Amintiri din copilărie

Zilele trecute vă întrebam unde este acasă pentru voi. Căci pentru mine, acasă este și în Maramureș. Pentru că cele mai frumoase vacanțe acolo le-am petrecut. Fie vară, fie iarnă. Deși iarna are un farmec aparte în zona aceea. Să vezi casele îmbrăcate în “straie” de sărbătoare, bărbați, femei, copii de-o șchioapă îmbrăcați în costume tradiționale și cu trăistuțe mai mari decât ei, ulițe și porți monumentale, prispe, scaune cioplite din trunchiuri de stejar ori brad, streșini precum niște pălării cu boruri mari… Ce de amintiri!

Neuitate sunt bătăile cu bulgări de zăpadă cu toți copiii din sat, datul cu patine din lemn pe Mara, trasul cu sania construită de bunicul. Cât era ziulica de mare. Și poveștile! Dar ce povești! Abia așteptam să ajungem acasă. Deși o casă micuță, simplă, cu doar două odăi, era atât de caldă și de primitoare. Bunicul ne-aștepta de fiecare dată în poartă, cu guba în spinare. Parcă îl aud și acum: “No, amu’ intrați în casă…”

Nici n-apucam să ne schimbăm de hainele “înzorzonate” cu zăpadă, că ne și înfigeam în pancove și pita coaptă pe vatră de bunica. Nu știam în ce să le înmuiem mai întâi, în smântâna vârtoasă sau laptele proaspăt muls de la văcuță. Degeaba ne îmbia bunica la mămăliguță, că noi nu voiam decât pancove, iar bunicu’ ne zicea mereu în glumă că nu alunecă decât cu o horincă.

Apoi ne cățăram în patul înalt de lângă vatră. Un pat făcut din scânduri și sprijinit pe patru picioare înalte. Acoperit cu 2 cergi groase despre care bunica spunea de multe ori că sunt zestrea mea…  Pe lângă rândul de straie tradiționale, perne, ștergare, așternuturi și alte obiecte ce stăteau în lada de zestre. Ne cuibăream în perne și așteptam… poveștile bunicului despre lupii și șerpii care păzeau gospodăria, soarele cel dătător de viață, funiile răsucite, păsările, pomul vieții, toate fiind, de fapt, motivele gravate ori în relief pe porțile și casele maramureșene. Se știe doar că moroșenii stăpâneau din moși strămoși arta măiastră a lemnului.

Ne-a mai povestit bunicul că, la un moment dat, casa a ars și a trebuit s-o construiască din nou. Vremurile fiind cele care erau, sărăcăcioase, de după război, mijloace puține, doar brad la dispoziție și fără temelie în pământ. În ciuda condițiilor precare, doar dorul, dragostea, căldura și credința l-au ajutat s-o reconstruiască…

Astăzi bunicii nu mai sunt. Nici casa nu mai este. A ars iarăși. Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine, amintirile din copilărie contează foarte mult. Fiindcă sunt unice. Toate sunt legate de bunici, de căldura lor sufletească, de tata, de casă și de Maramu’€™. De aceea am decis să construiesc din nou casa. În același loc și același stil rustic cu care m-am obișnuit. E greu fiindcă astăzi puțini sunt meșterii care să cunoască adevăratul meșteșug maramureșean. Un singur obiect va fi modern, decorativ, dar și practic: un șemineu care va înlocui vechea vatră. Un șemineu al cărui farmec inegalabil al focului de lemn va readuce amintiri, povești de altădată și aceeași căldură sufletească…

Acest articol a fost citit de 10033 ori

Articole asemănătoare

4 comentarii pentru “Amintiri din copilărie

  1. Eu sunt din Maramureș, dar amintirile din copilărie le am în mare parte dintr-un sat din județul Sălaj, unde locuiește și acum bunicul meu. E aproape, iar peisajele sunt similare și obiceiurile aceleași cu cele descrise de tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.