Nu stiu cum au fost altii, dar eu pot spune cu certitudine ca am avut o relatie speciala. Tata a fost altfel. Cu el puteai discuta cate in luna si in stele. Intotdeauna te puteai baza pe el, intotdeauna era acolo sa te ajute. Neconditionat. A avut si el metehnele lui, dar cine nu are?!
Tata a avut un fix cu invatatul. Fiind un copil sarac din fundul tarii, a avut de ales intre a merge cu vacile sau a merge la scoala. A ales scoala, vacile revenindu-i fratelui sau. A invatat din greu, fara a avea creioane si caiete. Incaltarile rupte si doar dorinta de a reusi, de a face ceva in viata l-au motivat. A facut doua facultati, dar i-a placut sa studieze toata viata. Imi amintesc ca il vedeam mereu citind. Casa e plina de carti si acum. Si asta imi spunea si mie: “Pune mana si invata, vei avea nevoie candva! Citeste o carte; uite, ai pe alese!” Imi amintesc de cate ori il trimiteam la sedintele cu parintii numai ca sa nu afle mama ca mai aveam cate o absenta sau o nota proasta. El m-a inteles si m-a iertat de fiecare data, cu promisiunea ca voi indrepta greselile. Cumva, reuseam sa le indrept. Si pentru mine, dar mai mult pentru el. Pentru increderea acordata de fiecare data. Multi ani s-a rugat de mine sa termin facultatea. Jobul, banii si libertatea m-au facut s-o taraganez mult timp. Intr-un final, m-am reapucat de ea. Am terminat-o anul trecut, dar pentru tata era deja prea tarziu… Multumesc, tata, ca m-ai invatat sa invat… ca orice lucru trebuia facut la timpul potrivit…
Tata era altfel cand imi povestea despre locurile in care copilarise. Plecat din Maramures de peste 40 de ani, avea de fiecare data lacrimi in ochi cand vorbea despre parintii lui, despre prietenii si colegii lui de scoala, Valea Marei, scaldarile in Iza, jocurile si patinatul cu patine din lemn. Astazi, cu atat mai mult imi doresc sa revad Maramuresul. Nici nu stiu daca mai exista casa bunicilor. Daca se mai respecta acele traditii de Craciun despre care el povestea cu atata patos. Craciunul s-a nascut la sat, zicea el in fiecare an. Astazi zic ca nu mai e Craciun fara el… Multumesc, tata, ca m-ai invatat sa iubesc satul romanesc si traditiile sale…
Tata era fascinat de muzica. Venind dintr-o zona in care se horeste adevaratul cantec romanesc, si-a dorit sa lucreze la redactia de muzica populara. N-a fost sa fie acea redactie, dar a compensat lipsa prin a-si face o intreaga colectie de benzi de magnetofon, discuri, casete, cd-uri. Avea caiete in care isi nota cu grija ce se gasea pe fiecare banda sau disc. Tot zic ca ar trebui sa transfer benzile pe computer, pentru eternitate, insa nici timpul nu ma ajuta astazi si nici magnetofonul care pastreaza si acum urmele sale… Multumesc tata, ca m-ai invatat sa apreciez muzica… desi n-o auzeam pe de-a-ntregul…
Tata a iubit cartile si scrisul. El insusi co-autor al unor carti de muzicologie si politologie. Avea cateva manuscrise neterminate de care spera sa se ocupe la pensie. Dar anii de pensie s-au transformat tot in munca. Niciodata n-a avut stare. Nici cand era bolnav nu statea acasa. Sper sa reusesc candva sa-i public manuscrisele. Am o datorie mai mult decat morala fata de el. Multumesc, tata, ca m-ai invatat sa iubesc cartile… si sa scriu… Am ajuns blogger european, asa ca tie iti dedic premiul.
Tata a iubit calatoriile. Pastrez si astazi vederile de prin orasele si tarile prin care a cutreierat. Imi amintesc ca-mi aducea saci intregi cu jucarii si dulciuri care nu se gaseau pe aici. Si mama. Dar tata… era altfel. Si mai sunt atatea de povestit. Multumesc, tata, pentru toate lectiile de viata si pentru tot ceea ce sunt astazi!
Au trecut 4 ani de cand tata nu mai e… Mi-e atat de dor de tine, tata!
http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Codrea
5 comments
tatăl tău avea un nume tare frumos. şi a crescut un copil frumos.
ştiu că nu te alină prea mult, dar eu cred că el te veghează de sus şi zâmbeşte.
şi că trăieşte în sufletul tău.
Am citit recursul tău la memorie și fiecare rând, propoziție, frază, mă cutremurau, retrăind prin intermediul tristei tale povești de viață-pildă, propria poveste… Așa a fost și mama mea (Dumnezeu s-o odihească-n pace!) , un autodidact, un cadru didactic excelent, o înțeleaptă, o creativă, o pasionată de cărți, muzică(avea o voce superbă!) și oameni, o mamă cum rar găsești în astă lume!… Doamne, cât îmi lipsește! Cât de mult te-nțeleg și simt, resimt durere și letargie, totodată! …
Încântă îngerii în ceruri cu spiritele lor și ne veghează, îndrumându-ne pașii, fiindu-ne adierea firavă într-o zi toridă, razele fierbinți într-o zi geroasă și multe alte ”semne” ce ne poartă gândul și îndulcește brazda de pe fruntea îngândurată!…
Un oftat prelung, un surâs dulce-amar și amintiri frumoase! Da, amintirea ta minunată, amintirea mea, ei dăinuie prin noi, purtându-le cugetul, inima și sufletul cu noi, prin povestirile noastre!
La fel, sunt pe cale să definitivez un volum dedicat mamei mele, intitulat ”Memoriile unei mame”!
Iubesc cărțile mamei(aproximativ 1500 volume), plăcile, caietele de suflet, piesele de teatru și multe altele, ”piese de rezistență” cu care încânt copilăria fiului meu!
Felicitări pentru remember! Tot respectul! Cineva acolo sus te iubește și te prețuiește!
Dumnezeu să-l odihnească-n pace!
Ce frumos articol, imi pare rau pentru pierderea ta dar sa nu uiti niciodata ca si noi o sa ne stingem. Acolo sus o sa ajungem si noi si o sa ne revedem cu toate persoanele dragi.
Imi doresc sa scrie si fata mea la un moment in viata ei asa despre mine…
Un tata minunat ai avut, felicitari pentru articol.