Andreea Lazăr n-are niciodată stare. Mereu pe drumuri, mereu în acțiune pentru ceilalți. După 9 ani de muncă de birou, chinuită de dureri de spate și de clienți fițoși și veșnic nemulțumiți, și-a dat demisia pentru a face doar ce-i place. ”Am căutat altceva, un job care să-mi aducă și alte satisfacții decât cele materiale. Voiam un job într-un ONG, asociație, fundație, fie pentru protecția animalelor, fie pe probleme de mediu sau comunitate. N-a fost să fie la Vier Pfoten, deși erau tot activități de birou, aici mi-ar fi plăcut, pentru că aș fi avut o mulțime de pisicuțe și cățeluși pe lângă mine”, spune Andreea.
”Mi-am propus mai demult un scop, acela de a fi un om mai bun,
de a-i ajuta pe ceilalți”
Andreea are 33 de ani, iar cea mai mare parte a timpului și-o petrece în acțiuni de voluntariat. ”Ce înseamnă pentru mine acțiunile astea? Investiție în propria persoană, dezvoltare personală. Mi-am propus mai demult un scop, acela de a fi un om mai bun, de a-i ajuta pe ceilalți (dar și animalele pentru că le iubesc foarte mult), de a contribui la un 
mediu mai curat, mai bun. Nu am găsit satisfacție în nimic altceva din ce am făcut decât în voluntariat. Dar caut și experiențe noi, provocări”, povestește ea. A făcut voluntariat la Centrul Luana, s-a ocupat de hrănirea unei colonii de lilieci aflați în dificultate (salvați de prin diverse locuri). La Asociația Sfântul Stelian a mai lucrat, ca voluntar, cu copii din medii defavorizate. A fost voluntar în campania pentru salvarea Roșiei Montane, a organizat Shoebox 2013 în Tg. Jiu cu sora ei, a strâns cadouri pentru o casă de ajutor pentru tineri cu dizabilități de langa Tg. Jiu; a fost voluntar la Asociația Umanitate, ”pregăteam acasă prăjituri simple, pe care le vindeam la un iarmaroc caritabil, fondurile strânse fiind folosite pentru construirea unei case de locuit”. A mai făcut permacultură, tot voluntariat, în cadrul unui proiect la Grădina Botanică (Grădina din Grădină). ”Plantam pomi fructiferi, legume, ierburi aromatice”, spune ea.
Din iunie 2016, lucrează la Fundația Nane pentru Copii cu Dizabilități. Andreea spune că experiența anterioară în voluntariat a contat foarte mult la angajare. ”Nu mai lucrasem în domeniul copiilor cu dizabilități, doar voluntariat în urmă cu câțiva ani, așa că pentru mine era o experiență nouă, o provocare și am zis să încerc. În Fundația Nane sunt înscriși peste o sută de copii cu dizabilități, care sunt sprijiniți periodic de fundație. De asemenea, mai există un miniclub, Prietenii lui Nane, unde sunt înscriși copii cu dizabilități, cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani. La interviu am fost la sediul miniclubului și, când mi-a fost prezentat, am fost tare descurajată. Aici sunt copii cu dizabilități grave, fizice și intelectuale asociate, cu tetrapareze, autism, care nu vorbesc, au stereotipii, unii sunt agresivi. Apoi mi s-a spus că ar fi nevoie urgentă de un asistent personal pentru Nane, fata care a dat numele fundației. Nane are 20 de ani, are o forma rară de epilepsie și, ca urmare, retard ireversibil, grav. Face crize epileptice zilnic, câteodata ore în șir, nu mai sunt convulsive pentru că ia medicamente, dar cade brusc din picioare, iar crizele nu sunt “anunțate”; astfel există oricând pericolul ca ea să se rănească. Deși are 20 de ani, Nane are mintea unui copil. În ciuda bolii, e foarte sociabilă și vorbăreață, are vocabularul foarte dezvoltat, e amuzantă și, totodată, e o luptătoare, nu se plânge niciodată că o doare ceva sau că se simte rău. Dar are și personalitate, este încăpățânată, posesivă, geloasă, răutacioasă când nu e totul cum vrea ea și, după anumite crize (pentru că face mai multe tipuri de crize, mai ușoare sau mai severe), e foarte irascibilă și poate fi violentă fizic și verbal. Înaintea mea, una dintre asistente și-a luat o mătură pe spinare, pe alta a alergat-o cu grebla, iar pe una a dat-o afară pe ușă. Deși am avut și eu de furcă cu ea în primele zile, după ce am ajuns să o cunosc, am devenit foarte bune prietene, cu toate că, în prezent, mă cam sperie dependența ei de mine. Nane se plictisește foarte repede (mai puțin de telefon și internet, youtube), așa că are nevoie de activități diferite. Pe lângă înot, spații de joacă, shopping, frecventează un centru de zi pentru tineri cu dizabilități intelectuale și asociate la Organizatia Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual. Aici mai există și un centru de zi pentru vârstnici și un centru permanent pentru tineri cu dizabilități. La centrul de zi sunt înscriși 15 tineri cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, care participă la ateliere de pictat, de creație, origami, quilling, ateliere distractive, dansuri, sală de calculatoare, stimulare senzorială, kinetoterapie și altele. Așa am ajuns să fac voluntariat aici. Interacționând săptămânal cu tinerii de acolo, am ajuns să-i cunosc foarte bine, să mă apropii de ei, să ne împrietenim și am gândit că poate ar fi bine să fac și un contract de voluntariat, iar cei de la organizație au fost de acord, mai ales că au nevoie de voluntari. Lucrăm împreună la atelierele de creație. De exemplu, înainte de Crăciun, am confecționat împreună cu ei, cu alți voluntari și cu specialiștii OSAUI, produse de Crăciun pentru o expoziție ce s-a desfășurat, timp de 2 săptămâni, în corporații din București”, continuă Andreea.
”Nu știu dacă schimb lumea. Sper într-o lume mai bună.”
În prezent, Andreea este voluntar și la Societatea Ornitologică Română, având în grijă o hrănitoare pentru păsările cântătoare din Cișmigiu. Toamna și primăvara participă la plantările organizate de Mai Mult Verde, Plantează Fapte bune sau Plantează în România și la curățeniile de primăvară și toamnă din Grădina Botanică, organizate de Team Work. Uneori participă ca voluntar și la acțiunile Greenpeace.
În puținul timp liber pe care îl mai are, călătorește. ”Asta îmi place cel mai mult”, spune ea. Pe blogul ei, chestiuniserioase.wordpress.com, scrie despre locurile pe care le vizitează, despre acțiunile de voluntariat, despre tot ce-i place și toate lucrurile bune care se întâmplă în România. ”Încerc să las lumea un pic mai bună decât am găsit-o şi cred că am lăsat ceva în urma mea, fie el un pomişor plantat pe undeva, într-un colţişor al pământului, un zâmbet pe faţa unui copil necăjit sau o mângâiere şi o mână de mâncare dată unui animal singur sau părăsit care nu imploră decât afecţiune şi o privire blândă.”, scrie Andreea Lazăr pe blog. Micul Trianon, ruina rococo de la Florești, vizita de la Adăpostul pentru cai ”Steaua Speranței”, B-Fit in the street, Ercolano, orașul înghițit de Vezuviu și alte locuri din Italia, Grecia, dar și România. Și, bineînțeles, despre cărțile pe care le citește mereu pe unde apucă sau despre dulciurile făcute. ”Sunt înnebunită după dulciuri și mereu am în casă câte o prăjitură; experimentez rețete noi.”
Andreea nu știa despre Gala Națională a Voluntarilor care premiază meritele voluntarilor, nu face astfel de acțiuni pentru a primi un premiu. Nu știe dacă schimbă lumea, însă speră la o lume mai bună. ”Nu știu dacă schimb lumea. Sper într-o lume mai bună. Sau prin puterea exemplului… De exemplu, prietenul meu mă ajută; mi-a spus că, înainte de a fi cu mine, nu a făcut voluntariat niciodată și că-i place și că… mai vrea. Vine cu mine la plantări și alte acțiuni”, încheie ea.
