RuralFest aduce satul românesc în mijlocul orașului

Noi suntem moroșeni dintre ‘ceia care trăiesc la oraș, dar care nu și-au uitat niciodată locurile de baștină. Tata era din Giuleşti, zona Valea Marei. Frumoasa Vale a Marei nu dă numai numele unui ţinut de legendă, cu oameni care mai folosesc culorile naturale, straiele ancestrale – guba şi cioarecii, cojocul cu sute de oglinzi pentru a speria dracii când îşi văd chipul în vârtejul jocului şi cântecul strigat de pe două dealuri… Horile, portul și mâncarea dau acele frumuseți care detașează satele românești de alte țări. Nicio altă țară nu și-a păstrat tradițiile și obiceiurile așa cum o face România.

Dar pentru a-i înțelege tradițiile și obiceiurile, trebuie să fii prezent în “inima” satului, în viaţa de zi cu zi, atunci când omul horeşte de jale, de dor, de dragoste, acolo unde se mai aude cântecul autentic românesc…

…sau poți aduce satul românesc aici, în București. Poți vedea costumele tradiționale românești din toate zonele țării, poți gusta și cumpăra produse specifice unor zone (încercați piroștele de Maramureș!), poți construi jucării folosind meșteșuguri străvechi, poți cunoaște poveștile meșteșugarilor și ale celor care duc tradițiile mai departe sau poți, pur și simplu, să te relaxezi în iarbă sau pe baloți de fân. RuralFest aduce satul românesc în mijlocul orașului.  

Duminică, 20 septembrie 2015, în intervalul 9:00 – 20:00, pe șoseaua Kiseleff (porțiunea dintre piața Victoriei şi str. Arh. Ion Mincu), se va desfășura cea de-a doua ediție a RuralFest București, un eveniment organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale şi cu Primăria Municipiului București. Doi comisari europeni – Corina Crețu, responsabilă pentru politici regionale, și Phil Hogan, responsabil pentru agricultură și dezvoltare rurală – vor fi prezenți la eveniment.

De-a lungul a unsprezece ore, iubitorii de natură și tradiție care vor veni la RuralFest vor fi îmbiați de circa 200 de expozanți să participe la:

  • un târg al micilor producători din întreaga țară;
  • expoziții cu vânzare de produse tradiționale, naturale sau ecologice, de la fructe și legume până la delicatese de panificație, cârnați, bulz, sarmale, uleiuri presate la rece sau produse cosmetice din miere și lavandă;
  • expoziție și demonstrații meșteșugărești;
  • restaurante cu preparate tradiționale din diferite regiuni ale țării;
  • standuri ale ambasadelor statelor membre UE în România, cu produse specifice țărilor lor;
  • prezentări și demonstrații ale ONG-urilor interesate de păstrarea valorilor românești și viața sănătoasă;
  • un spațiu special amenajat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (un cort de 200mp, amplasat în alveola centrală), în care se vor desfășura prezentări, dezbateri și vor avea loc degustări de produse românești în curs de a obține recunoaștere europeană (sisteme de calitate IGP și DOP) și din zone cu înaltă valoare naturală;
  • microfermă de animale;
  • jocuri și ateliere pentru copii;
  • program artistic, pe scena din zona centrală, susținut de trupe de muzică și ansambluri de dansuri tradiționale.

RuralFest se va încheia la ora 20:00, cu un concert susținut de Taraf de Haidouks.

09092015_ruralfest_2015-afis-

Acest articol a fost citit de 3755 ori

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.