Text și foto: Maria Grajdan
Comunicarea online, datele de trafic, tehnologia, marketingul şi campaniile creative au captat interesul unei audienţe numeroase la conferința Future of Media, organizată joi, 23 noiembrie 2017, de către Evensys.
Platformă online vs facebook
Gândirea strategică şi autenticitatea sunt două condiţii cheie pentru o comunicare online eficientă. Niciuna din cele două nu poate fi asigurată fără resurse umane suficiente, organizate, instruite şi implicate, acestea având obligaţia de a asigura conţinut exclusiv digital. Pentru promovarea unui produs media, nu este suficient să apelezi la promo tv transferat în online. E nevoie de EXCLUSIVITATE! E nevoie de omul potrivit la locul potrivit. Specialistul de social media nu este neapărat şi specialist în vânzări şi bannere publicitare… Aşadar, atribuţiile trebuie clar delimitate pentru o organizare a conţinutului online, care să atragă publicul, nu să îl respingă.
Una din tendinţele actuale, în comunicarea online, este ca facebook să atragă conţinutul de top în ograda lui, dar asta nu avantajează platformele online. Scopul folosirii facebook-ului sau al oricărei reţele sociale este acela de a atrage publicul dinspre facebook spre platforma online proprie.
A crea trafic online pe platforma proprie este o provocare, dar nu e imposibil. Care este secretul eliminării dependenţei de facebook a publicului ţintă vizat de o companie media? Soluţia este crearea CONŢINUTULUI ONLINE EXCLUSIV!
Astăzi niciuna din reţelele sociale nu are succesul facebook-ului, atât twitter, cât şi instagram sunt la categoria altele…
Date trafic, platforme globale şi bani
Prezenţa în online fără profit nu este viabilă. Succesul comunicării online este dat de datele de trafic. Astăzi, informaţiile nu sunt utile în formă brută, ci prelucrate cu ajutorul tehnologiei, după cum bine a subliniat Dragoş Stanca, Managing Partner Thinkdigital.
Una din companiile de top care culege date impecabil este Google. Un anunţ de viată personală postat pe facebook ajută google să facă o amprentare vastă a persoanei care face anunţul: de la plăceri culinare, la preferinţe cinematografice, aptitudini de scriitor etc.
O asemenea amprentare ajută diferite companii să bombardeze diferite categorii de public cu promovarea produselor proprii.
Dacă acum ceva ani exista un filtru moral de control până ca informaţia să ajungă la public, acum nu mai există. A apărut conceptul de newsfeed, tehnologia a distrus conceptul de ştire.
Pentru unii, știrile sunt legate de cine a murit în vecini şi ce maşină şi-a luat verişorul.
Datele rafinate prin tehnologie produc bani. Nu mai contează calitatea informaţiei, ci ce face audienţă, cine face click. Nu contează ce public este cu IQ sub 50, ci publicul care cumpără produse.
Lumea fuge de publicitate, adblocking-ul este în floare. Jumătate din banii cheltuiţi pe publicitate sunt pierduţi. Pornind de la această realitate, pentru a împiedica scăderea atenţiei oamenilor care citesc în mediul online, trebuie să existe o poveste scurtă şi atrăgătoare.
Facebook exploatează dragostea omului pentru poveste, pentru realităţi create. Un exemplu în acest sens este impactul ştirilor generate de facebook în raport cu cele reale din ziua alegerilor americane. Totul s-a soldat cu preferinţa pentru fake news.
Timpul – provocarea specialistului în marketing
Vorbim de comunicare social media, de comunicare online sau audio-video? Nici nu contează. Omul de marketing este omniprezent. Timpul este provocarea lui astăzi din perspectiva generării ideilor. Cum apar acestea am aflat de la Lorand Balint, partener Platypus Group.
Specialistul de marketing are nevoie de VIAŢĂ BOGATĂ:
“Să trăiască foarte bine proiectul, categoria pe care o lucrează, să trăiască fenomenul din plin.
Să combine experienţele de viaţă cu experienţele avute trăind categoria pe care o lucrează.
Să nu mai lucreze deloc, dar absolut deloc pe proiectul pe care caută idea, pentru câteva zile.”
Oamenii de marketing au şansa de a avea astăzi comunităţi, dar nu e suficient să faci parte din ele. A te îmbrăca modest, dar de sărbătoare, şi a te plimba prin satele din Maramureş în zi de Sfântă Mărie poate fi un prilej de a aduna informaţii şi emoţii de neegalat ce pot fi valorificate în organizarea unui eveniment ulterior.
Aşadar, REGULA: Nu te dedica strict serviciului sau comunităţii din care faci parte ca specialist în marketing! Citeşte, priveşte, vorbeşte cu oameni diferiţi!
Un bun simţ aplicat sistematic şi o viaţă bogată cu siguranţă nu tine profesionistul de marketing în clişee.
Seria dezbaterilor de la Future of Media 2017 nu s-a oprit aici. Audienţa a asistat şi la dezbateri legate de: cumpărarea emoţională versus raţională, platforma minţilor creative, modul cum China creează miliardari mai repede decat oriunde altundeva pe pământ (1 miliard la fiecare 5 zile), exploatarea “cămătarului” în spoturile de promovare Provident, Campania McDonald’s Burger 1955, promovarea apei Zizin cu un serial de desene animate şi multe altele.
Prin urmare, organizatori serioşi, speakeri profesionişti şi audienţă pe măsură! Nu rataţi ediţia 2018!