Frumoasa Vale a Marei nu da numai numele unui tinut de legenda, cu oameni care mai folosesc culorile naturale, straiele ancestrale – guba si cioarecii, cojocul cu sute de oglinzi pentru a speria dracii cand isi vad chipul in vartejul jocului si cantecul strigat de pe doua dealuri… Horile si portul ii dau acele frumuseti ce-l detaseaza de alte zone ale tarii. Nicio alta zona din Romania nu si-a pastrat traditiile si obiceiurile asa cum o face Maramuresul…
Pentru a-l intelege, trebuie sa fii prezent in “inima” lui, in viata de zi cu zi, atunci cand omul horeste de jale, de dor, de dragoste, doar acolo se mai aude cantecul autentic romanesc.
Mi-e dor de Maramures primavara, vara, toamna, in orice anotimp si, in special, iarna, cand toate casele sunt invesmantate in straie de sarbatoare, cand poti asculta corindatorii si degusta horinca din a’ faina, vorba lu’ tata… Traditia e ceva firesc pentru copiii morosenilor. De Craciun, cel mai frumos moment il constituie corinda copiilor ale caror traistute sunt mai mari decat ei. Urmeaza cete mari de flacai care umplu satele de corinde traditionale (pe 4 voci). Dar obiceiurile nu se incheie aici: de Anul Nou vine Viflaimul, acel teatru popular care rezista de sute de ani. Capra, Calutul, Ursul si multe altele, din toate satele din Maramures.
Arta lemnului isi spune cuvantul aici prin maiestre porti, case, troite, biserici, unele intrate in patrimoniul UNESCO. Bijuterii sunt si coleserele, caucele, lingurile, furcile, fusele pentru tors, pana si bata folosita de pacurari e sculptata cu motive geometrice.
Mi-e dor de pita coapta pe vatra de bunica, de slana cu ceapa, de mamaliguta topsita.
Maramuresul este unic si nu poate fi inlocuit decat cu el insusi… Mi-e atat de dor de Maramures si de tata…
