Mustang – Premiul LUX al Parlamentului European pentru cinematografie în 2015

Președintele Martin Schulz a anunțat că Mustang a câștigat Premiul LUX al Parlamentului European pentru cinematografie în 2015, în cadrul ceremoniei din plen de la Strasbourg, marți, 24 noiembrie. Mustang este povestea a cinci surori adolescente cărora li se impun căsătorii forțate, dar care, decise să își trăiască propria viață, încearcă să rupă jugul acestei tradiții.

Martin Schulz i-a felicitat pe cei trei finaliști, inclusiv pe regizoarea Deniz Gamze Ergüven și pe echipa ei, spunând: ”Aceste filme foarte diferite ridică întrebări fundamentale: Cum trebuie continentul nostru de emigrație să se schimbe pentru a evolua într-un continent al imigrației? Care este rolul femeilor în societățile din jurul nostru? Cum afectează criza economică viața noastră în comun? Aceste filme europene merită sprijinul nostru și sunt mândru că Parlamentul European ajută și în acest an distribuția largă a acestor filme.”

Regizoarea câștigătoare Deniz Gamze Ergüven a spus: ”În felul său, Mustang promovează idealurile Uniunii Europene. Mulțumesc pentru impactul pe care acest film îl are prin intermediul Premiului LUX”. Interviul, mai jos:

Silvia Costa (S&D, IT), președinta comisiei de cultură și educație a spus: ”Premiul LUX este un exemplu de diplomație culturală, combinând sprijinul pentru exprimarea industriilor culturale și creative cu co-producțiile europene, promovând diversitatea lingvistică și culturală, propunând interpretări artistice ale realităților complexe care ne ajută să ne înțelegem între noi. Nu numai în Europa, ci și în lume”.

Celelalte două filme finaliste la ediția din 2015 au fost Mediterranea (Italia, Statele Unite ale Americii, Germania, Franța, Qatar) de Jonas Carpignano, și Urok (Lecția) de Kristina Grozeva și Petar Valchanov (Bulgaria, Grecia). Câștigătorul este decis în fiecare an pe baza votului deputaților europeni.

Parlamentul asigură costurile pentru traducerea și subtitrarea celor trei filme finaliste, în toate cele 24 de limbi oficiale. Filmul câștigător va fi adaptat pentru cei cu dizabilități de auz și văz, cel puțin în versiunea lingvistică originală.

Cele trei filme finaliste la Premiul LUX sunt prezentate în cele 28 de state membre în cadrul evenimentului Zilele Premiului LUX, din septembrie până în decembrie. Obiectivul este de a împărtăși bogăția și diversitatea cinematografiei europene cu cât mai mulți europeni și de a încuraja discuția despre subiectele deschise de filmele selectate.

luxprize2015

LUX

Acest articol a fost citit de 5377 ori

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.