Doi dintre laureații Concursului Internațional “George Enescu”, violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Amir Tebenikhin au deschis, în premieră, aseară, la Ateneul Român, ediția din acest an a evenimentului muzical. Concertul a inclus, în prima parte, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale compozitorului George Enescu: Rapsodia Română nr. 1 în la major op.11, dirijor Li Haoran. Toți cei din Orchestra Filarmonicii au cântat minunat, implicarea lor în actul muzical fiind totală. Am avut senzația, nu de puține ori, că toți respirau la unison. Priveam violoniștii, parcă o mână nevăzută mișca toate arcușurile în același timp; la fel și trompetiștii… Fiecare avea rolul său bine definit în orchestră, dar în ansamblu, toți se integrau într-un act muzical unic. Pentru că ”muzica porneşte de la inimă şi se adresează inimilor”, spunea şi credea cu toată tăria George Enescu”, a spus jurnalistul Cătălin Sava, amfitrionul concertului de deschidere a Concursului Internațional ”George Enescu”.
Irina Bartolomeu
Irina Bartolomeu
Jurnalist, Blogger & Social Media Specialist. Din 2007 scriu despre campanii, acțiuni, evenimente, povești și oameni faini. Idei pe verticală. Mai multe despre mine, aici.
Zilele trecute, când am anunțat aici, pe blog, că sunt ambasadoare de brand pentru Editura ALL, v-am întrebat ce ați schimba în viața voastră dacă vi s-ar da ocazia să vă întoarceți în trecut. Pentru că exact ăsta este subiectul cărții lui Guillaume Musso, “Vei fi acolo?” din colecția Strada ficțiunii.
A te întoarce în trecut și a încerca să-ți schimbi destinul înseamnă haos. Pentru că orice acțiune generează o altă acțiune și niciodată nu e la fel. Teoria haosului provenea, inițial, din științele exacte (matematică și fizică); primul care a dat termenului “haos” un statut fiind matematicianul James Yorke. Ulterior a apărut și în predicțiile meteorologice, dar și în alte sisteme ce prezintă fenomene de instabilitate; de aici și termenul “butterfly effect”. Se spune că bătăile de aripi ale unui fluture pot determina o serie de schimbări în atmosferă, care să întârzie, să accelereze sau să anuleze o tornadă la câteva sute de kilometri distanță.
Motto: “Mi-am slujit ţara numai cu armele mele: pana, vioara, bagheta.” (George Enescu)
Aveam o prietenă care stătea cu un etaj mai sus. Era la liceul de muzică şi se pregătea intens pentru admiterea la Conservator. Când studia la vioară, tata spunea: „Linişte! Ascultaţi ce frumos cântă!”. A intrat la Conservator, însă, după primul an de facultate, a plecat din ţară. Cu tot cu vioară.
Nu de puține ori am spus aici, pe blog, că prietenele mele cele mai bune au fost cărțile. Copil fiind, refuzam să ies afară, la joacă, numai ca să termin de citit cărțile respective… Iar asta i-o datorez tatălui meu pentru c-a avut grijă să cumpere cărți din toate domeniile și să mă determine să citesc. Domeniile lui preferate erau filosofia și arta, jumătate din sufragerie fiind ocupată cu acestea. Celelalte, în schimb, sunt în proporții egale – beletristică, critică literară, istorie, politică, științe șamd.
Săptămâna se încheie cu vești bune: sunt blogger ambasador la Webstock. Ce înseamnă acest lucru? Vă voi ține la curent cu tot ceea ce se va întâmpla la Webstock.
Dacă nu știați, Webstock este este cel mai important eveniment dedicat social media de la care niciun blogger nu ar trebui să lipsească. Pe 26 septembrie, comunitatea online locală își dă întâlnire la Webstock.
Ce-mi oferă mie Webstock? Cea mai buna oportunitate de a înțelege tendințele social media, comunicarea și interacționarea cu personajele importante ale industriei online, dar și creativitatea campaniilor lansate în ultimul an în social media. Și nu numai tendințe, pentru că speakerii invitați oferă adevărate lecții de viață – inițiativă, energie, ambiție.
Privește! Privește în jurul tău! De câte ori ai trecut pe aici și n-ai observat peisajul pe de-a-ntregul? Cum ar fi să poți asocia un detaliu cu o amintire închisă într-un sertar al sufletului tău? Deschide-ți sufletul și privește! Un banal detaliu îți poate schimba perspectivele. Un drum, o casă, o fereastră, o bucată de lemn, o rază de soare…
Pe 26 septembrie 2014, se va desfășura cea de-a șaptea ediție Webstock Awards, cea mai importantă conferință dedicată social media din România, organizată de Evensys în parteneriat cu Vodafone.
Conferințele Webstock vor cuprinde întâlniri interactive despre cele mai noi tendințe în social media, bune practici, comunicare și promovare, aducând în prim-plan ultimele tehnologii și aplicații din domeniu.
Premiile Webstock vor premia cele mai creative și inedite proiecte și campanii în social media, produse în România în ultimul an.
“95% dintre români au de regulă legume în casă în mod curent, și 94% țin fructe. Stocul de fructe și legume e reînnoit o dată la 3 zile de circa 40% dintre români.” dezvăluie un raport de cercetare Smark Research, realizat de Nielsen Romania și menționat de IQads.ro. Tragem concluzia că românii mănâncă des fructe și legume.

