-se citi online (cont cu user/parola) doar daca detineai abonamentul tiparit; din 2009  s-a renuntat la formula; articolele se pot citi integral pe site

Academia Catavencu – a fost prima revista care a mers pe ideea de continut online contra cost

Capital – articolele se gasesc pe site

Saptamana financiara – articolele se gasesc pe site

Adevarul – articolele se gasesc pe site

Dilema veche – articolele sunt publicate pe site

Evenimentul Zilei – articolele se gasesc pe site

Cotidianul – articolele se gasesc pe site

Observator cultural – articolele se gasesc pe site

Formula As – articolele sunt publicate pe site, dar nu in ziua aparitiei versiunii tiparite

Apostrof – publica articole pe site

Historia – partial, restul in versiunea tiparita

Dilemateca – nu

Viata romaneasca – publica articolele pe site, integral

Specialistii romani nu cred ca se va introduce prea curand conceptul de continut platit in presa romaneasca. Orlando Nicoara, seful Media Pro Interactive, considera ca toate publicatiile ar trebui sa introduca taxe. Dragos Novac, fondatorul Metropotam, nu crede ca este fezabil modelul abonarii online, iar Alin Zainescu, consultant in comunicare online, merge pe ideea unui continut valoros, exemplificand cu publicatiile online de specialitate IT&C care “au in mare parte doar comunicate de presa si adaptari de articole aparute deja in presa internationala”.

I-as mentiona insa aici pe cei de la gsptv.ro care au avut curajul sa introduca sistemul de plata pay per view pentru continutul video.

Pentru a putea pretinde plata pentru continut, trebuie ca si publicul sa fie educat. Deci, consumatorul avid de informatii de calitate trebuie educat. Sa plateasca pentru acea informatie. Dar.. vorba presedintelui francez, nu cred ca cineva interesat de o anumita informatie, nu va plati pentru ea.

Un alt aspect in fezabilitatea sistemului cu plata pentru continutul online il reprezinta aggregatoarele de stiri. Inseamna practic moartea lor.

In momentul de fata, da, as fi dispusa sa platesc pentru un continut de calitate. Ori abonament lunar/anual ori plata pe articol. Insa probabil vor mai trece cativa ani pana se va implementa si plati, practic, acel continut de calitate, fie ca este vorba despre un ziar, o revista generalista sau de specialitate…

Voi? Ati fi dispusi sa platiti?

later edit (off topic): Acest articol a fost scris in data de 2 oct.2009 si facut “sticky” astazi, 2 martie 2010, din urmatoarele motive:

- blogul a fost inscris la competitia roblogfest 2010 la categoriile “popular” si “jurnalist”.

- organizatorii rbf si-au rezervat dreptul de a muta/elimina blogurile care nu sunt eligibile pentru categoria respectiva; insa acestia nu au publicat criteriile de eligibilitate pentru fiecare categorie in parte!  Citez din conditiile de desfasurare: “Minim 80% din continutul blogului trebuie sa aiba legatura directa cu categoria/sectiunea la care este inscris. In caz contrar, nu se califica la acea categorie/sectiune. Un exemplu ipotetic – un blog scris de un jurnalist ce are insemnari personale in proportie majoritara este un blog PERSONAL, nu de media sau jurnalist.”

Asadar, sunt curioasa cat % din blogul fiecarui inscris/nominalizat la rbf a fost citit de catre organizatori astfel incat sa elimine blogurile “necorespunzatoare” categoriei. In plus, cred ca se confunda termenii de ” insemnare personala” si ” insemnare de media sau jurnalist”. Un jurnalist poate avea un blog personal in care sa-si expuna ideile personale despre anumite chestiuni din media sau orice alt domeniu. Un jurnalist bun stie sa scrie despre absolut orice chestiune, intr-un stil personal. A, va referiti doar la jurnalistii care lucreaza cu carte de munca in domeniu? Sau la cei care pot scrie ca si jurnalistii? Cine face parte din juriul care decide daca eu sau tu scriem bine, ca si un jurnalist platit de un consortiu de presa?

Daca vreunul dintre organizatorii/juriul care “filtreaza” blogurile inainte de a se da drumul practic la votare/jurizare, va avea rabdarea sa citeasca nu acel x% din blog, ci macar acest articol pana la capat (se intelege si acest “later edit”), il rog sa explice care au fost criteriile de eliminare si, daca nu sunt eliminata, eu personal ma retrag din cursa.

Din ciclul: Daca ignoranta ar durea, farmaciile ar da faliment…

Zeci de articole pe net despre cum sa-ti protejezi datele (personale) in retelele sociale. Despre ce informatii ar trebui sa bagi si ce nu, astfel incat sa nu ai de suferit pe viitor. Probabil ca daca nu ai cont pe myspace, hi5, twitter, facebook s.a.m.d. esti privit ca fiind inapoiat; este trendy sa imparti prietenilor si mai ales necunoscutilor, poze, telefoane, e-mailuri, adrese, pupici, declaratii de I love u baby…  Pornind de la mesajul lui ‘mnealui, ajungi la concluzia ca tu ai grija de toate aspectele astea si, la un moment dat, te trezesti ca un/o neica nimeni tranteste colea pe un site/forum/blog o lista intreaga de date personale. O lista obtinuta dintr-un spatiu privat… O iei cu frumosul, cu rugamintea, ca la carte, inainte de a actiona legal. Si neica nimeni, crezandu-se buricul pamantului, iti restrictioneaza/sterge accesul pe site-ul/forumul cu pricina. Neica pitzi sau putzoi n-a auzit decat de mess si probabil hi5… Neica pitzi traieste in ign0ranta si nu (vrea) sa stie ca exista si autoritati care reglementeaza niste drepturi esentiale, fundamentale ale omului. Exista niste legi in societate. Le accepti, traiesti in societate, nu le accepti, cauti o alta societate guvernata de prostie, pardon, nimic. Pana si amaratele alea de animale au niste reguli dupa care se ghideaza… Bad, bad, bad…

Deci, nu va lasati prostiti de toate bad pitzi astea si putzoii astia care n-au nici cei 7 ani de acasa si tineti la demnitatea si la datele voastre personale. Actionati! Aveti, asadar, la dispozitie:

Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (www.dataprotection.ro – unde veti gasi legile si completarile ulterioare, cat si formularele de plangere/semnalare abuzuri; sau la sediul din str. Olari 32, Bucuresti)

Alte articole de citit:

Cum sa va protejati datele in retelele sociale

Datele personale si intimitatea europenilor

Urmariti si cereti sfatul totodata inimosilor avocati de la www.legi-internet.ro/blogs/ si www.avocatnet.ro

P.S. Daca se recunoaste cineva in descrierea de mai sus, este cu buna intentie! Deci, orice asemanare cu realitatea este pur voita.

P.S.2. Revin zilele viitoare si cu alte articole despre datele cu caracter personal. Fiti pe faza!

Brandul personal ca si brandul de produs reprezinta modul in care convingi pe cineva sa cumpere acel produs, serviciile sau ideile. Insa omul nu este un produs sau un serviciu. Omul este om. Valoarea ta poate fi crescuta daca iti creezi acel brand personal.

Conceptul de brand personal a fost folosit pentru prima data de Tom Peters in 1997, in articolul The brand called you. Astazi subiectul este dezbatut in numeroase articole, carti, traininguri. Oricine vrea sa fie recunoscut in domeniul in care lucreaza trebuie sa-si consolideze o reputatie solida, intr-un cuvant, branding personal. Branding personal inseamna sa te transformi pe tine intr-un brand. Uneori ai nevoie de consultant ca sa-ti construiesti brandul, insa poti face asta si singur.

Elemente esentiale ale brandului personal

Infatisarea. Conteaza felul in care va imbracati sau felul in care va purtati in societate.

Personalitatea. Infatisarea este corelata cu personalitatea. Abilitatea de a comunica si interactiona isi spune cuvantul in construirea brandului personal.

Competenta. Se refera la abilitati si experienta dobandita de-a lungul timpului.

Unicitatea. Este elementul unic al personalitatii unui individ.

Nu este un secret ca marile afaceri s-au facut in jurul unor indivizi cu personalitati puternice, unice.

Un alt element important in brandingul personal este credibilitatea. Nu incercati sa construiti imagini deformate, false. E ca si cand ai vrea sa vinzi un produs pe care il definesti excelent, dar de fapt este un produs prost, o minciuna. Minciuna va iesi la iveala in curand si pierdeti astfel credibilitatea.

William Arruda, unul dintre cei mai mari consultanti din lume in materie de branding personal spunea ca oamenii vor deveni din ce in ce mai constienti de importanta brandingului personal si isi vor oferi serviciile profesionale dupa modelul brandurilor corporate. Potrivit acestuia, companiile nu vor mai lansa anunturi de angajare, si din contra, vor cauta persoanele care si-au contruit un brand puternic in domeniul respectiv.

Vizibilitatea profesionala este, deci, un criteriu important. Vizibilitatea inseamna practic prezenta individului respectiv in motoarele de cautare, in retelele de socializare, cu predilectie cele profesionale. Prezenta pe internet poate fi un element al brandului personal. Un CV nu mai este demult suficient. Ai nevoie de un cont pe linkedIn, facebook, twitter; prezenta pe google; blog personal. Apoi prezenta la evenimentele din domeniul in care lucrezi, traininguri, seminarii etc.

Blogul personal poate fi un puternic instrument de promovare, mai ales daca este actualizat de minim 3 ori pe saptamana (ca sa nu zic zilnic) cu articole de calitate din domeniul in care activezi sau domenii adiacente. Sau pur si simplu domenii care te pasioneaza. Este un punct de plecare in construirea brandului personal.

Compara-te cu specialistii din acelasi domeniu, apoi incearca sa te diferentiezi de ei. In asta consta unicitatea. Descopera-ti punctele tari si cele slabe. Fa-ti o lista de obiective.

La fel de importanta este si perceptia celor din jurul tau asupra calitatilor si abilitatilor tale. Parerea lor conteaza enorm in consolidarea brandului personal.

Specialistii in resurse umane recomanda sa-ti construiesti brandul in mod organizat. Largeste-ti cercul de cunostinte, socializeaza, interactioneaza, participa (la diverse proiecte), implica-te, exceleaza!

Vorbeam recent cu colegii de serviciu despre filosofia kaizen. (Despre conceptul kaizen am mai scris pe la inceputul anului. Va recomand sa-l cititi! ) Mai exact despre anumite principii kaizen: ordonarea (seiton) si curatenia (seiso) la locul de munca. Mi s-a reprosat de cateva ori ca ar trebui sa-mi fac “curat pe birou”. Adica ordine. Daca mi-ar vedea cineva birourile (cel de acasa si cel de la job) ar zice ca-i un haos si ca sunt dezordonata rau. Nimic mai gresit! In ochii lor, foi, creioane/pixuri, carti, fotografii, dosare peste dosare, cabluri, cd-uri si cate si mai cate, toate par aruncate alandala de zici ca nu mai ai unde sa arunci un ac, daramite sa mai gasesti ceva. Practic, toate sunt asezate pe n criterii de prioritate si importanta. Fiecare fotografie sau foaie isi are rostul ei acolo pe birou. Nu mi s-a intamplat niciodata sa caut ceva in aparenta “dezordine” si sa nu gasesc. O singura data am incercat sa merg dupa recomandarile lor si le-am reordonat pe toate in 1-2 teancuri. Un esec total! Nu mai gaseam nimic din ceea ce cautam si ma enervam incontinuu. Aparenta “ordine” a creat automat un haos pentru mine, deci mult timp irosit, si asta doar pentru acel aspect “estetic” de care ceilalti tineau atata cont…

Cata importanta are, oare, acest aspect estetic al unui birou “ordonat” daca eu nu gasesc ceea ce am nevoie in secunda doi? Principiile kaizen de care aminteam anterior – ordonarea si curatenia – sunt extrem de eficiente/benefice la locul de munca. Cu conditia sa nu fie prost intelese. Aranjarea lucrurilor pentru a putea fi usor de gasit si folosit si, implicit, curatenia duc automat la un management mai bun al timpului de lucru si nu numai.

Consider ca nu are importanta cat de imprastiate par foile si restul obiectelor de pe birou, atata vreme cat eu le folosesc in mod eficient si nu imi irosesc timpul cautandu-le. (Cel putin asta am inteles eu referitor la acest principiu de ordonare din sistemul kaizen. Daca gresesc, corectati-ma!)

Iar curatenia (seiso) la locul de munca in filosofia kaizen se refera – pe langa sensul concret – si la curatarea si inspectarea echipamentelor. Amintiti-va ca sistemul a pornit de la Toyota, industria producatoare de masini, unde curatarea echipamentelor juca un rol esential – pentru prevenirea erorilor si, implicit, eliminarea pierderilor. Nu stiu daca este cel mai bun exemplu, dar as mentiona copiatorul. Consider ca, daca acesta ar fi curatat si verificat periodic (toner, suprafata de copiere etc – si nu doar atunci cand ar aparea defectiuni), cu siguranta numarul de foi stricate/gresite/nereusite si alte defectiuni s-ar reduce. Sau scannerul. Fotografiile nu ar mai trebui retusate in mii de pasi (timp pierdut!) daca suprafata de scanare ar fi curatata de urmele de degete, praf si alte minunatii.

Si, bineinteles, mai este si sortarea (seiri) – eliminarea obiectelor de care nu mai ai nevoie, dar despre asta si celelalte principii kaizen, intr-un articol viitor…

Cititi si: Conceptul kaizen

Pe bloguri se deruleaza de ceva timp incoace n campanii de e-payment ale unor banci. Eu, personal, sunt adepta platilor cu cardul de ani de zile. Intotdeauna am preferat sa platesc cu cardul ori online, ori offline in magazine, benzinarii si  oriunde s-a putut plati in acest mod. Indiferent daca-i Romania sau strainatate. Pentru strainatate, card special si sume fixe de cate ori am avut nevoie (tocmai pentru a preintampina problema furtului sau alte belele).

Insa se pare ca Romania este considerata, in continuare, o tara din lumea a treia. Degeaba se chinuie unii sa implementeze noi tehnologii daca altii nici nu se sinchisesc sa le foloseasca. Degeaba au unii o cifra de afaceri destul de mare si au fost considerati in 2008 “al doilea magazin de comert online de pe piata romaneasca“, daca nu le pasa de clienti.

In Statele Unite povestea este simpla. Clientul nemultumit ar fi anulat comanda (data online). Seful a doua zi ar fi intrebat: De ce X a anulat comanda? Pentru ca nu ne-a mers POS-ul. De ce nu a mers? Pentru ca avem doar o singura linie (companie) telefonica si care nu a functionat. In secunda urmatoare, cu siguranta s-ar fi implementat x linii (companii) telefonice. Pentru ca in SUA accentul este pus pe client.

La romani, insa, este foarte complicat… O singura linie telefonica pentru POS (cazuta evident) si datul din umeri a ignoranta din partea vanzatorilor sunt chestii frecvent intalnite… Si mai ales obraznicia vanzatorilor. De ce? Pentru ca se merge pe ideea, ia mai da-l dracu, mai avem inca 20 de clienti pe ziua asta care au platit cu numerar… Este atat de greu la cifra de afaceri pe care o are sa implementeze mai multe linii telefonice pentru POS-uri? Nu merge una, nicio problema, mai avem una, doua de rezerva.

Dar nu exista nici macar bunul simt de a anunta verbal sau printr-un afis ca POS-ul nu functioneaza si ca platile se fac doar numerar. Stai la coada mai mult de jumatate de ora, ajungi intr-un final in fata si se ti se spune ca nu poti plati cu cardul… Alte drumuri in cautarea unui bancomat pentru a putea plati numerar…

De ce n-am ales livrarea prin curier rapid? Chiar inainte de Craciun am avut o experienta neplacuta cu un curier (”rapid”) care n-a ajuns la destinatie. De ce nu prin posta? O alta experienta urata cu un colet facut zob. Din acest motiv am preferat sa ma deplasez la sediul firmei pentru a-mi ridica personal produsele comandate (online!!). Dar erau si oameni din alte localitati care se deplasasera special pana in Bucuresti, la sediul firmei, pentru a-si ridica produsele. Iar firma are program special pentru eliberari produse: 2 ore fix!

Si culmea este ca pe site-ul firmei scrie ca plata se face in felul urmator:

- ramburs
- ordin de plata
- cu cardul de credit la sediul nostru (pretul este mai mare cu 1%) (pentru ce, nu am inteles, ca este plata electronica!)
- rate online

Este a doua firma care primeste bila neagra si nu voi mai comanda vreodata de aici!