Astazi ar fi implinit 67 de ani. Freddie. Freddie Mercury. Uneori, destinul e atat de implacabil…
Update: LUPU DANIEL-MIHAI este castigatorul invitatiei duble la film!
———–
Am o invitatie dubla de dat la filmul “Fata care promitea”! O comedie cu Kristen Wiig, Annette Bening, Matt Dillon, Darren Criss si Christopher Fitzgerald.
Spuneti-mi (in comentarii la aceasta postare) care a fost cea mai trasnita promisiune sau minciuna pe care ati zis-o si de ce?
Concursul se desfasoara pana diseara, ora 23.59, iar maine dimineata anunt castigatorul (sau castigatoarea).
Invitatia este pentru miercuri 14 august, ora 19.30, Cinema City Sun Plaza (Bucuresti).
Kristen Wiig este Imogene, o tânără dramaturg din New York, care odată a avut succes şi care acum a eşuat din cauza unei crize de încredere în sine. Aflată într-o perioadă de profundă negare a realităţii după ce a fost părăsită de iubitul ei, un tip monden, Imogene îşi pune acum la bătaie talentul pentru crearea de drame pentru a înscena o sinucidere elaborată, pentru a atrage mila celor din jur. Dar încercarea i se întoarce împotrivă când se trezeşte că e pusă în custodia mamei sale, Zelda (Annette Bening), dependentă de jocuri de noroc, cu care nu era în relaţii tocmai călduroase. Acum trebuie să se ducă acasă la aceasta, în New Jersey. Disperată să se întoarcă la Manhattan, la cercul ei de aşa-zişi prieteni, e nevoită mai întâi să-şi rezolve, în fine, problemele cu familia, inclusiv cu unicul ei frate (Christopher Fitzgerald), cu iubitul ei The Bousche (Matt Dillon), dar şi cu un tânăr arătos (Darren Criss), care, împreună, o vor ajuta să-şi găsească locul pe lumea asta. Asta este Fata care promitea! 🙂
Pentru mai multe sanse, puteti participa si la concursul de pe pagina mea de facebook. Acelasi tip de concurs si o invitatie dubla la filmul Fata care promitea.
Nu merg la teatru niciodată. Din motivele enunțate aici. Dar iată că s-a lansat e-Theatrum, fapt pentru care nu pot decât să mă bucur. Astăzi pot viziona piesa de teatru la mine acasă. Dacă nu înțeleg ceva, pot derula înapoi și reasculta. Ca spectator într-o sală de teatru nu pot face asta. Pe scenă, nimeni nu repetă pentru tine dacă n-ai fost atent sau n-ai auzit. Pot s-o vizionez ori de câte ori vreau. Chit că stagiunea s-a încheiat. Astăzi, online-ul desființează granițele teatrului prin e-Theatrum. Mai multe detalii despre acest proiect 100% independent și ambițios veți afla din interviul de mai jos. Cezar Păun este unul dintre oamenii de bază din spatele cortinei e-Theatrum. Mă înclin!
Prin blogosfera bantuie “Miercurea fara cuvinte”. Eu am s-o adaptez in stilul meu. Fotografii insotite de o melodie pe aceeasi tema. Cine doreste, poate sa preia ideea, sa prezinte propriile fotografii plus o melodie si cu link catre aceasta postare. Doar miercurea.
Asadar, pentru astazi am pregatit urmatoarele:
“…fără auz nu e cântec.” (Mihai Eminescu)
Nu merg la teatru niciodată. Din motive independente de voinţa mea. Şi este cel mai mare regret al meu. Cea mai mare pedeapsă. În cei 30 şi ceva de ani, nu am văzut decât două piese live. În schimb, cunosc pe dinafară integrala shakespeariană şi piese ale altor dramaturgi străini care au fost difuzate la tv… cu subtitrare. De-ar fi toate piesele de teatru subtitrate, indiferent de limba vorbită, aş fi prima prezentă în sală. Dar nu se poate. Şi este cel mai mare regret al meu. Jocul de pe scenă nu se compară cu teatrul tv.
Trăiesc, însă, teatrul sub alte forme. Citesc dramaturgii şi cronicile de teatru. Observator cultural, Dilema Veche, România literară, Teatrul Azi şi toate paginile teatrale din cotidiene sunt la ordinea zilei. Ziua nu este zi fără cafea şi părticica de cultură.
Trăiesc teatrul prin el şi pentru el. Am compensat lipsa prezenţei mele la teatru lucrând pentru… emisiuni despre teatru. În ultimii 3 ani am ştiut mare parte din programul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Am lucrat ca documentarist, alături de colegii mei, pentru Sanda Vişan, realizatoarea unei serii de documentare despre F.I.T.S. Informaţii, biografii, interviuri, cronici de teatru pentru toate piesele de teatru, regizori, actori, companii de teatru prezente în programul Festivalului. Ore în sir de căutări, e-mail-uri catre companiile de teatru, totul pentru a obţine informaţii complete, inedite şi, uneori, exclusive. Cultura face diferenţa, clar!
Duminica, 28 aprilie, ora 19.00, va avea loc in parcul IOR (Alexandru Ioan Cuza, intrarea Baba Novac) un concert in memoria lui Florian Pittis.
Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Vladi Cnejevici, Marius Bațu, Teo Boar, Ducu Bertzi, Mihai Nenita, Zoia Alecu, si Cristi Minculescu vor urca pe scena pentru un concert de zile mari.
Accesul la eveniment este gratuit.
Dupa creativitatea uimitoare intr-ale liricii erotice reprezentata pana mai ieri de Emil Brumaru, Liviu Alexa aduce un suflu proaspat si intra cu “nerusinare” pe un taram mai putin “digerat”. Riscul este ca poate “strica” asteptarile unui cititor indoctrinat de subiectele tabu.
Liviu Alexa rastoarna canoanele poeziei clasice. Insa, daca trecem peste cuvintele erotice si vom incerca sa citim “printre randuri”, vom descoperi un poet sensibil, un poet care isi exprima mai degraba dragostea, disperarea, dorul, vulnerabilitatea si teama de a fi respins de catre o EA: “Nu râde de mine, azi nu-mi pun inima în piept, nu vreau să vezi cum mă transform în tine” sau “atunci începe călătoria./atunci, doar atunci, mă poți omorî”, “Nu mă duce unde m-ai putea iar ține într-o seară departe de tine.” Chiar daca el declara tare si raspicat “Eu nu pot să scriu așa. Fiindcă e prea liniște.” El vrea sa socheze cu orice pret. De aici si titlul de pe prima coperta: “Cum sa ai orgasm in 3,5 pasi!”
Liviu Alexa exploreaza fanteziile, perversitatile, elibereaza cuvintele pe care alti autori le-ar tine incatusate, reabiliteaza destinul chiar daca uneori versificarea este facila, iar alteori combina aspectele tehnologiei moderne (“Dragoste in vremea sms-urilor”, “Poetul Apple”, “Social Media Love”) cu pasiunile, animalicul, grotescul.
Liviu Alexa este vul(vo)nerabil exprimandu-si sentimentele fata de persoana iubita. Reciproca se pare ca nu-i valabila. Practic, de la inceput (inclusiv in titlul de pe cea de-a doua coperta) si pana la final, vul(vo)nerabilitatile sale domina. Ca un fel de marturisire, Liviu Alexa isi da de gol vulnerabiltatile: “ai plecat. mi-au rămas între degete niște fire de păr invizibile./ sunt chiar invizibile. căci te-am tras înapoi doar în minte. / ca să nu pleci, te-am tras de păr / înspre invizibila noastră iubire. / am rămas. ți-au crescut între palme doi ochi încăpățânați. / închide-i încet, cum închizi ochii unui mort./ atunci când vedem că iubirile invizibile mor, trebuie să le închidem pleoapele. / altfel, ne vor bântui toată viața.” sau “Înăuntru, draga mea, dacă tot ai vrut să afli acest lucru, / e o inimă.” Poetice sunt si imaginile inspirat alese.
Am crescut ascultand muzica de toate felurile. Nu exista seara in care tata sa nu dea drumul la magnetofon, la pickup sau la casetofon. Avea o colectie vasta, impartita pe genuri muzicale. “Hai si asculta!” imi spunea el. “Uite cum suna vioara. Violoncelul. Saxofonul. Chitara. Naiul.” continua el. De fiecare data punea altceva. Asa am invatat sa ascult.
Am ajuns la liceu. Perioada postdecembrista isi etala libertatea si prin genurile muzicale care fusesera mult timp interzise. Folkul. Rockul. Prietenii mei stiau toate cantecele cenaclului Flacara. Pe munte, la mare, in excursii exista o chitara. Generatia in blugi si chitara. O dadeam din mana in mana si cantam. Asa am descoperit-o.
Mi-am dorit-o atat de tare ca am facut o serie de sacrificii pentru ca ai mei sa mi-o cumpere. Andrii Popa si Thunderstruck (inceputul) au fost primele cantece invatate. Primele corzi rupte si goana periodica la Muzica dupa alte corzi si pene ratacite.
Am terminat liceul, iar de atunci chitara zace intr-un colt, parca parasita. Rareori am mai zdranganit-o. Am uitat acordurile. Au trecut 18 ani. Nu e ca mersul pe bicicleta sa nu uiti niciodata. Totusi am asezat-o pe un piedestal si n-am permis nimanui s-o atinga. Atat de mult am iubit-o.