„EU DECID. NU DEPIND”

by Irina Bartolomeu

Comunicat de presă

Începând cu 1 octombrie,  Asociația BENEVA derulează  în școlile gimnaziale și liceele bucureștene proiectul „EU DECID. NU DEPIND”proiect finanțat de Ministerul Administrației și Internelor, prin Agenția Națională Antidrog –  Programul de interes național în domeniul prevenirii și asistenței medicale, psihologice și sociale a consumatorilor de droguri pentru perioada 2015-2018 cu aplicabilitate până în 2020 (PIN).

Proiectul face parte din Subprogramul I al Programului de interes național în domeniul prevenirii și asistenței medicale, psihologice și sociale a consumatorilor de droguri pentru perioada 2015-2018 cu aplicabilitate până în 2020 (PIN): ”Educaţie nonformală şi programe de petrecere a timpului liber adresate populaţiei şcolare, ca alternativă la consumul de droguri”, perioada de implementare 15 mai 2020-15 noiembrie 2020.

Plecând de la o problemă majoră cu care se confruntă în prezent România, anume creșterea alarmantă a prevalenței consumului de droguri de-a lungul vieții în rândul populației și mai ales în rândul tinerilor, precum și cu apariția noilor substanțe psihoactive (NSP), denumite generic „etnobotanice”, proiectul  „EU DECID. NU DEPIND” își propune să contribuie la informarea, educarea și conștientizarea privind riscurile și efectele consumului de droguri în rândul copiilor de vârstă școlară din Municipiul București.

Astfel, în cadrul Proiectului „EU DECID. NU DEPIND” se vor realiza și implementa intervenții specifice de prevenire a consumului de droguri, respectiv o componentă adresată elevilor din ciclul gimnazial și o componentă adresată elevilor din ciclul liceal, utilizându-se metode de educație alternativă și programe de petrecere a timpului liber, prin folosirea a diferite genuri de producție artistică.

Asociația BENEVA își propune ca, prin intermediul unor producții culturale să comunice mult mai ușor cu tinerii și copiii de gimnaziu și liceu și să transmită într-un mod atractiv mesaje cu o încărcătură emoțională puternică. Limbajul artistic este ușor înțeles și perceput, arta emoționează și vindecă. 

Astfel, prin intermediul a două producții culturale, una cinematografică și una muzicală, adresate copiilor de gimnaziu, urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri, proiectul își propune să contribuie la creșterea nivelului de educație civică și educație pentru sănătate a elevilor implicați, prin dezvoltarea abilităților de viață sănătoasă și de petrecere a timpului liber, ca alternative la consumul de droguri. Totodată, pentru că muzica este limbajul universal, iar adolescenții reacționează cel mai bine la această formă de artă, pentru liceeni va fi compus un cântec ce va purta mesajul proiectului.

Mesajele și acțiunile proiectului se vor comunica permanent  pe pagina  https://www.facebook.com/Eu-Decid-Nu-Depind

Proiectul „EU DECID. NU DEPIND” își propune să abordeze în mod direct minim 2000 de elevi de gimnaziu și liceeni.

You may also like

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies. Accept Află mai multe