De Ziua Mondială a Teatrului, o reverență pentru actori

Conform Codului Muncii în vigoare, absența nemotivată de la serviciu poate fi o abatere gravă și poate fi sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Să reformulez. Dacă eu lipsesc nemotivat de la serviciu, mi se desface contractul de muncă pe motiv de indisciplină. Însă ceea ce se întâmplă de obicei în plenul Parlamentului când nu se poate vota din lipsă de cvorum nu vede nimeni. Nu-i sancționează nimeni. Nu, pentru că așa e (în) politica românească. Ești/nu ești prezent, banii intră, iar restul, doar niște fraieri. În schimb, când este vorba despre acordarea de beneficii, sunt nelipsiți din sală. Așa cum la sfârșitul anului trecut, parlamentarii și-au votat legea pensiilor speciale cu 287 de voturi pentru, cinci abțineri și un singur vot împotrivă.  Astfel, ei au decis ca un parlamentar care are un mandat de patru ani să primească la pensia de vechime în muncă un spor de 1600 lei, pentru două mandate în Parlament, 3000 de lei,  pentru peste trei mandate, 4600 de lei, iar cei care au deținut funcții de conducere în Camerele Parlamentului ar putea primi între 8000 – 15000 de lei lunar… În schimb, salariul minim pe economie este de 1050 de lei, urmând să crească, de la 1 mai 2016, la 1250 de lei, iar salariul mediu fixat pentru acest an este 2681 de lei.

După ce parlamentarii și-au votat pensiile speciale, actorul Tache Ionescu a anunțat, într-o postare pe contul său de facebook, că intră în grevă fiscală și nu va mai plăti nicio taxă și niciun impozit la stat, până când legea nu va fi revocată.

Nu se investește deloc în cultură! Actorii sunt cei mai prost plătiți. În 2010, un actor avea un salariu mediu de 600-800 de lei, iar cei cu vechime abia atingeau 2000 de lei:

Doru Ana, actor: ” Eu n-aș putea să fiu director de teatru pentru că nu pot fi director peste niște oameni aleși de Dumnezeu și să le ofer între 800 și 1500 de lei pe lună! Ca să nu mai vorbim despre personalul tehnic, care este foarte important într-un teatru și este prost plătit.” (sursa)

De asemenea, actrița Carmen Tănase a spus ce salariu are la Teatrul Nottara: ”În jur de 2000 de lei.”, iar Dan Puric a recunoscut că salariul său e o mizerie: ”Salariul meu la Teatrul Național e o mizerie. În bani vechi, e 24 de milioane, deci 2.400 de lei. E o mizerie. Cum poți să trăiești din așa ceva?”. (sursa)

Salariile sunt mici, iar pensiile… sunt și mai mici. Nu de puține ori am auzit de mari actori români care nu se mai pot descurca odată ajunși la pensie. Banii sunt insuficienți pentru traiul de zi cu zi. Totuși, marii actori se plâng în tăcere. Așa cum au și jucat, indiferent de problemele de sănătate, problemele de familie sau problemele de orice altă natură. Au fost pe scenă, și-au luat rolurile în serios și au jucat de fiecare dată ca și cum ar fi fost prima oară, așa cum au știut mereu s-o facă: cu suflet și pasiune.

De aceea, în urmă cu 13 ani, UNITER a lansat campania națională „Artiştii pentru artişti”. Teatre din Bucureşti, dar și din ţară au programat pe tot parcursul anului spectacole de teatru ale căror încasări alimentează Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special constituit pentru întrajutorarea artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă.

Și în acest an, Teatrul Masca s-a alăturat Campaniei Naționale „Artiştii pentru artişti”. Nici nu vă imaginați câtă muncă este în spatele unei piese. Am asistat la o repetiție înainte de avanpremieră și am văzut cum se desfășoară lucrurile. Actorii Teatrului Masca iau totul în serios, începând de la machiajul care trebuie să fie perfect, costumele impecabile, apoi mișcările și vorbele. Ei joacă mereu de parcă ar fi chiar ziua premierei. Totul trebuie să se desfășoare fără nicio greșeală, fără niciun cusur. Nu e loc de interpretări, nici de critici. Teatrul Masca, mă-nclin!

Alătură-te campaniei ”Artiștii pentru artiști”, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă, astfel, o faptă bună! Fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverenţă pentru munca actorilor, ci şi un imens ajutor.

Așadar, mergeți (mai des) la teatru! Teatrul este forța culturii, forța bucuriei.

artistiiptartistiÎn acest an, de Ziua Mondială a Teatrului (27 martie), regizorul de teatru rus și fondatorul ”Şcolii de Artă dramatică” din Moscova, Anatoli Alexandrovici Vasiliev, a împărtășit câteva reflecţii asupra teatrului:

Avem nevoie de teatru?

Îşi pun această întrebare mii de profesionişti din domeniu, dezamăgiţi în speranţele lor, dar şi milioane de oameni, obosiţi de teatru.

De ce avem nevoie de teatru?

Pentru că în anii când scena este nesemnificativă în comparaţie cu pieţele oraşelor şi teritoriile statelor se joacă autentice tragedii din viaţa reală.

Ce este teatrul pentru noi?

Loje şi balcoane aurite, fotolii de catifea, culise murdare, voci forţate sau invers – boxe negre, împroşcate cu noroi şi sânge, în care sunt o mulţime de trupuri goale înfuriate.

Ce ne poate spune teatrul?

Totul!

Teatrul ne poate spune totul!

Şi cum trăiesc zeii în cer, şi cum deţinuţii suferă în grote, şi cum patima te înalţă, şi cum iubirea te omoară, şi cum nu este nevoie de omul bun, şi cum minciuna domină, şi cum oamenii trăiesc în apartamente, iar copiii în tabere pentru refugiaţi, şi cum în pustiu se întorc, şi cum au loc despărţirile de cei dragi.

Teatrul a fost şi va rămâne pentru totdeauna.

Şi în aceşti ultimi cincizeci-şaptezeci de ani avem absolută nevoie de teatru. Pentru că numai teatrul, dintre toate artele, înseamnă: cuvântul din gură-n gură, privirea din ochi în ochi, gestul din mână în mână, de la corp la corp. El nu are nevoie de mijlocitor, între om şi om – partea transparentă a luminii, nu aparţine nici sudului, nici nordului, nici estului şi nici vestului. De felul lui, teatrul este lumina care pătrunde peste cele patru părţi şi instantaneu este recunoscut de orice om, învrăjbit sau prietenos.

Avem nevoie ca teatrul să fie diferit.

Şi dintre toate formele posibile ale teatrului vor fi solicitate, înainte de toate, cele arhaice. Teatrul de forme ritualice nu trebuie combătut cu teatrul popoarelor civilizate. Cultura laică este golită de conţinut, informaţia culturală schimbă entităţile simple între ele, spulberând speranţa întâlnirii cu ele.

Teatrul e deschis. Intrarea e liberă.

Lăsaţi naibii gadgeturile şi computerele – mergeţi la teatru, ocupaţi locurile de la parter, de la balcon, daţi ascultare cuvântului, priviţi pe viu personajele – în faţă aveţi teatrul, nu-l nesocotiţi şi nu-l lăsaţi să treacă neobservat, căci viaţa trece foarte repede.

Orice fel de teatru este necesar.

Şi doar de un teatru nu avem nevoie – teatrul jocurilor politice, teatrul „capcana” politică, teatrul politicienilor, teatrul politicii… Teatrul terorii zilnice – personal şi colectiv, teatrul cadavrelor şi teatrul sângelui în pieţe şi pe străzi, în capitale şi în provincii, între religii şi grupuri de etnici.

 

Acest articol a fost citit de 2648 ori

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.