Anul european al cetatenilor 2013: Dreptul la libera circulatie si alte aspecte (1)

Motto: Dincolo de țară, dincolo de vreme și de neam, sufletul omenesc freamătă la fel. (Ovid Densusianu-fiul)

Cetățenia europeană nu înlocuiește cetățenia națională, însă cetățenia europeană înseamnă mult mai mult decat cea națională. Pentru că TU, cetățeanule european, te poți implica în viața democratică a UE, la toate nivelurile! Cu o singură condiție: să-ți cunoști drepturile. TU ai niște drepturi! Cu cât cetăţenii europeni îşi cunosc şi exercită mai bine drepturile, cu atât este mai bine pentru economia şi societatea europeană. Dar și pentru ei înșiși. Aceasta este viziunea pentru Anul european al cetăţenilor 2013.

Conceptul de “cetățenie europeană” a fost introdus pentru prima dată în 1993, prin Tratatul de la Maastricht; în 2013 sărbătorindu-se cea de-a 20-a aniversare. Datorită acesteia, toți cetățenii celor 27 de state membre beneficiaza de un set de drepturi suplimentare. Printre acestea se numără dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul UE, dreptul de a vota și de a candida la alegerile locale și europene în țara de reședință sau dreptul de a beneficia de protecție consulară în străinătate în aceleași condiții precum cetățenii unui alt stat membru atunci când țara lor de origine nu este reprezentată. Însă raportul Comisiei Europene din 2010 privind cetăţenia UE a arătat faptul că cetăţenii europeni nu profită de drepturile lor, deoarece nu le cunosc.

Astăzi voi începe o serie de articole în care voi prezenta câteva cazuri pentru a arăta unde se greșește, care sunt drepturile fundamentale ale noastre, ale cetățenilor UE, și cum se pot remedia problemele. Dar și reversul medaliei, acele cazuri fericite. Îmi place să cred că prin articolele acestea pot schimba ceva. În bine, evident.

Cine poate beneficia de dreptul la libera circulație și de ședere? Cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora (chiar dacă nu aparţin unui stat membru UE) sunt acoperiţi de directiva respectivă. Adică:  soţul sau soţia, partenerii (bineînteles, înregistraţi), descendenţii – copii, nepoți – şi ascendenţii – părinți, bunici – toți aceştia sunt membrii familiei.

Toţi cetăţenii Uniunii au dreptul să intre în orice stat membru în baza unui act de identitate sau a unui paşaport valabil. În niciun caz nu se poate impune o viză de intrare în ţară. În cazul în care cetăţenii în cauză nu deţin documente de călătorie, statul membru gazdă trebuie să le acorde toate şansele rezonabile de a obţine documentele cerute sau de a dispune expedierea acestora.

De ce este important să-ți cunoști drepturile? Un caz de discriminare

Libera circulație a persoanelor este unul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni. Iar cel mai important aspect al acestei libertăți constă în eliminarea discriminărilor între cetățenii ţării pe teritoriul căreia se află aceștia sau lucrează și cetățenii celorlalte ţări. Practic, prin asigurarea unui regim nediscriminatoriu se poate obține acea liberă circulație a persoanelor în Uniunea Europeană.

Primul caz care mi-a starnit interesul este legat de problema discriminării. Problemă care se poate rezolva imediat datorită drepturilor pe care, repet, le au cetățenii în țările Uniunii Europene. “Dreptul la libera circulaţie a persoanelor nu este negociabil, nici acum, nici altădată” a declarat pe 8 mai 2013 Comisarul european pentru justiţie şi drepturi fundamentale, Viviane Reding.

În vara lui 2012, cotidianul “La Repubblica” a scris mai multe articole despre copiii străini care nu sunt primiți în grădinițe: “Copiii străini sunt excluși din grădinițele centrale din Borgomanero”. Borgomanero este o localitate din Nord-Vestul Italiei, provincia Novara. Potrivit conducerii, “Consiglio di Circolo”, prioritate aveau copiii cu cetățenie italiană: “Entrano prima gli italiani”; părinții copiilor străini fiind invitați să-și caute locuri în alte grădinițe, de la periferie.

Fiul meu s-a născut în Italia – spune Bogdan Cojocaru. Cum pot să-i explic că nu poate să meargă la grădiniţă pentru că eu şi soţia mea suntem români?” relatează cotidianul italian.

Cazul ar fi ajuns imediat la Comisia Europeană. Deoarece, conform Art. 21 privind Nediscriminarea, Alin.1 spune:

Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală” cât și alin.2 care stipulează că “….se interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie”.

În urma apariției articolului din “La Repubblica”, rotițele s-au pus în mișcare. Povestea a ajuns la directorul Biroului Educației, Giuseppe Bordonaro. “ A fost o decizie ilegală – spune Bordonaro – pentru că încalcă legislația europeană. În acord cu Biroul Regional de Educație, am sugerat anularea deciziilor de discriminare.” Tot Bordonaro a spus: “În plus, nu uitați că, prin lege, școala este deschisă pentru toți copiii, indiferent dacă părinții acestora nu dețin un permis de ședere.”

Dacă oamenii aceștia nu și-ar fi cunoscut drepturile, ar fi înghițit în sec și, probabil, ar fi trebuit să se mulțumească doar cu grădinițele de la periferie. Iată de ce este important să-ți cunoști drepturile pe care le ai ca și cetățean UE.

Tu îți cunoști drepturile?

Am facut un sondaj de opinie printre prietenii care călătoresc des în țările UE. M-au interesat următoarele aspecte: dacă își cunosc drepturile fundamentale pe care le au ca și cetățeni UE și dacă au întâmpinat probleme în călătoriile lor, legate de dreptul la libera circulație a persoanelor, dreptul de stabilire în alte țări UE și alte aspecte ale acestor drepturi, precum discriminarea.

–          O persoana care a dorit să-și păstreze anonimatul și care călătorește mult în țările UE (Franța, Italia, Spania, Grecia, Belgia, Marea Britanie, Austria, Ungaria, Cehia), atât în interes de serviciu, cât și personal, mi-a mărturisit că nu a întâmpinat nicio problemă în aceste țări de când a intrat România în Uniunea Europeană.  Poate singura nemulțumire, legată de libera circulație a bunurilor, se referă la faptul că “am avut o dată o surpriză ca nu ni s-a returnat TVA-ul la o cameră video cumpărată în UK. Oficialitățile n-au răspuns, pe vânzător nu l-a durut, deci am rămas cu paguba”. Întrebată fiind dacă își cunoaște drepturile fundamentale astfel încât să se poată folosi de ele în caz de nevoie, mi-a răspuns: “libertatea circulației persoanelor și a bunurilor, a capitalului… și parca mai era unul…”.

–          Alexandra Tudorache a călătorit recent în Franța și a avut amabilitatea să-mi povestească despre avantajele de a fi cetățeni UE: “Nu am întâmpinat nicio dificultate în Franța. Chiar și în marile centre comerciale, unde am interacționat cu mulți agenți de vânzări, am avut parte de toata atenția și suportul lor. La aeroport, în restaurante, în parcurile de distracții, oamenii au fost extrem de sociabili. În ceea ce privește opinia mea despre drepturile cetățenilor UE, mă voi rezuma la două categorii care tot timpul au fost în centrul atenției pentru mine: educația și sănătatea. Cu toții călătorim în lume, iar faptul că suntem cetățeni UE și avem nevoie de îngrijiri medicale într-o țară membră a Uniunii Europene, ne oferă dreptul de a beneficia de același tratament egal cu cetățenii țării în care suntem tratați. Privind educația la nivel european, simpatizez ideea că lucrătorii migranți din UE și membrii familiei lor au dreptul la aceleași avantaje sociale ca și cetățenii statului membru gazdă.

– Andreea Lazar:  “Imi cunosc drepturile fundamentale ca si cetatean al acestei tari. Si cum tara noastra este membra a Uniunii Europene, impartaseste aceleasi valori cu restul tarilor europene. Cred ca n-as putea sa dezvolt acest subiect (adica daca m-ai pune acum sa ti le enumar, nu stiu dac-as fi capabila si daca le-as atinge pe toate), dar stiu ca este vorba despre valori precum libertatea, egalitatea, demnitatea umana, solidaritatea precum si alte drepturi ale cetatenilor.  Nu am intampinat probleme in tarile UE. E adevarat ca n-am stat perioade mai mari de timp, a fost vorba doar de excursii, concedii (cateva zile). Nu m-am simtit defavorizata/discriminata. Personal nu cunosc astfel de cazuri, dar din auzite, da, din ce mi-au povestit prietenii mei c-au patit prietenii lor. Spre exemplu, in Italia, unde romanii au o imagine foarte proasta. Calatorind in Italia, eu ca turist n-am intampinat astfel de probleme. Insa n-am fost pusa in situatia de a apela la diverse institutii ale tarii respective, n-am avut nevoie de asistenta medicala, n-am cautat un loc de munca etc. In general, cetatenii tarilor in care am calatorit au fost amabili si ospitalieri, deschisi la orice discutie si s-au oferit sa ma ajute cand am avut nevoie. A fost si o situatie in care ma asteptam la mai multa implicare din partea autoritatilor, a politiei. Unui prieten i s-a furat portofelul in metrou, in Italia (Roma). Am cerut ajutorul politiei, intrucat in portofel erau si actele, iar fara ele nu se putea intoarce acasa, insa am primit un raspuns sec: “Astfel de lucruri se intampla des, trebuia sa fiti mai atent.” Ne asteptam sa fie paza la metrou, camere, intr-un oras asa mare cum este Roma (noi in Bucuresti avem deci o bila alba pentru Romania, plus ca stam mult mai bine in ceea ce priveste transportul in comun, fie el subteran sau aerian). Dupa ce am cautat noi singuri, prin statiile de metrou, in speranta ca hotul poate doar a luat banii si apoi a aruncat portofelul, am avut norocul ca cineva l-a gasit (intr-adevar fara bani, dar cu actele la locul lor) si l-a lasat la ghiseul uneia dintre statii. Credeam ca exista camere la metrou, iar politia sa ne ajute in sensul asta, insa nu a fost asa.

Informația înseamnă putere. A fi informat înseamnă să ai încredere în tine. În acest fel, poți spune cu mândrie că ești cetățean european și că ai drepturi! Ai drepturi, dar și responsabilități. Fiecare este responsabil pentru ceea ce face sau spune.

Vă invit să răspundeți la sondajul de mai jos și, de asemenea, să dezbatem, în comentarii, aspectele drepturilor fundamentale și, în special, dreptul la libera circulație.

Voi vă cunoașteți drepturile fundamentale pe care le aveți în calitate de cetățeni europeni?

View Results

Loading ... Loading ...

Acesta este primul articol pentru concursul „Blogger European”, una dintre cele mai bune ocazii pentru bloggerii români de a arata unele probleme majore ale Comunității Europene. Îmi place să cred că prin aceste articole pot schimba ceva. În bine. Regulamentul integral al campaniei poate fi citit aici.

Partea a doua: https://irina.bartolomeu.ro/anul-european-al-cetatenilor-2013-dreptul-la-sedere-in-tarile-uniunii-europene-si-alte-aspecte-2/

Partea a treia: https://irina.bartolomeu.ro/anul-european-al-cetatenilor-2013-joburi-in-ue-3/

Partea a patra: https://irina.bartolomeu.ro/anul-european-al-cetatenilor-2013-informatia-inseamna-putere-4/

Acest articol a fost citit de 9112 ori

Articole asemănătoare

11 comentarii pentru “Anul european al cetatenilor 2013: Dreptul la libera circulatie si alte aspecte (1)

  1. Drepturile nu ne sunt respectate la noi in tara, ne mai miram de UE unde ne-am trimis “reprezentanti” de seama care nu au reusit decat sa ne faca de ras?

    1. Anul viitor, intre 22-25 mai, vor avea loc alegerile europarlamentare. La fiecare 5 ani, cetatenii europeni isi aleg, prin vot direct, reprezentantii in Parlamentul European. Vei putea, asadar, sa-ti trimiti reprezentantii in care ai incredere si care nu te vor face de ras. 🙂

  2. Pe cei care nu călătoresc în afara României cu ce-i ajută cunoaşterea derpturilor lor de cetăţeni europeni? (strict pe ei, nu pe copii sau rudele lor)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.