Anul european al cetatenilor 2013: Dreptul la sedere in tarile Uniunii Europene si alte aspecte (2)

Motto: Dincolo de țară, dincolo de vreme și de neam, sufletul omenesc freamătă la fel. (Ovid Densusianu-fiul)

În primul articol am arătat câteva aspecte ale dreptului la libera circulație, cum este perceput, dar și problemele întâmpinate de alte persoane în călătoriile lor în alte țări ale Uniunii Europene.

Astăzi vreau să discutăm despre un alt drept fundamental pe care îl avem noi toți, în calitate de cetățeni europeni: dreptul la ședere în alte țări ale Uniunii Europene.

Pe durata şederii, trebuie să fiţi tratat la fel ca şi cetăţenii ţării respective, mai ales în ceea ce priveşte accesul la locurile de muncă, remunerarea, inserţia  pe piaţa muncii, înscrierea în şcoli etc. Chiar dacă sunteti în ţara respectivă doar ca un simplu turist, nu trebuie să vi se ceară să plătiţi mai mult, de exempl,u pentru biletele de intrare la muzeu sau pentru transport.

Dreptul la şedere pentru o perioadă mai lungă de trei luni rămâne supus anumitor condiţii. Solicitanţii trebuie să fie angajaţi într-o activitate economică, fie că este vorba despre un angajator ori sunt liber profesioniști; ori să aibă suficiente resurse materiale şi o asigurare de sănătate pentru a nu deveni o povară pentru serviciile sociale ale statului respectiv pe durata şederii lor. De asemenea, o altă variantă este urmarea unor cursuri profesionale, caz în care dovada deţinerii unor resurse materiale suficiente și a unei asigurări de sănătate este, iarăși, necesară. În plus, dreptul la ședere este acordat si unui membru al familiei cetățeanului care se înscrie într-una dintre categoriile prezentate mai sus.

Dreptul de şedere permanentă este acordat cetățenilor după o perioadă de cinci ani de rezidență neîntreruptă. Cu o singură  condiție: să nu fi fost aplicată vreo decizie de expulzare împotriva lor. Aceeași regulă se aplică și membrilor familiei care nu sunt cetățeni ai unui stat membru, dar au locuit timp de cinci ani cu un cetățean al Uniunii Europene. În cazul în care absentezi timp de 2 ani consecutivi, dreptul de ședere permanentă se pierde.

Important de știut:

• Cetățenii Uniunii Europene care întrunesc condițiile pentru acordarea dreptului de ședere, dar și membrii familiei acestora beneficiază de tratament egal cu cetățenii țării gazdă.
• În cazul în care cetățenii Uniunii sunt în continuare în căutarea unui loc de muncă în statul membru gazdă și au șanse reale de a fi angajați, aceștia beneficiază de drept de ședere pentru o perioadă de șase luni sau chiar mai mult.

Cu această ocazie, am făcut un sondaj printre prietenii (români) care sunt stabiliți de câțiva ani în alte țări ale Uniunii Europene.

M-au interesat următoarele aspecte:

-De câți ani te-ai stabilit în țara aceasta? Ai venit pentru studii sau lucrezi aici?

-Cunoști drepturile fundamentale pe care le ai în calitate de cetățean european?

-Ai întâmpinat probleme în țara gazdă? Ai sesizat autorităților faptul că drepturile tale fundamentale în calitate de cetățean european sunt încălcate?

– Te-ai simțit vreodată defavorizat(ă)/discriminat(ă) în comparație cu cetățenii țării gazdă? Daca da, cum s-a rezolvat?

-Cum se comportă autoritățile cu străinii – cetățeni UE – care locuiesc sau doar vizitează țara respectivă? Dar cetățenii lor?

• Daniela Emanoil-Plamberger: “Locuiesc de 13 ani în Austria și în tot acest timp am avut parte de experiențe bune și mai puțin bune. Ceea ce vreau să spun este că, în general, noi, cetățenii români, suntem bine tratați, dar nu trebuie să omitem și faptul că suntem în continuare priviți cu suspiciune și neîncredere. Atunci când am venit să lucrez prima oară în Austria, nu mi-a fost deloc ușor, pentru că nu prea știam limba, iar firma respectivă a profitat de acest lucru; am muncit mai mult pe nimica toată… Am avut foarte mare noroc că soțul meu este austriac și m-a ajutat enorm atunci când sistemul îmi punea piedici. Copiii mei merg la școală și sunt, în general, mulțumită de cum sunt tratați. Am întâlnit, de exemplu, oameni cărora le-am spus că vin din România, iar ei au întrebat dacă la noi există altceva decât hoți și criminali… Am rămas perplexă. Odată am fost respinsă la un interviu pentru simplul fapt că sunt româncă. Eu muncesc la Crucea Roșie din Viena și lucrez cu persoane în vârstă care mă apreciază foarte mult;  în afara de 2 sau 3 persoane, toți sunt deosebit de toleranți și interesați de țara noastră!“

• O alta persoană, care a dorit să-și păstreze anonimatul, mi-a spus: “Sunt de 12 ani în Italia. Am plecat din România cu o bursă la Sorbonne; aici mi-am găsit marea mea iubire, pe soțul meu…  Așa am ajuns în Italia, la Milano. Italienii sunt niște oameni foarte simpatici, aici mă simt eu ca acasă. La Milano am făcut un fel de master, iar profesorii au fost extrem de drăguți, m-au ajutat foarte mult și fără să ceară ceva în schimb, nu așa cum se întâmplă în România. Trebuie să spun că discriminată m-am simțit în România, de aceea prefer să prezint pașaportul italian. Și ca să dau un exemplu, eram în aeroportul de la Malpensa – Milano, plecam spre România. În jur erau doar români, se comportau foarte civilizat. Ajunși în România, aceiași români au început să vorbească urât, să arunce pe jos toate hârtiuțele aduse din Italia, copiii țipau ca disperații, un haos total… De ce??? Și un alt exemplu, în Elveția, dacă ai mașina cu inscripția RO, te opresc la vamă și te contolează bine de tot. În schimb, dacă ești italian, nu. Acum și vameșii se uită și la fața ta, cum arăți, depinde…“

• Anonim: “probleme n-am avut până acum, indiferent unde ne-am dus, pentru că pașaportul diplomatic nemțesc deschide și ușile cele mai ferecate.”

Mă adresez acum cetățenilor români stabiliți în alte țări ale Uniunii Europene:

[poll id=”3″]

Și nu uitați că informația înseamnă… putere!

Acesta este cel de-al doilea articol pentru concursul „Blogger European”, una dintre cele mai bune ocazii pentru bloggerii români de a arata unele probleme majore ale Comunității Europene. Îmi place să cred că prin aceste articole pot schimba ceva. În bine. Regulamentul integral al campaniei poate fi citit aici. 

Primul articol: Anul european al cetățenilor 2013: Dreptul la libera circulație și alte aspecte (1)