Nu-i de mirare că Belgia e pe locul 19 în topul celor mai fericite țări din lume. În cinci zile, cât am stat în Bruxelles, am observat că belgienii sunt altfel decât restul cetățenilor europeni. Ei nu sunt atât de stresați, de îngândurați sau atât de grăbiți dimineața. Din contră, sunt veseli și relaxați. Dimineața își duc copiii la școală fără să se grăbească, se îndreaptă spre job fără să-i îmbrâncească pe ceilalți pe stradă sau la metrou, iar după amiaza (în jur de ora 18) îi vezi cum aleargă prin parc sau pe pistele special amenajate pe trotuare; îmbrăcați adecvat și cu căscuțele în urechi. Dacă din întâmplare te afli pe pistele lor, nu e nicio tragedie. Te ocolesc, se uită la tine și zâmbesc. Iar zâmbetul lor face cât o mie de cuvinte; îți dai seama că, distrat fiind să fotografiezi clădirile, mergi pe pista lor, te rușinezi și te dai la o parte. Doar mașinile circulă un pic cam haotic, dovadă fiind că n-am văzut nicio mașină care să nu aibă vreo mică zgârietură.
offline
”Pumn, palmă sau cot?” îl întreabă un puști de clasa a V-a pe colegul lui. Colegul nu-i răspunde, iar puștiul bătăuș îi dă o palmă. Colegul nu ripostează, fiindcă așa a fost învățat acasă: să nu riposteze, deoarece nimic nu trebuie să se rezolve prin violență, dar să-i spună doamnei diriginte și părinților. Puștiul bătăuș își mai lovise colegul în urmă cu un an, în timpul orei de religie. Profesorul observase, însă, întrucât cei doi nu erau înscriși la religie, le-a spus: ”Puteți să vă bateți cât vreți!”. Un alt profesor își înjură elevii încontinuu în timpul orelor sale. Părinții se plâng la ședințe, dar nu se rezolvă nimic.
Și totuși, în prima oră de dirigenție din clasa a V-a, copiii și-au notat, printre altele, următorul lucru: ”Nu avem voie să ne jignim sau să ne lovim colegii. VIOLENȚA este interzisă în școală, deci și între noi.” Teoretic, fiindcă practic, mulți copii nu țin cont de cele notate. Dar nici profesorii. Sunt acei copii care, cu siguranță, au parte de așa ceva în familie. Zilnic. Părinții bătăuși își transformă, implicit, copiii în bătăuși. Orice tentativă de violență are un trecut în spate. Un trecut care poate afecta viitorul.
29 de organizații de cultură din județele Sibiu, Brașov și Mureș au format o rețea de parteneriat cu scopul de a promova patrimoniul transilvănean. Astfel, în 2015, proiectul s-a concretizat în „TransylvaNet – Federația pentru patrimoniul transilvănean”; o Federație cu 10 membri fondatori: Fundația Heritas din Sibiu, GAL Dealurile Târnavelor din Saschiz jud. Mureș, GAL Podișul Mediașului din Ațel jud. Sibiu, Fundația Mihai Eminescu Trust (MET) din Sighișoara, Asociația pentru Infrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS), Asociația Impreună pentru Dezvoltarea Comunității (AIDC) din Brașov, Asociașia My Transylvania din Sibiu, Asociația Monumentum din Alțâna jud. Sibiu, Forum Arte din Brașov, Asociația Maghiarilor din Sibiu (HID).
Alăturându-se Iniţiativei Mondiale de Iluminare în Roz ca simbol al luptei împotriva cancerului de sân, anual, la 1 octombrie, Fundaţia Renaşterea a organizat evenimentul – Iluminare in roz a unor clădiri reprezentative din Bucuresti şi din alte oraşe din ţară. În 2014, în urma demersurilor făcute de Fundația Renașterea, Senatul Român a declarat 1 Octombrie – Zi Națională de luptă Împotriva Cancerului de Sân.
De câte ori n-ați spus: ”De mâine m-apuc de regim!” sau ”De mâine mă duc la sală!”? O tabără de slăbit și nutriție ar fi formula ideală pentru cei nehotărâți, pentru cei care nu se simt în largul lor în sala de sport sau nu știu ce stil de antrenament să aleagă sau care este trainerul potrivit.
În perioada 24 – 27 septembrie, la Fundățica, jud. Brașov, tabăra ShapeShift aduce o soluție echilibrată și pe termen lung pentru cei care doresc să-și îmbunătățească forma fizică, imaginea și starea de sănătate. De asemenea, tabăra se adresează mămicilor care au rămas cu câteva kilograme nedorite după naștere și doresc să scape de ele. Dar și domnii sunt așteptați în tabără, conceptul fiind gândit pentru mai multe categorii de public.
Dacă vrei să descoperi România autentică, trebuie să mergi în inima satului. Și nu numai atât. Să te cazezi în casele localnicilor, să încerci produsele culinare autentice, să te plimbi cu căruța trasă de cai, sania ori bărcile oamenilor, după caz. Să dormi în paturile tradiționale, acoperite cu cergi și pânze țesute manual sau chiar în paturi din fân (vara). Asta înseamnă ecoturismul atât de apreciat de străini. Și tot asta face în Delta Dunării Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic și inventatorul unei ”biciclete a apelor” – canotca.
”Fiecare dintre noi să fim o bucățică de brand de țară, iar împreună să facem brandul România, care să fie rotund, pozitiv, dezinvolt și modern. Uite, eu vin cu Rowmania… […] Se vorbește mult despre Deltă, despre potențialul pe care îl are pentru turism. Dar nu se vorbeste și nu se face îndeajuns pentru oamenii de acolo. Problema este că în Deltă, fiind o rezervație naturală, există multe restricții și acest lucru împiedică într-un fel comunitatea să se dezvolte în acelați ritm ca populația din restul României. Un loc binecuvântat cu bogății naturale este totuși locuit de o populație săracă. În Deltă sunt două lucruri care pot să meargă mână în mână: zona să își dezvolte oferta turistică, dar și locuitorii să aibă ceva de câștigat de aici. De aici ideea proiectului de antreprenoriat social, Rowmania, și a bărcii pe care am construit-o și pe care o propun ca vehicul verde, ecologic, pentru rezervațiile naturale – canotca.” spunea Ivan Patzaichin într-un interviu.
Vodafone Romania lanseaza o noua tableta 4G, sub brand propriu: Vodafone Tab Prime 6, 9,6 inch, ideala pentru utilizatorii care doresc sa navigheze pe internet sau sa acceseze continut multimedia, de oriunde s-ar afla.
Una dintre cele mai subtiri si mai usoare tablete din clasa ei, Vodafone Tab Prime 6 incorporeaza ultima versiune de Android Lollipop si se remarca prin ecranul generos HD de 9,6 inch, multi-touch, cu o rezolutie de 1280 x 800 pixeli si 16 milioane de culori. Tableta foloseste un procesor Qualcomm Snapdragon 1,2 GHz Quad-Core si o memorie RAM de 1 Gigabit (GB), ideala pentru cei care joaca jocuri online sau folosesc aplicatii multimedia. Tableta are o memorie interna de 16 GB, cu posibilitatea de extindere de pana la 32GB, prin card microSD.
Sâmbătă, 4 iulie, va avea loc al doilea marș al pietonilor din București – Oraș <accesibil> pentru oameni! Traseul marșului inițiat de Activewatch, Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România, Asociația Heart to Heart și Asociația Totul pentru tine este următorul: Piața Victoriei, Calea Victoriei, Strada Dem Dobrescu, Bulevardul Magheru, Piața Universității.
În București, administrația publică continuă să ignore problema care îi afectează pe cei mai mulți dintre cetățeni – accesul pietonilor la spațiul public.
Problemele pe care administrația publică nu înțelege să le rezolve urgent:

