Sunt atee, nu cred în dumnezeul vostru și nici în alți zei. Dar ceea ce mă enervează profund… judecata și disprețul față de opiniile diferite. În general, faptul de a fi contra curentului și, în special, contra preceptelor religioase înseamnă a fi etichetat nu drept un nebun, ci un rău, un anormal și un… afurisit.
Orice bun creștin știe că în scriptură este condamnat prostul obicei de a-i judeca pe alții: „Omule, dacă tu judeci, n-ai iertare, căci judecîndu-i pe alții, te condamni pe tine“ (Romani, 2,1). Dar sunt prea puțini buni creștini care să-și vadă bârna din proprii ochi.
Bunul creștin este umil, modest, își iubește aproapele, dar și dușmanul, nu judecă, nu face rău și nu vrea răul nimănui.
Sintagma de bun creștin nu se aplică și babelor evlavioase care se duc duminică de duminică la biserică, ascultă slujba cu patos, îngână și-și fac cruce până fac febră musculară la braț, aprind lumânări la vii și la morți, însă ele n-au mai păstrat pentru dumnezeu decât respectul de a-i pune majusculă, vorba lui Cioran. Sunt babele care, de luni până duminică, inclusiv în biserică, nu fac altceva decât să se uite la tine și să te judece: ”N-ai făcut bine așa, trebuia să faci așa, fiindcă așa trebuie!” Sunt babele deținătoare ale adevărului absolut. Le vezi cum se mobilizează împotriva ta dacă te manifești contra curentului, de fapt, contra preceptelor lor religioase și vezi cum încep să-ți numere relele, să-și ia rolul de judecător-călău, te așteaptă cu sabia dreptății în mână, de parcă ar vrea să-l scutească pe dzeu la judecata de apoi.
Ferească sfântul să intri în gura spurcată a lor, că te afurisesc de nu te vezi. Nu-ți vine să crezi că ai de-a face cu atâția ”buni creștini” plini de ură, gata să te afurisească atunci când încalci dogmele lor. Sau alți ”buni creștini” care, supărați că nu sunt apreciați așa cum gândesc ei, la adevărata lor valoare, devin invidioși, propovăduitorii teoriilor conspiraționiste, clevetesc, judecă și se supără și mai abitir pe lumea înconjurătoare.
Și atunci apare întrebarea: ce scriptură au citit de au așa un dispreț față de… aproapele, față de opiniile lor diferite în privința oricărui subiect, nu numai a dogmelor religioase? Constat, de fapt, că au o totală lipsă de respect față de valorile pe care ei înșiși pretind că le propovăduiesc. Și îmi permit să spun – în nimicnicia mea – că nu-i suport și nu vreau să am de-a face cu astfel de ”buni creștini”.
foto eparhiaargesului.ro


























