Manuscrisul pierdut

Prima data fu… de belea! Cu urmariri, cu politie, cu toate cele. Va vine a crede ce-a iesit in urma unui… anunt?

S-o luam cu inceputul. In urma cu multi, multi ani, ca orice om dornic de a mai face un ban, m-am ocupat de tehnoredactare computerizata pentru o serie de lucrari. Teze de doctorat, lucrari de licenta si carti. Si uite asa m-am pricopsit eu cu o ditamai lucrarea ce se voia a fi o carte de numai… 655 de pagini… Un scriitor caruia ii fusesem recomandata mi-a pus in brate o parte din manuscrisul sau, aproximativ 400 de pagini. De cules si asezat in pagina, in doua saptamani. A trecut o saptamana si deja ma dadeam de ceasul mortii ca, dupa calcule si o “caligrafie” ca de medic, nu reuseam sa ma incadrez in timpul dat.

Solutia gasita?

Am apelat la un site de anunturi pentru ca era si este cea mai buna metoda de a gasi ceva. Si iata-ma scriind anuntul: “Caut colaborator pentru tehnoredactare computerizata. Plata per proiect.Tel…” Emotii, asteptari, iar in timpul asta scriam de zor. A doua zi ne-a sunat unul.

-Am sunat in legatura cu anuntul de pe site. Mai este valabil?

-Bineinteles ca este, i-am zis eu, incercand sa-mi ascund bucuria.

I-am explicat despre ce este vorba si am stabilit sa ne intalnim in cursul zilei, in centrul orasului. Am luat jumatate din manuscris si-am plecat sa ne vedem cu potentialul colaborator. La prima infatisare, tipul super ok, entuziasmat ca va obtine si el cativa banuti. Am stabilit pretul, perioada si i-am dat jumatatea de manuscris…

Aparentele inseala intotdeauna?!

Termenul era de 5 zile. In a cincea zi, l-am sunat. Telefonul inchis. Eh, cine stie, o dormi sau o scrie atat de concentrat ca nu l-o fi auzit. Am sunat din nou dupa cateva ore. Telefonul inchis. Alt numar de telefon nu aveam. Seara am sunat din nou. Aceeasi poveste, telefonul era inchis. Am intrat in panica. Intre timp l-am asigurat si pe scriitor ca totul e in regula, la finalul celor doua saptamani va avea tot materialul cules, asezat, printat, numai bun pentru corectura. Fara a-i spune ca am dat jumatate de manuscris altcuiva…

A doua zi l-am sunat din nou. Telefonul inchis. Ce ne facem ca nu-i deloc a buna?!  De parca nu era de ajuns, scriitorul a avut cumva o premonitie si ne-a sunat din nou. Vrand-nevrand, am decis sa-i spunem adevarul. Ca am vrut sa ne incadram in timpul dat si am dat si altcuiva sa culeaga o parte din manuscris. Oricat de mult am incercat sa il convingem ca totul va fi ok, am avut senzatia ca, clipa de clipa, omul va face infarct. Manuscrisul lui dus pe apa sambetei!

Trebuia sa gasim urgent… colaboratorul fugar. Dar n-aveam decat un nume si un numar de telefon. Compania de telefonie nu ne-ar  fi dat informatiile decat cu un ordin judecatoresc. Plus ca numarul putea fi pe cartela, nicidecum pe abonament. Atunci am apelat la niste cunostinte care lucrau la politie. Am explicat cum am ajuns la mica publicitate si toate cele. In cateva ore aveam deja informatiile…

Ne-am infiintat la el la usa. De fapt, a parintilor, caci adresa figura pe numele parintilor. Care au spus ca… baiatul lor s-a mutat de vreo saptamana la o matusa… Cu adresa in brate, am plecat spre matusa. Alt drum, alta “distractie”. Cu emotii si nervi cat roata carului. Plus una bucata scriitor care ne suna din minut in minut: “Mi-ati gasit manuscrisul???” si pe care incercam sa-l linistim… In zadar.

Matusa: – Nu-i acasa. A plecat de la prima ora. Nu stiu unde e…

In momentul ala cred ca ne-au trecut toate sudorile, iar fetele noastre testau pe rand culorile curcubeului. Rosii de nervi, albastri de soc, verzi de stele verzi. Eram eu, sotul meu si inca un prieten. Ne-am trantit in masina si am stat la panda in fata blocului matusii. Intr-un final, spre seara, a aparut si colaboratorul nostru.

-Cum m-ati gasit? a bajbait el, nevenindu-i sa creada.

-N-are importanta. Cu Politia! Iti aducem politia pe cap. De ce nu raspunzi la telefon? Da-ne manuscrisul! am tipat toti in cor.

-Pai… sa vedeti ca nu-i la mine… I-am dat altcuiva sa-l culeaga… dar stati asa ca-l sun.

Rand pe rand ne venea sa-l strangem de gat. Si am stat, si am asteptat si… nimic. Persoana de la capatul firului nu raspundea…

Intr-un final a raspuns, am recuperat manuscrisul si discheta. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa-l sun pe scriitor. “Avem manuscrisul!” i-am zis eu. L-am linistit, totul s-a terminat cu bine, dar de scapat… n-am scapat. Undeva, in paginile 486-487 ale cartii, exista o uriasa nota de subsol in care scriitorul descrie pe larg toate peripetiile prin care a trecut manuscrisul lui si fara de care cartea nu ar mai fi aparut.

Dovada mai jos:

mort-dupa-america

Concluzia?!

Site-urile de anunturi gratuite  sunt eficiente. Gasesti imediat tot ce ai nevoie. Verificati insa produsele, serviciile si… colaboratorii!

Acest articol a fost citit de 14456 ori

Articole asemănătoare

13 comentarii pentru “Manuscrisul pierdut

  1. MAre noroc ai avut ca l-ai gasit… Oricum, e lectie pentru viitor, macar niste date de baza sa iei de la colaboratori… Nu ca te-ar ajuta cu ceva in caz de prejudiciu, dar oamenii sunt mai putin tentati sa faca ceva dubios daca se stiu cu datele personale la vedere..

  2. Site-urile de anunturi nu reprezinta decat o solutie si trebuie tratate ca atare. Pana la urma, indiferent de sursa, important e sa alegi colaboratorul pe diverse considerente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.