The Silent Child, Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj live-action

Se vorbește întotdeauna despre “cel mai bun film”, “cel mai bun actor”, “cel mai bun regizor”, se comentează și se distribuie pe rețelele sociale rochiile purtate la Oscar, dar despre filmele astea nu se vorbește niciodată. Sau, în cel mai rău caz, se folosesc anumite cuvinte cu sens peiorativ: ”handicapați”. The Silent Child a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj live-action.

O scurtă poveste inspirată din viața reală. Acțiunea se concentrează în jurul unei fetițe surde, în vârstă de patru ani, pe nume Libby, care trăiește într-o lume a tăcerii (într-un sat din Anglia), până când un asistent social o învață să comunice. Viața copilului se schimbă; dintr-o carapace a tăcerii, Libby ajunge să comunice cu toată lumea.

Cei care au lucrat la film au recunoscut că, înainte de filmări, știau foarte puține despre deficiențele de auz și erau conștienți că le-ar fi fost greu să comunice cu o persoană surdă. Dar ceea ce au învățat despre surditate le-a schimbat viața. A fi surd nu înseamnă că nu poți să înveți. Cu sprijinul potrivit, o persoană surdă poate avea o viață de succes, la fel ca orice altă persoană normală. Și tot ei trag un semnal de alarmă în privința faptului că în școli se învață mai multe limbi străine – franceză, germană, spaniolă etc -, dar limbajul semnelor nu e întâlnit deloc.

Străbunicii, bunicii, unchiul și părinții fetei sunt tot surzi. Familia s-a mutat de la Cornwall la Swindon, astfel încât copiii să poată merge la școala primară Red Oaks, o școală de masă cu sprijin specializat. Maisie Sly a obținut rolul în film după ce tatăl ei, Gilson, în vârstă de 34 de ani, a răspuns unui anunț de pe Facebook în care se căutau surzi de patru și cinci ani.

Povestea este simplă. Puțini sunt, însă, cei care vor să înțeleagă lumea în care trăiesc persoanele cu deficiențe de auz, problemele cu care se confruntă acestea.

Data lansării: 8 august 2017; 
RegizorChris Overton
Scenariu: Rachel Shenton
Producători: Rebecca Harris, Daniel Ormerod

 

În România, situația persoanelor cu dizabilități este la fel de dezastruoasă.

În România trăiesc 60.645 de copii cu dizabilităţi de vârstă şcolară. Deşi Guvernul României raportează un număr de 11.904 copii segregaţi în şcoli speciale, cercetarea de teren, relevă o cifră de trei ori mai mare: 31.486.

De asemenea, 17.975 sunt neşcolarizaţi. În România funcţionează 176 de unităţi de învăţământ special. Dintre acestea doar 15% sunt şcoli profesionale speciale sau licee speciale, fapt ce denotă neîncrederea sistemului în potenţialul copiilor cu dizabilităţi de a accesa forme superioare de învăţământ. (sursa)

În România, rata șomajului este 90% în rândul persoanelor cu dizabilități, vârsta 18-60 de ani, adică 322.292 de persoane cu dizabilități care nu au un loc de muncă. În Uniunea Europeană, media adulților cu dizabilități care lucrează este de 48,5%.

Acest articol a fost citit de 313 ori

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.