Legenda pietrei fără de noroc

by Irina Bartolomeu

Cândva, Cannes era un sătuc pescăresc pe coasta mediteraneană a Franței. Oamenii trăiau aici doar din pescuit. Asta dacă aveau ce prinde. În ciuda faptului că oamenii erau harnici; plecau în zori să-și întindă năvoadele. Se întorceau seara, obosiți, storși de vlagă și doar cu câțiva peștișori.

Tot în sat trăia și o fată sărmană, dar atât de frumoasă că la soare te puteai uita, da’ la dânsa ba. Și harnică foc. Avea o rochie albastră, ponosită, peticită peste tot. La gât purta un colier din piele de căprioară, de care era prins o pietricică albastră. Colierul îi era tare drag și ținea la el ca la ochii din cap pentru că era singura amintire rămasă de la tatăl ei, pescar, mort în urmă cu mulți ani într-o furtună pe mare. Nu era om care să-i ceară ajutorul și ea să nu facă orice îi stătea în putință. De dragul frumuseții sale, aproape toți oamenii din sat apelau la ea. Îi ajuta pe pescari să-și întindă plasele, le spăla hainele, ajuta femeile să deretice prin case sau curăța peștele prins.

O singură meteahnă avea fata asta. Se văita mereu că nu are noroc. Dar nu vorbea, ci cânta cât era ziulica de lungă:

„Spune, nene, spune

De ce n-am noroc pe lume?”

Pescarii îi spuneau de fiecare dată când o auzeau cântând că în felul acesta își va goni norocul. „Ești atât de frumoasă, cum să n-ai noroc? Ești chiar norocoasă! Esti o minune, aduci speranța printre noi când ne ajuți cu toate cele.” îi spuneau ei.

Femeile din sat erau toate invidioase pe frumusețea ei și nu înțelegeau cum de se poate văita că n-are noroc. În rochia ei albastră și ponosită, fata deretica și cânta fără să le bage în seamă. Când o apuca dorul de tată, mângâia pietricica albastră de la gât… Doar atunci se oprea din cântat.

Până când, într-o bună zi, în timp ce se întorcea cu gălețile de apă, se întâlni la o răspântie cu un bătrân amărât și flenduros. Fata îi dădu binețe cântând aceleași versuri:

„Spune, nene, spune

De ce n-am noroc pe lume?”

–          Apăi, draga moșului, spuse bătrânul, scoțându-și paiul din gură, rău faci când spui că n-ai noroc. Nu știi că norocul tău stă în frumusețea ta și piatra albastră de la gâtul tău?

Fata continuă să cânte:

„Am trecut pe lâng-o baltă

Și-am scăpat norocu-n apă…”

–          Apăi, zise moșul supărat, dacă tu zici că l-ai scapat în apă, atunci așa să fie! Cannes se va transforma dintr-un sat pescăresc într-unul dintre cele mai frumoase și bogate orașe din Franța. Oameni din toata lumea vor veni să-și petreacă vacanțele aici. Iar tu…, datorită frumuseții tale, vei fi transformată într-o… piatră albastră precum cea de la gâtul tău! Dacă tot îți plac pietrele… Dar nu orice fel de piatră, ci un diamant! Un diamant albastru a cărui strălucire va face oamenii să se întreacă pentru tine! Vei străluci ori pe un inel, brățară, colier ori vreo coroană de regină! Însă nu vei aduce noroc celui sau celei care te va purta! Nimeni nu va fi fericit cu tine!

Nici nu termină bine moșul, că fata cea frumoasă se transformă în… splendidul diamant albastru Hope care avea să se „plimbe” pe la regi și regine renumite: regele Franței, Ludovic al XIV-lea, Maria Antoaneta, regina Spaniei, Maria Louisa, regele Angliei, George al IV-lea și mulți alții. Certuri, despărțiri, sinucideri, morți misterioase. Se pare că totalul victimelor acestei pietre unicat se apropie de 130, însă strălucirea sa e neștirbită.

În prezent, diamantul albastru Hope se află în Muzeul național de istorie naturală al Institutului Smithsonian din Washington.

sursa foto.

articol participant la etapa 25 SuperBlog 2012

You may also like

9 comments

diana 22/11/2012 - 16:04

Nice:)

Reply
'mnealui 23/11/2012 - 18:37

Felicitari!

Reply
irina bartolomeu 24/11/2012 - 14:14

Merci! Bafta si tie!

Reply
Dorin Dinescu 24/11/2012 - 14:01

Foarte drăguţ. Cum o chema pe fată, Espoir cumva? 😛

Reply
irina bartolomeu 24/11/2012 - 14:14

Cam asa ceva! 😛 Merci si te mai astept pe aici! 🙂

Reply
Ochiu ratiunii 25/11/2012 - 00:01

Frumoasa poveste… sper sa imi iasa si mie ceva frumos.

Reply
almanahe 25/11/2012 - 16:34

Ghinionului îi stă bine la muzeu! Bine-ai făcut! 😉

Reply
La final de SuperBlog 2012 | Irina Bartolomeu 03/12/2012 - 20:34

[…] temele in care mi s-a permis sa fabulez despre viitorul tehnologiei, sa inventez povesti si legende, sa cuceresc cu o carte sau sa impletesc pasiunea fotografiei cu lectura. Mai mult povesti decat […]

Reply
Retrospectiva cartilor citite in 2012 (1) | Irina Bartolomeu 28/12/2012 - 13:02

[…] Ion Filipciuc – Si pietrele curg. Legende romanesti. Ca de n-am avea legende, n-am avea ce povesti. Mi-a fost tare de folos in scrierea unei legende pentru SuperBlog 2012: Legenda pietrei fara de noroc. […]

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies. Accept Află mai multe