The Hunt for Transylvanian Gold

Muzeul Național de Istorie a României și Kogainon Films prezintă în premieră filmul ”The Hunt for Transylvanian Gold”, un documentar ce spune povestea furtului brățărilor de aur dacice, vechi de aproape 2000 de ani. Evenimentul va avea loc miercuri, 25 ianuarie 2017, ora 17:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei, nr. 12, București.

Documentarul pune accentul pe investigația care a durat mai bine de 10 ani și s-a desfășurat pe două continente: Europa și America de Nord. Investigația a fost coordonată de procurorul general al României, Augustin Lazăr, pe atunci procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, și a scos la iveală faptul că în zona Sarmizegetusei au fost descoperite de către căutătorii de comori 24 de brățări de aur dacice.

Filmul are o durată de 50 de minute și oferă informații inedite despre rețelele care se ocupă cu traficul de artefacte pe piața neagră internațională, despre vânătorii de comori, experții în antichități, suspecții arestați și cele 13 brățări recuperate. Documentarul este o producție Kogainon Films (Boston), iar echipa filmului a avut atât membri români, cât și americani.

În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul: Dan Dimăncescu – consulul onorific al României la Boston, Augustin Lazăr – procurorul general al României, și dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu – managerul MNIR.

Intrarea este liberă, în limita a 100 de locuri disponibile.

Acest articol a fost citit de 4290 ori

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.