22 de zile magice

22 de zile de Festival.

22 de lucrări de George Enescu interpretate de unele dintre cele mai valoroase orchestre ale lumii.

10 laureaţi ai Concursului Internaţional George Enescu interpretează pe scena Festivalului Enescu: Dan Grigore (1961), Elisabeth Leonskaja (1964), Agnes Baltsa ( 1964), Dan Dediu (1991), Bogdan Zvorișteanu (1991), Alexandru Tomescu (1999), Valery Sokolov (2003), Eugen Tichindelean (2003), Vlad Stănculeasa (2007) și Ştefan Tarara (2014). Este cel mai mare număr de laureaţi ai Concursului Enescu prezenți în acelaşi timp într-o ediţie a Festivalului.

Nu am studii muzicale, însă îmi exprim preferințele, așa cum spunea Arghezi, ”după ureche și sentiment, cu formula vulgară: îmi place sau nu-mi prea place”. Dar cum să nu-ți placă Rapsodia Română, ”întâia zămislire muzicală puternică a lui George Enescu”, inspirată din folclorul românesc?

În seara de 30 august, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu (30 august – 20 septembrie) se deschide cu Rapsodia Română Nr. 1 de George Enescu, în interpretarea Orchestrei Române de Tineret, formată din cei mai valoroși tineri muzicieni din România. Dirijor va fi Kristjan Järvi, renumit în întreaga lume pentru repertoriul transcultural – Järvi dirijează atât cea mai veche Orchestră Radio din Europa, cât şi cea mai nouă Orchestră de Tineret. Li se alătură violonista Sarah Chang, despre care New York Times scrie că “talentul ei este la un nivel atât de înalt, încât nu ne rămâne decât să îl venerăm”, pentru a interpreta Concertul pentru Vioară de Jean Sibelius, chiar în anul în care se aniversează 150 de ani de la nașterea compozitorului finlandez. Sarah Chang a declarat pe 29 august 2015, cu ocazia deschiderii Festivalului Enescu: “În acest moment, în lume, nu cred că există un alt festival de muzică clasică atât de mare al cărui nume să fie dat de un compozitor. România ar trebui să fie mândră de Festivalul Enescu, este o mare reuşită pentru această ţară!”.

Credit Catalina Filip 16
Kristjan Järvi si Sarah Chang. Credit foto Catalina Filip.

 

Urmează celebra Carmina Burana, de Orff, avându-l în distribuție pe unul dintre cei mai bine cotați contratenori ai momentului în lume, Max Emanuel Cenčić.

TVR este coproducător și în acest an și va transmite peste 9.000 de minute de muzică clasică (51 de concerte), atât pe canalele TV, cât şi pe platformele online.

Fragment din Rapsodia I de George Enescu, dirijor Sergiu Celibidache:

Luchian (Ștefan Luchian, n.a.) plângea… Plângea de o emoție fericită… Mi-a povestit că venise noaptea o umbră cu pelerină, strecurată în odaia lui. Mută, umbra a scos din pelerină o vioară și a cântat. I-a cântat două ore întregi, parcă o muzică dintr-altă lume. Apoi, umbra și-a luat vioara și pelerina, s-a apropiat de patul răstignitului și i-a spus: ”Iartă-mă, te rog, sunt George Enescu”. Mâinile nu și le-au putut strânge, pentru că brațele pictorului nu se mai puteau mișca de un an. Amintind de darul discret, făcut unui artist, părăsit într-o vreme când gloria personală pe alții îi orbea, cred că nici-un elogiu, ce i s-ar putea aduce, acum pe mormântul de-abia acoperit, maestrului George Enescu, maestru cu adevărat, nu poate întrece aducerea aminte…”  scria Tudor Arghezi în 1955. (”Gânduri închinate lui Enescu”, coord. Petre Codrea, Victor Crăciun)

Festivalul George Enescu este cel mai mare eveniment cultural internațional organizat de România și cel mai puternic  promotor al creației și valorilor marelui compozitor român George Enescu.

Urmează 22 de zile magice.

Acest articol a fost citit de 7054 ori

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.