personal

Sunt atee, nu cred în dumnezeul vostru și nici în alți zei. Dar ceea ce mă enervează profund… judecata și disprețul față de opiniile diferite. În general, faptul de a fi contra curentului și, în special, contra preceptelor religioase înseamnă a fi etichetat nu drept un nebun, ci un rău, un anormal și un… afurisit.

Orice bun creștin știe că în scriptură este condamnat prostul obicei de a-i judeca pe alții: „Omule, dacă tu judeci, n-ai iertare, căci judecîndu-i pe alții, te condamni pe tine“ (Romani, 2,1).  Dar sunt prea puțini buni creștini care să-și vadă bârna din proprii ochi.

Bunul creștin este umil, modest, își iubește aproapele, dar și dușmanul, nu judecă, nu face rău și nu vrea răul nimănui.

Sintagma de bun creștin nu se aplică și babelor evlavioase care se duc duminică de duminică la biserică, ascultă slujba cu patos, îngână și-și fac cruce până fac febră musculară la braț, aprind lumânări la vii și la morți, însă ele n-au mai păstrat pentru dumnezeu decât respectul de a-i pune majusculă, vorba lui Cioran. Sunt babele care, de luni până duminică, inclusiv în biserică, nu fac altceva decât să se uite la tine și să te judece: ”N-ai făcut bine așa, trebuia să faci așa, fiindcă așa trebuie!” Sunt babele deținătoare ale adevărului absolut. Le vezi cum se mobilizează împotriva ta dacă te manifești contra curentului, de fapt, contra preceptelor lor religioase și vezi cum încep să-ți numere relele, să-și ia rolul de judecător-călău, te așteaptă cu sabia dreptății în mână, de parcă ar vrea să-l scutească pe dzeu la judecata de apoi.

Ferească sfântul să intri în gura spurcată a lor, că te afurisesc de nu te vezi. Nu-ți vine să crezi că ai de-a face cu atâția ”buni creștini” plini de ură, gata să te afurisească atunci când încalci dogmele lor. Sau alți ”buni creștini” care, supărați că nu sunt apreciați așa cum gândesc ei, la adevărata lor valoare, devin invidioși, propovăduitorii teoriilor conspiraționiste, clevetesc, judecă și se supără și mai abitir pe lumea înconjurătoare.

Și atunci apare întrebarea: ce scriptură au citit de au așa un dispreț față de… aproapele, față de opiniile lor diferite în privința oricărui subiect, nu numai a dogmelor religioase? Constat, de fapt, că au o totală lipsă de respect față de valorile pe care ei înșiși pretind că le propovăduiesc. Și îmi permit să spun – în nimicnicia mea – că nu-i suport și nu vreau să am de-a face cu astfel de ”buni creștini”.

foto eparhiaargesului.ro

Dacă aș fi știut ce mișto sunt pisicile, cu siguranță n-aș mai fi avut cățel de când mă știu… Glumesc, desigur! Iubesc toate animăluțele în mod egal, fie că-i pisică, arici, cățel, peruș sau orice altă viețuitoare.

Despre animăluțele sufletului meu, am mai scris în urmă cu vreo trei ani: https://irina.bartolomeu.ro/catelul-o-extensie-a-sufletului-meu/ însă ceea ce nu știți… este faptul că, de un an avem, pe lângă doi căței și… două pisici.

Pe Marie a adus-o copilul. Era în grădina din spatele blocului, într-o gașcă de 5 pui și o pisică-mamă tare slabă și amărâtă. În ciuda emoțiilor că nu se va înțelege cu doi căței, Marie s-a adaptat perfect. Și ea, dar și cățeii. Luc, golden retriever-ul nostru, o tolerează și o lasă să-i stea și în cap, iar Tasha, maidaneza noastră, a adoptat-o ca fiind… puiul ei!

Blue, birmaneza cu ochișorii albaștri, a apărut la noi 6 luni mai târziu. Fusese într-o familie cu 3 copii care au chinuit-o, au traumatizat-o, au dus-o înapoi la doamna care avea grijă de pisici, apoi iar au luat-o, iar au dus-o înapoi… până când am auzit noi de ea și ne-am îndrăgostit instantaneu.

Fiecare are propria personalitate. Luc, 9 ani, golden retriever, extrem de calm și de iubitor, veșnic vesel, iar Tasha, 4 ani, fire vulcanică, mereu certăreață, dar foarte iubitoare și cerșetoare de atenție și iubire. Amândoi fac echipă bună la orice. Marie se crede deja ”the big boss” peste Luc, Tasha, Marie, inclusiv noi. Este foarte independentă, se descurcă bine în orice situație (nu mai zic de câte ori cade și… se bălăcește în wc!). Blue, în schimb, e mai sperioasă, mai scârțâită, se ascunde sub canapea ori de câte ori Tasha dă alarma (latră) că sună cineva la ușă. Un cățel nu poate fi un bibelou de porțelan, căruia să-i spui să stea nemișcat. Dar nici pisica. Degeaba crezi tu că ai o ”jucărie” nouă. Pisica, spre deosebire de câine, nu poate fi dresată. Pisica face ce vrea, nu tu ești stăpânul ei, ci invers, tu ești ”jucăria” ei. Marie a învățat de la căței, spre exemplu, să roadă cutii de carton! Așa că, dacă nu-ți plac aceste aspecte, ar fi mai bine să nu-ți iei un animăluț de companie.

• 

• 

Având atâția ani un animăluț în casă (din 1996, primul cățel – un cocker spaniel), nu ne-a fost deloc greu să avem grijă de toți patru. Înseamnă, totuși, o responsabilitate. Cățeii trebuie scoși afară zilnic și plimbați, de 2-3 ori, hrănit de 3 ori (puiul) și de 2 ori (adultul), preparat mâncare specială, de regim, atunci când au probleme digestive sau alergice, cumpărat vitamine pentru pui, dar și pentru seniori, mers la doctor pentru vaccin, deparazitare sau orice altă problemă apărută, periat zilnic, spălat periodic, plus joaca și iubirea de care au atâta nevoie. La fel și pisicile, mai puțin partea cu ieșitul afară, deși, soțul meu era cât pe ce să pună un ham pe Marie și s-o scoată la plimbare, alături de căței! 🙂

În ceea ce privește mâncarea – fiindcă reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte pentru creșterea sănătoasă a animăluțelor noastre, am ținut cont de următoarele:

• valoarea nutritivă a ingredientelor
• compoziția ingredientelor
• alimente fără aditivi artificiali
• sursa de proteină

Sursa de proteină diferă de la un brand la altul. Noi ne-am axat pe hrana uscată Hill’s Canine Mature Adult 7+ miel și orez pentru căței; asta le-a plăcut cel mai mult (din mai multe branduri testate) și tot asta ne-a recomandat medicul veterinar. Un sac de 12 kg ajunge pentru o lună. Iar pentru pisici, Hill’s SP Adult 1-6 Optimal Care Miel și Hill’s SP Adult 1-6 Optimal Care Pui, 2 saci de 2 kg pentru o lună, plus plicuri cu hrană umedă Gourmet și Sheba.

Pe de altă parte, am descoperit, de-a lungul timpului, că Luc iubește (a se citi ”fură de pe masă”) fructele și legumele, care oricum sunt sănătoase și chiar indicate. E disperat după cartofi, morcovi, căpșuni, pepene roșu, mere, struguri. La fel și Marie, care mănâncă salată. În schimb, Blue și Tasha sunt carnivore convinse, nu le păcălești așa ușor cu legume. Vedeți? Fiecare cu personalitatea lui.

Pe site-ul https://pentruanimale.ro/ veți găsi o multitudine de opțiuni în ceea ce privește hrana pentru animale, dar și informații despre ingredientele bune și mai puțin bune, despre tipurile de carne folosite în prepararea hranei și multe alte aspecte importante pentru o creștere sănătoasă.

Așa cum îi creșteți, așa îi aveți. Sănătoși sau mai puțin sănătoși…

„Corpul face parte din proiectul identitar al fiecărei persoane.” 

(Anthony Giddens, sociolog)

Corpul uman, dintotdeauna un mediu de comunicare şi emițător de mesaje culturale şi sociale, a fost și este încă un obiect de studiu atât pentru artiști, filosofi, scriitori, istorici, cât și pentru eseiști, sociologi și antropologi. Dincolo de toate aceste analize, istorii și discursuri, corpul face parte din proiectul identitar al fiecărei persoane, așa cum bine a spus-o sociologul Anthony Giddens. Ce este frumos și ce este urât în opinia unora nu va corespunde niciodată cu opinia altora, fiindcă însăși ființa umană este subiectivă. În caz particular, dacă vorbim despre tatuaje, pentru unii reprezintă însemnele pușcăriașilor, iar pentru alții, o artă.

Tatuajul este una dintre cele mai vechi forme de artă practicate de om, încă din timpurile preistorice, prin care desenele sau scrierile imprimate pe piele aveau diverse semnificaţii. Au scris destui despre istoria tatuajelor, detalii găsești aici.

Primul tatuaj

Încă din vremea liceului m-au fascinat tatuajele, însă frica de durere m-a tot făcut să le amân an de an. Aveam o colecție imensă de imagini cu diverse tatuaje, desene care îmi plăceau și care aveau anumite semnificații pentru mine. Știind că tatuajele se pot face în mai multe ședințe (în funcție de mărimea și complexitatea lor), am decis ca, în primăvara asta, să-mi iau inima în dinți și să mă duc să-mi fac primul tatuaj. Ehei, și dacă aș fi știut că nu doare tatuarea… mi le-aș fi făcut de acum 20 de ani! Faza cu durerea e relativă. Depinde de fiecare persoană în parte, de nivelul de toleranță la durere. Desigur, există și niște imagini – hărți ale corpului – cu nivelul de durere în cazul tatuajelor pentru fiecare zonă în parte. Artiștii tatuatori spun că, în general, lângă os sau pe os și acolo unde este pielea mai subțire este posibil să doară mai tare. Eu am ales să-mi fac pe braț (exterior), iar senzația a fost, pe alocuri, de mici zgârieturi. Mai degrabă a durut zona după tatuare, la etapa de îngrijire a pielii tatuate, însă a fost o durere suportabilă. Este ca și cum ai avea o arsură solară, fiindcă va cădea primul strat de piele, iar zona trebuie spălată și hidratată intens cu unguentul aferent (SorryMom, Bepanthen). Vindecarea durează aproximativ o săptămână, însă pielea se regenerează complet după aproximativ o lună. Desigur, se știe că este interzisă expunerea la soare timp de o lună, la fel și băile în piscină; de aceea perioada optimă pentru tatuare este primăvara sau toamna. Un articol interesant găsești aici.

Salonul de tatuaj și artiștii tatuatori

Unii au tendința să întrebe în stânga și în dreapta care este cel mai bun salon de tatuaj. Mulți zic salonul x sau salonul y. Este o greșeală. În funcție de desenul pe care îl vrei, caută desene asemănătoare și vezi care artist tatuator îți place. Caută lucrările lui și vezi-i măiestria. Eu m-am orientat inițial spre lucrările gray, acolo vezi cât de bine stăpânesc artiștii tatuatori arta umbrelor și a detaliilor, apoi a culorilor și a nuanțelor de culori. Știi vorba ceea, detaliile fac diferența. Desigur, unii s-au specializat doar pe gray, alții pe color, alții stăpânesc mai multe stiluri – gray, color, old school etc. Așa am găsit și salonul căutând anumiți artiști tatuatori. Apoi am căutat impresiile despre salonul respectiv. Am auzit și de artiști care își lasă amprenta modificând desenele cerute inițial. Nu, eu cred că măiestria celui care tatuează constă în a reproduce exact ceea ce îți dorești. Pentru că dacă te trezești că desenul este modificat, chiar și printr-o banala liniuță, ți se duce tot feng shui-ul. Desigur, sunt artiști care preferă să-ți deseneze ei ceea ce dorești. Eu am preferat să-mi desenez singură, într-un soft de editare foto, întregul desen, inclusiv culorile. De exemplu, mie mi-au plăcut lucrările artiștilor de la salonul No Regrets Tattoo, iar de tatuajul meu s-a ocupat Mihail Alin, absolvent al Universității de Arte Plastice. Lucrările lui le poți vedea aici.

Tatuarea propriu-zisă a durat aproximativ o oră și jumătate. Nu voi da detalii de ce am ales acest desen pentru tatuaj. Cred că nimeni nu ar trebui să dea explicații despre semnificațiile tatuajelor alese. Pentru că, așa cum spuneam, fiecare este subiectiv, fiecare are propriile interpretări. Dar voi spune doar atât: fiecare își tatuează ceea ce iubește, ceea ce îl reprezintă.

Care este părerea ta despre tatuaje? 🙂

Anul trecut scriam despre atentatele teroriste și despre cum se destramă un vis așa, puțin câte puțin.

Ieri (7 aprilie 2017), un camion a intrat în mulțime, la Stockholm, pe 3 aprilie, explozie la metroul din Sankt Petersburg, pe 22 martie, un autoturism a intrat în pietonii de pe podul Westminster din inima Londrei, în decembrie 2016, un camion a intrat în mulțime în Berlin, în iulie 2016, ostatici luați într-o biserică în apropiere de Rouen, un atac armat la Munchen, un camion intrat în mulțimea adunată la Nisa pentru focurile de artificii de Ziua Franței, în martie 2016, atentate teroriste la Bruxelles, pe aeroportul Zaventem și în stația de metrou Malbeek, plus atentate în Turcia. Zeci de morți și sute de răniți în Europa și Asia. De fapt, 4.151 de atacuri teroriste în lume, anul trecut, comparativ cu 3.633 câte au fost în 2015, potrivit unei numărători efectuate de experți ai companiei de asigurări Aon. Tot experții Aon au creat o hartă, care ilustrează o creștere previzibilă în 2017 a riscurilor politice de terorism și violență, cu 17 țări clasate la cel mai ridicat nivel. Încotro se îndreaptă lumea asta?

Am discutat noi, de-atâtea ori, câte-n lună și în stele. Mereu ai fost alături de mine, mereu ai investit în mine și m-ai sprijinit necondiționat. Mereu mi-ai spus ”Poți!”, deși în sinea ta poate credeai că nu pot. Dar niciodată nu mi-ai spus că nu pot. Mulțumesc, tată, că m-ai învățat să lupt pentru orice, să cred în… ”pot”.

Ți-a plăcut să înveți, să studiezi. Mereu te vedeam cumpărând cărți, citind și notând la biroul tău din sufragerie. Mereu mi-ai spus că o carte e cel mai de preț dar pentru viitorul meu. Mulți ani te-ai rugat de mine să termin facultatea. Jobul, banii și cheful de distracție m-au făcut s-o tărăganez mult timp. Într-un final, m-am reapucat de ea. Am terminat-o, dar pentru tine era deja prea târziu… În ziua în care am luat licența, am trecut cu diploma pe la tine și ți-am spus… Nu știu să-ți explic ce ușurare, dar și bucurie totodată am avut în clipele acelea… Mașina ta de scris, cărțile scrise de tine sunt la loc de cinste în bibliotecă. Manuscrisele tale își așteaptă frumos rândul pentru a vedea lumina tiparului. Am o datorie mai mult decât morală față de tine. Mulțumesc, tată, că m-ai învățat să apreciez cuvintele, cartea și mai ales să învăț…

Fiind plecat din Maramureș de peste 40 de ani, aveai de fiecare dată lacrimi în ochi când îmi povesteai despre bunici, despre prietenii și colegii tăi de școală (nu știu ce mai fac doctorul Scăunaș, nici chimistul Druță), despre Valea Marei, despre scăldările în Iza, jocurile și patinatul cu patine din lemn. Astăzi, cu atât mai mult îmi doresc să revad Maramureșul tău iubit. Nici nu știu dacă mai există acum casa bunicilor. Dacă se mai respectă acele tradiții de Crăciun despre care îmi spuneai cu atâta patos. Crăciunul s-a născut la sat, îmi ziceai tu în fiecare an. Astăzi zic că nu mai e Crăciun fără tine… Mulțumesc, tată, ca m-ai învățat să iubesc satul românesc și tradițiile sale…