Sufletul Europei la Festivalul Filmului European

M-am îndrăgostit iremediabil de film atunci când am vizionat “Nuovo Cinema Paradiso”. Nu ştiam nimic despre Tornatore atunci și nimic despre cinema. De atunci încoace, am încercat să cunosc marii regizori şi creaţiile lor, însă cinematograful înseamnă şi o evadare, dar și mai mult de un vis în care te poţi… afunda. Totuşi, cred că fără cultură cinematografică, fără să fi văzut operele “clasice” şi fără să urmăreşti evoluția domeniului și noile apariții, nu te poţi numi cinefil.

Ați văzut lista autorilor de film care trebuie studiați pentru admiterea la UNATC? Michelangelo Antonioni, Michael Haneke, Lucian Pintilie, Lars von Trier, Francois Truffaut, Federico Fellini, Luis Bunuel, Andrzej Wajda, Mircea Daneliuc, Roman Polanski, Pedro Almodovar, Ingmar Bergman, Jiri Menzel, Cristian Mungiu. Ce au toți acești regizori în comun în afară de geniul creator? Sunt regizori europeni! Desigur, pe listă figurează și câteva nume din istoria cinematografului american, Woody Allen, Quentin Tarantino sau Orson Welles, dar… crème de la crème aparține Europei. Spre deosebire de americanii care, de obicei, fac filme comerciale, europenii fac filme cu substanță, filme pe care le trăiesc din plin. “Pentru mine să fac filme înseamnă să trăiesc“, spunea Michelangelo Antonioni, iar pentru Fellini, “cinematograful se hrăneşte în primul rând cu libertate şi fantezie”. Filmele lui Fellini ne vorbesc despre modalitatea de viaţă şi de gândire a anilor `50-`70, filmele lui Antonioni despre Italia anilor `50-`60, la Almodovar predomină viața și relațiile de familie, la Polanski veți regăsi acel realism psihologic, iar la Jiri Menzel, acea viziune umanistică asupra lumii. Fellini e Fellini, Antonioni e Antonioni, Almodovar e Almodovar, Mungiu, Mitulescu şi aşa mai departe, fiecare regizor având acel ceva unic impregnat în istoria cinematografului european și, totodată, mondial.

Întrebat fiind ce reprezintă pentru el cinematograful, criticul George Banu a răspuns: “Odată, Pasolini a scris această frază sublimă despre teatru: “nu suntem numeroşi, dar venim de la Atena”. Cinematograful, la rândul lui, parafrazând, ar putea spune “ne împuţinăm, dar venim din Europa.” E imposibil să nu te îndrăgostești de sufletul Europei.

Chiar dacă acea ”vârstă de aur” ar fi decretată de mulţi ca fiind perioada anilor `60, cinematograful a avut parte de renaşteri constante, acestea având loc în țări diferite. La începutul secolului 20, filmele magice ale lui Georges Méličs au însufleţit prima generaţie de regizori. Apoi filmul mut, apariţia filmelor sonore, neorealismul şi noul val. Filmele şi realizatorii lor fac parte din istoria şi patrimoniul cinematografului mondial. În anii `60, “mai importante erau universalitatea, cosmopolitismul cinematografului. Într-o mare parte a lumii occidentale, filmul devenea o lingua franca. Se ivea o rasă minunată de noi distribuitori, independenţi şi la minte, şi comercial, care se luptau pentru ca filmele fiecăreia dintre celelalte ţări producătoare să ajungă pe ecranele lor naţionale. Cinematografele de artă înfloreau; publicul accepta nesilit subtitlurile; şi acest bogat şi minunat cinema internaţional al anilor `60 şi `70 a devenit o cultură a liberului schimb. Comunicarea între Vest şi Est era inevitabil mai restrânsă, tinzând spre un trafic cu sens unic; dar în multe părţi ale blocului estic schimburile culturale, oficiale sau clandestine, au devenit din ce în ce mai libere. Newyorkezul sau parizianul cunoştea ultimele trenduri din Budapesta sau Varşovia, în timp ce moscovitul atent era au fait cu ultimele mişcări ale Beatles-ilor. Pe atunci era bine să trăieşti!” (David Robinson, Vârstele de Aur ale cinematografului, traducere Andrei Gorzo)

Dar aceste varietăți culturale și spirituale ale Europei, ideile despre libertate, viață, fantezie, realism, tot acest amalgam în ansamblu poate fi văzut în cadrul unui festival european. Festivalul Filmului European, ajuns în acest an la cea de-a 20-a ediție, a fost demarat în 1996, la inițiativa Delegației Comisiei Europene în România, pentru a sărbători Ziua Europei, 9 mai. După 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, Festivalul a fost preluat de Institutul Cultural Român. Selecția filmelor a fost făcută de către organizatori împreună cu Ambasadele Statelor Membre ale Uniunii Europene, Institutele și Centrele Culturale în România, sub patronajul EUNIC București. 85 de filme, proiecții în 8 săli în București și 5 ediții locale; Festivalul va fi prezent în Hunedoara (27–29 mai), Tîrgu Mureș (20–22 mai), Timișoara (27–29 mai), și, în premieră, în Baia Mare (13–15 mai) și Cluj-Napoca (20–22 mai). Filme de ficțiune și documentare, scurte și mediu metraje, animație și filme experimentale, filme românești, pelicule de referință, de acum 70 de ani, față în față cu reinterpretări recente.

La 400 de ani de la moartea marelui Shakespeare, veți găsi, în cadrul olivier-hamletFestivalului, o secțiune specială, realizată cu sprijinul Consiliului Britanic din România. Pelicule vechi și noi, adaptări clasice sau mai puțin cunoscute. Dacă vorbim despre opera lui Shakespeare, mai toate artele și-au găsit inspirația aici; de exemplu, muzica – Berlioz, Ceaikovski, Verdi, Prokofiev, Mendelssohn-Bartholdy, dar niciuna n-a pus atâta patimă precum arta filmului. Demn de notat este faptul că primele transpuneri cinematografice au văzut lumina ecranului pe parcursul anilor `30: Femeia îndărătnică, semnată de un cineast american, Sam Taylor, urmată de Hamlet, în 1933, însă poate cea mai cunoscută ecranizare fiind cea cu Laurence Olivier și Jean Simmons în Hamlet (1948), pe care André Bazin o denumea în cartea sa, ”Qu’est-ce que le cinéma?”, drept începutul filmului de artă. Practic, până în zilele noastre, s-au realizat 22 de adaptări cinematografice după Othello, 24 după Macbeth, 16 după Regele Lear, 24, Romeo şi Julieta, 6, Richard al III-lea, 7, Henric al V-lea şi peste 40 pentru Hamlet. În cadrul Festivalului Filmului European veți putea urmări, printre altele, și două ecranizări ale lui Hamlet (chiar viziunea lui Laurence Olivier, din 1948, despre care spuneam mai devreme și versiunea din 2015, teatru filmat, cu Maxine Peake în rolul titular).

Pasiunea pentru film a puștiului și, mai târziu, a tânărului Salvatore din ”Nuovo Cinema Paradiso” este dusă mai departe de echipa din spatele Festivalului Filmului European. Bucurați-vă, așadar, sufletul printr-o întâlnire cu fantasmele artei filmului, cu geniul creator al regizorilor europeni premiați (Deniz Gamze Ergüven, László Nemes, Cătălin Mitulescu, Giulio Ricciarelli, Štěpán Altrichter, Emmanuel Mouret etc.), prin ateliere de limbaj cinematografic și expoziții foto, prin discuții despre istoria filmului românesc, printr-un spectacol de diversitate în fiecare zi, practic, ”atingând” un pic din spiritul cultural al unei Europe măcinate de probleme. Sufletul Europei este aici, la Festivalul Filmului European.

FFE 2016

 

Acest articol a fost citit de 4713 ori

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.