Ajunul Crăciunului. Sună telefonul. Vero ridică privirea şi aşteptă. Conform înţelegerii, trebuia să sune de trei ori. Telefonul sună şi a treia oară. Răspunse.
– Vulturul pleşuv? întrebă persoana de la celălalt fir.
– Da, răspunse Vero, sec.
– Totul merge conform planului. În locul stabilit, vei găsi pachetul şi restul instrucţiunilor.
Vero şterse apelul. Scoase carneţelul şi pixul din buzunarul interior al hainei. Rupse o foaie din carneţel şi notă ceva. Se răzgândi. Şterse. În loc s-o arunce, o împături şi o băgă în buzunarul de la pantaloni. Lucra de 20 de ani în cadrul serviciilor secrete. Era unul dintre cei mai buni agenţi. De data asta avea un caz dificil. Îşi asumase multe riscuri şi viaţa îi atârna de… Cu ajutorul celui mai bun prieten, reuşise să se infiltreze în gaşcă. John era informatorul lui. Vero se uită la ceas. Mai am jumătate de oră la dispoziţie, gândi el. Îşi aprinse ţigara şi îşi turnă două degete de whisky. Mângâie cățelul care se gudura pe lângă el. Auzi iar telefonul. Ăştia sunt de-a dreptul enervanţi, îşi zise.
***
În clădirea de vizavi, un puşcaş îl urmărea prin lunetă.
– Dobitocule, ce-a notat? îl întrebă o voce puternică din spatele său.
– Stătea cu spatele, nu am văzut… Şi căzu fulgerat.
***
Vero răspunse la telefon:
– Da?
– Nu te duce! Nu… şi se auzi o pocnitură.
Era vocea lui John. Încerca să-l avertizeze. Vero stinse ţigara rapid, dădu paharul pe gât, îşi verifică pistolul, îşi puse pardesiul, stinse lumina, luă lesa şi ieși pe ușă. În acelaşi timp, în clădirea de vizavi, de lângă fereastră se desprinse o siluetă.
Vero ieşi în stradă. Începu să plouă. E din aia trecătoare, îşi zise în sinea lui. Şi râzând, continuă, „Trece până la piele…” Îşi ridică gulerul de la pardesiu şi se îndreptă spre metrou. Pe drum se holbă în vitrina unui magazin de bijuterii. Toate vândute. Nici gând să intre. Coada se întindea până afară. Îşi mai aprinse o ţigară. Ce s-o fi întâmplat cu John? gândi el. Aruncă ţigara în coşul de gunoi din drum şi coborî treptele de la metrou. Scoase telefonul şi trimise un mesaj. Apoi îl şterse. În secunda următoare, simţi o lovitură în ceafă şi îşi pierdu cunoştinţa.
***
– Şi-a revenit! spuse o voce.
Vero îşi recăpătă cunoştinţa. Simţi că-i plezneşte capul de durere. Îşi dădu seama că era legat de scaun. Iar proiectorul îi bătea fix în ochi. Cățelul nu mai era lângă el. Pe masă, alături, telefonul, pistolul, actele, carneţelul, pixul şi tot ce mai avea prin buzunare. Hârtiuţa împăturită dispăruse.
– Unde şi când va avea loc transportul? îl întrebă o voce puternică.
– Nu ştiu, răspunse Vero.
Primi un pumn în falcă. Îi dădu sângele pe nas şi leşină. Se trezi cu o găleată de apă rece în cap. În lumina puternică a proiectorului reuşi să desluşească o siluetă. Văzu în faţă hârtia pe care notase.
– Unde-i hârtia pe care ai notat instrucţiunile? ţipă la el vocea puternică.
– Nu am notat nimic, răspunse Vero.
– Minţi!
În secunda următoare, uşa se deschise şi John fu trântit pe jos lângă el. Era legat de mâini şi de picioare. Musculosul se apropie de Vero şi-i lipi pistolul de cap.
– Dacă nu-mi spui ce conţine foaia, prietenul tău moare! ţipă musculosul către John.
***
Pe Vero îl cunoscuse la casa de copii. Părinţii lui muriseră într-un accident, iar el fusese abandonat la orfelinat cu câteva zile înainte. Încă de atunci s-a legat o prietenie trainică între ei. John a fost întotdeauna băiatul cel rău şi nu de puţine ori intra în cele mai urâte încurcături. Iar Vero cel pricăjit îi salva pielea de fiecare dată. Era rândul lui să-l salveze…
***
Vero nu scoase un sunet.
– Deci… vreau să ştiu unde-i nenorocita aia de foaie! ţipă musculosul.
– Foaia… încercă John să vorbească…
– John, taci! ţipă Vero.
Musculosul armă pistolul şi se pregăti să apese pe trăgaci.
– Foaia… a ţipat John.
– John, taci naibii din gură! îl întrerupse Vero.
Musculosul îl pocni pe Vero peste ceafă cu patul pistolului. Brusc, uşa se trânti de perete:
– Serviciile secrete! Mâinile sus!
O duzină de mascaţi cu mitraliere îi înconjurară rapid. Îi dezarmară pe musculos şi gaşca lui de mafioţi, le puseră cătuşele şi-i scoaseră din încăpere.
– Vero, eşti bine? îl întrebă Delia, agenta de la serviciile secrete. Și îl strânse în brațe. Erau împreună de vreo 5 ani.
– Mda… Mai bine i-ai pune un căluş ăstuia că vorbeşte când nu trebuie… zise Vero şi se uită chiorâş spre John.
Amândoi au fost dezlegaţi rapid. Vero se repezi spre John şi-l scutură bine.
– Eşti nebun? Dai informaţii din casă?
– Voiai să te omoare? Nu-mi permiteam asta… Trebuia să te salvez cu orice preţ, răspunse John.
– Am crezut ca nu mai scap cu viață… Noroc că nu era foaia bună, zise Vero. Pe cea bună am aruncat-o pe drum, odată cu ţigara. Cine trebuia s-o ia, bănuiesc că a luat-o deja. Adică imbecilul de John. Căruia i-am trasat o sarcină clară și n-a fost în stare s-o ducă până la capăt.
Agenta de la serviciile secrete spuse zâmbind:
– N-a luat-o John. Am recuperat-o eu. Am băgat-o în congelator şi a reapărut scrisul. Deştepte pixurile astea termo-reactive! Numai că… nu înțeleg despre ce este vorba. Scrie „bijuterii cu cristale” și „AEL” alături. Și un cod din 3 cifre. Ce înseamnă asta?
– Nu pot să-ți spun acum despre ce este vorba. Trebuie să mai fac niște… cercetări și… dacă totul merge bine, îți voi spune curând, îi răspunse Vero zâmbind.
***
Vero scoase foaia buclucașă din buzunar și tastă pe laptop: www.luxurygifts.ro. Dădu comandă pentru bijuteria ce avea codul… AEL. În scurt timp, curierul îi aduse la ușă cutiuța. Cea mai bună și inspirată alegere pe care am facut-o…, zise Vero în gând.
***
Seara de Crăciun. Lângă bradul plin de beculețe, Vero întinse cutiuța spre Delia. Aceasta desfăcu nerăbdătoare fundița și o deschise. Un superb inel cu cristale swarowski…
– Vrei sa te măriți cu mine? o întrebă Vero. Cățelul se uită când la unul, când la altul și dădu bucuros din coadă.
– Dumnezeule, Da! spuse Delia, vizibil emoționată. Oh, acum înțeleg misterul hârtiei…
– Mda, hârtia aia nu trebuia să ajungă la tine, ci la John… Asta era surpriza pentru tine. Am scris-o cu pixul termo-reactiv ca să n-o vezi tu… John trebuia să cumpere de pe site-ul cu bijuterii LuxuryGifts.ro…
– Și atunci… mafioții ăia ce căutau, de fapt?! întrebă Delia, surprinsă.
– Doar codul din 3 cifre de la depozitul care…
Delia nu-l mai lăsă să-și termine fraza și-l îmbrățișă strâns. Apoi își lipi buzele de ale lui… Afară începu să ningă cu fulgi mari…
Articol participant la etapa 5 SuperBlog 2012
