Într-o lume atât de grăbită, într-o lume plină de task-uri și… task-uri, o oală care să gătească (aproape) singură este binevenită. Așa am descoperit prima oală tip multicooker. O minunăție, nu altceva! Efectiv, aruncam direct din congelator puiul întreg, niște legume acolo, apă și după 30 de minute, supa era gata. Fără să stau s-o păzesc. Doar să dezosez puiul (dacă era cazul) și să mai adaug ce mai aveam nevoie: condimente, tăiței, borș șamd. Acela a fost startul. Pasionată fiind de tehnologie, inclusiv în ceea ce privea bucătăria, am urmărit îndeaproape tot ceea ce apărea în materie de oale pentru gătit. Care să gătească singure. Multicooker. Așa a urmat o a doua oală, apoi a treia, un slow cooker – inversul celor două, fiindcă gătea în 6-10 ore, nu vă speriați, o lăsam peste noapte, consuma mai puțin decât un bec. A urmat apoi a patra, a cincea și… m-am oprit aici. Momentan. Am păstrat 2 oale tip multicooker și 1 un slowcooker. Primele două le-am dat, adică cele două Tefal. Așadar, în prezent, folosesc un multicooker Instant Pot Pro, un multicooker Ninja SmartLid și, mai rar, un slow cooker, CrockPot.
Între timp, am demarat și un proiect personal, un site cu rețete adaptate acestor oale, aromesimagie.ro, pe care însă, din păcate, nu mai am timp să-l actualizez pe cât ar trebui. Noutățile le găsiți pe instagram, contul @aromesimagie. Urmează să updatez și site-ul… sper, cât de curând.
În ceea ce privește ultimul multicooker achiziționat, Ninja SmartLid 14 in 1 (OL750EU) – pentru Europa (15 în 1 pentru UK), eu cred că a fost cea mai bună achiziție.
De ce Ninja SmartLid (14 in 1):
- Posibilitatea de setare a eliberării presiunii (QP, NPR, DPR, adică Quick Pressure, Natural Pressure, Delayed Pressure). Comparativ, Tefal One Pot nu are aceste setări. Tefal Cook for me, doar Quick Release Pressure automat. Instant Pot, doar manual și Delayed. Delayed Pressure și Natural Pressure sunt folosite, în general, pentru făinoase, adică supă cu tăiței, orez cu lapte șamd. Când se folosește Quick Pressure, făinoasele, laptele și alte cele deversează prin capac, prin toate cele, de te apucă groaza cât ai de curățat…
- 3 in 1. Adică este și oală sub presiune, dar are și Air Fry și Steam Air Fry. Imaginați-vă că puteți face cartofii prăjiți ca într-o friteuză. De ce aș mai lua o friteuză separat, dacă aceasta are funcția de Air Fry? Din punctul meu de vedere, funcția perfectă. Somonul sau șnițelele nu vor ieși uscate, datorită acestei funcții. Pentru că, mai întâi, va fi gătit sub aburi, apoi air fry, adică prăjit cu aer cald. Adică suculente, nu uscate. Și fără pic de ulei.
- 3 in 1. Adică poți face 3 tipuri de mâncăruri în același timp. Folosind rack-ul dedicat, plus/minus tava multifuncțională, poți avea, de ex, paste/orez (jos), broccoli (la mijloc) și pui/pește pe rack-ul de sus. Adică cea mai bună invenție pentru pachețelul copilului pentru școală și nu numai. Desigur, pot fi folosite și doar în 2 moduri (2 meals). Și asta într-un timp foarte scurt. Cum îți sună să ai în max. 10 minute 3 feluri de mâncare?!
- Air fry. Adică friteuză cu aer cald. De ce aș investi într-o friteuză separat, când am aici această funcție? Combi. De ce nu?
- Capacul SmartLid. Dacă la modelele anterioare, Ninja folosea 2 modele de capac, unul pentru presiune și unul pentru friteuză, Ninja SmartLid foloseste unul singur. Acesta este dedicat atât mâncărurilor/ciorbelor pe baza de presiune, cât și celor pentru air fry. All in one. Și chiar foarte ușor de curățat (ex: 750 ml apă, 1 lingură oțet, 1 lămâie, steam 30 de minute!)
- Timpul de gătire mult mai rapid față de modelele anterioare. De exemplu, pentru carnea tocată, să zicem ciorbă de perișoare, înseamnă 5 minute de gătire pe high pressure. Nu mai pun la socoteală timpul de încălzire până ajunge efectiv la presiune, acesta diferă în funcție de mai mulți factori. Cert este că manualul este binevenit, trebuie citit. Ai tabele atât pentru High Pressure, Steam Air Fry , cât și pentru Air Fry. Plus câteva rețete standard. Apoi, știind timpul standard de gătire pentru diverse alimente, vei ști cum să combini astfel încât să-ți iasă rețetele perfect. Cert este că, pe mine, m-au debusolat timpii de gătire. A trebuit să verific manualul de fiecare dată, astfel încât preparatul gândit să iasă perfect, comparativ cu oalele anterioare, care găteau mult mai încet. Un mușchi de vită tip rare, gătit sous vide, probabil că nu va ieși perfect decât după n încercări. Mie, cel puțin, cel făcut la Instant Pot, astă iarnă, și vorbim de piept de rață, a ieșit perfect, în opinia mea, după 3 încercări.
- Mult mai multe funcții. De ex, funcția Bake. Folosită la oalele anterioare pentru coacere sau pentru scăderea sosului. Nu vrei să știi cum arată mâncărurile de la Ninja pe această funcție. Este echivalentă cu un cuptor. Ardeii umpluți, sarmalele, varza călită și multe altele arată de parcă ar fi fost scoase din cuptor! Nu mai zic de gustul demențial! La Ninja SmarLid, funcția de Bake acționează în mai multe feluri. Și pentru coacere, și pentru scăderea sosului, dar și pentru rumenire, gustul autentic de cuptor!
- Funcția de dospire este genială! Dacă urmezi pașii din manual, iese pâinea perfectă!
- Funcția de iaurt – nu am folosit-o decât la Instant Pot, prin borcănașe prelucrate deja cu lapte și iaurt, dar se pare că funcționează integral, a la carte, conform celor citite pe grupuri.
- Funcția de deshidratare – pentru plante, legume, fructe sau… pentru un mușchi de vită/porc condimentat și care se va transforma într-un mezel de casă autentic.
- Funcția de slow cook – eu am folosit-o, în general, tot pentru a obține mezeluri de casă. După 6-8 ore de gătit la temperatura constantă, iese un mezel genial. Și, mai ales, curat, fără E-uri. Mai merge făcută zacusca, de exemplu, la 4:30 ore.
- Folosiți manualul, experimentați, citiți și postările de pe grupurile de facebook, dedicate Ninja, (da, există cel puțin 2 grupuri românești, dar nu țineți cont de toate aberațiile – verificați cu ceea ce scrie în manual, neapărat. Pentru că am avut supriza să citesc niște chestii de tipul – pui gătit la peste 40 de minute – , în condițiile în care, în manual, era trecut un alt timp). Pesemne că unii nu au înțeles diferențele dintre o oală cu presiune, în care apa nu se evaporă deloc și una clasică de pe aragaz…. No more comments…. Experimentați, experimentați, experimentați…!
Una peste alta, nu cred că am găsit până în prezent vreun minus pentru multicookerul Ninja SmartLid. Din punctul meu de vedere, le întrunește pe toate. Are și presiune, și aburi, și dospire, și air fryer, și coacere etc. Toate perfecte, doar să știi să le combini și să setezi temperatura și timpul corect!
Pentru rețete, follow me, @aromesimagie, pe instagram.
PS. Mai există și varianta fără termometru și 11 programe, adică Ninja OL550EU. Or eu vorbesc despre Ninja OL750EU, cu termometru și 14 programe, aceasta din urmă fiind achiziționată de mine.
De exemplu, iată ce am gătit ieri: Osso Buco de curcan, în sos de coniac, cu gremolata și piure de dovleac. Curcanul la Ninja, mai întâi călit câteva minute, apoi High Pressure 15 minute și Bake 10 minute, la 190 de grade. Dovleacul, la Instant Pot, pe Steam, 10 minute.