Prima noastră mașină am cumpărat-o în 2005, când avea copilul aproape 6 luni și chiar aveam nevoie de ea. Ne săturasem să apelăm la taxi, la mijloacele de transport în comun, la prieteni, ori de câte ori trebuia să mergem la cumpărături sau cu copilul la doctor. Mașina nu mai era un moft, ci o necesitate. Dacă noi până atunci mergeam cu trenul la mare sau la munte, cu un copil mic ne-ar fi fost mult prea greu. Cum să plimbi cu trenul atâtea trollere cu haine, oale pentru mâncare, biberoane și sacul cu scutece?
Prima noastră mașină a fost o Dacia Solenza Clima, second hand, cumpărată cu vreo 4000 de euro și pentru care am făcut un credit de nevoi personale pentru 2 ani. Avusese un singur proprietar, puțini kilometri la bord, iar mașina arăta impecabil. Iar primul nostru drum în 3 a fost la mare. Cred că n-a fost an în care să nu fi fost la mare, indiferent că era în miezul verii sau la începutul toamnei, atât de mult iubim noi marea. Dar nu numai la mare, ci și la munte și prin toata țara.
În 2007 am decis să vindem Solenza, fiindcă Opel avea o ofertă de prețuri pentru jurnaliști. Așa ne-am cumpărat o mașină nouă, un Opel Astra Clasic, cu credit pe 7 ani. 7 ani care ne-au mâncat sufletul. Și o ofertă care nu s-a dovedit a fi ofertă pentru că, la posibilitățile noastre financiare, a trebuit să renunțăm la multe dotări. Valoarea ei a scăzut în primul an cu 25%, iar acum, după 10 ani, prețul ei a ajuns pe la 1600 euro… Am plătit pentru ea, timp de 7 ani, cu tot cu dobânzile băncii, 18.000 de euro. La același preț am fi putut avea o mașină second hand mult mai bună, mult mai fățoasă, full options. Dar asta ne-a fost învățătură de minte. Iar următoarea mașină va fi una second hand, probabil chiar în vara acestui an.
De ce să alegi o mașină second hand și nu una nouă?
- Prețul este decisiv. Poți avea full options la același preț sau poate chiar mai mic față de o mașină nouă fără sau cu mai puține dotări.
- Garanția. Fiecare distribuitor oferă garanție. SIXT SH oferă 2 ani garanție din bară în bară în limita a 30.000 de km, iar primul schimb de ulei este oferit cadou.
- Polița de asigurări casco este mai ieftină pentru o mașină second hand; nu necesită întotdeauna s-o faci.
- Taxa de primă înmatriculare dispare; daca mașina second hand a fost înmatriculată deja, spre deosebire de mașina nouă pentru care trebuie să plătești taxa de primă înmatriculare.
- O mașină second hand o cumperi imediat, iar pentru cea nouă trebuie să aștepți ceva timp până când iese din fabrică dacă ai cerut anumite dotări, culori șamd.
- Găsești o ofertă diversificată de mașini second hand. Sixt SH oferă servicii unice pe piață prin transparența totală, istoria clară și fiabilă a mașinii, adică ştii deja că maşina respectivă nu a avut decât un singur proprietar. Mai mult de atât, ştii şi cine a fost acel proprietar şi ai acces la întreaga istorie a maşinii, toate documentele legate de întreţinerea şi eventualele reparaţii ale noii tale maşini fiind puse la dispoziţia ta.
Ce aș alege?
Mizez pe mașinile japoneze și nemțești. Se știe că sunt foarte atenți la detalii și, dincolo de aceste aspecte, mașinile sunt fiabile, iar în privința siguranței, testele NCAP 2017 arată că Volkswagen și Opel sunt în top.
La Sixt SH găsești o ofertă diversificată – Volkswagen, Toyota, Skoda, Opel, Nissan, Mini, Ford, Dacia; peste 200 de mașini în stoc.
Dintre toate acestea, eu aș alege, din oferta Sixt SH, Skoda Superb, 2014, 31.763 km, 140 cp, full options, 15.950 euro. Skoda Superb este gama de lux de la Skoda. Și se știe că Skoda aparține, din 1991, concernului Volkswagen Group. Știți cât costă o Skoda Superb nouă cu aceleași dotări? Depășește 33.000 de euro! Se justifică prețul atât de mare? Nu.
Unde aș merge?
Vara trecută am reușit să ajung, pentru 4 zile, în Țara Maramureșului. Am văzut doar o mică parte din ceea ce înseamnă Maramureșul – Valea Marei. Iar pentru vara aceasta ne dorim să ajungem (în afară de marea pe care o iubim atât de mult și pe care o vizităm ori de câte ori se poate, în week-end-uri, indiferent de anotimp) din nou în Maramureș, dar în Valea Chioarului și Țara Lăpușului. Au rămas atâtea de văzut, atâtea povești de auzit, oameni de întâlnit și tradiții de (re)descoperit…
Apoi un tur al României. În Bucovina – deși e la câțiva pași de Maramureș – n-am mai ajuns de vreo 10 ani. Avem atâtea locuri frumoase, multe intrate pe lista patrimoniului mondial UNESCO și care ar trebui să fie cunoscute, vizitate și promovate mai des.
Apoi, în preajma Crăciunului, un tur al orașelor-centre istorice cu piețe de Crăciun: Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, Iași etc. Europa se laudă cu atâtea orașe istorice cu piețe de Crăciun. Dar de ce ai alege Viena și nu Sibiu sau Timișoara? Sibiu a fost capitală europeană a culturii în 2007, iar Timișoara va fi în 2021, ambele orașe fiind splendide, de același calibru cu Viena sau oricare alt oraș european. Timișoara a fost numit cândva chiar ”Mica Vienă”, a fost primul oraș cu străzile iluminate cu lămpi, primul serviciu telegrafic într-un oraș de pe teritoriul României de azi, primul oraș conectat la rețeaua feroviară, primul oraș în care a apărut tramvaiul tras de cai, prima rețea de telefonie, primele proiecții cinematografice, al doilea tramvai electric într-un oraș din România de azi, după cel din București, prima linie de troleibuz din România, singurul oraș european cu trei teatre de stat în limbile română, maghiară și germană, dar și locul în care a apărut primul computer alfanumeric din România ori locul în care, în urmă cu 28 de ani, oamenii ei frumoși porneau Revoluția Română.
Și apoi, nu în cel din urmă rând, timp să fie, motorină ori benzină, după caz și… la drum! Călătorului îi șade bine cu drumul.
Vrei să afli ce mai scriu? Abonează-te!Newsletter săptămânal: primești cele mai importante articole pe e-mail! [wysija_form id=”1″] |