online

Arhiva TVR pregateste o surpriza… Ce sa fie oare? 😀

 Cand dai, la inceput dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce esti.  (Arsenie Boca)

Ne-au fascinat dintotdeauna povestea Cenusaresei sau a fetitei cu chibrituri dar, copii fiind, probabil ca nu ne-am imaginat niciodata ca astfel de cazuri pot exista si in realitate.

Aceasta este una dintre fotografiile vazute zilele trecute pe facebook. O familie care doarme pe strada. O familie cu trei copii care nu au ce manca astazi. Probabil nici maine. Mica lor “avere” este reprezentata doar de un scaunel si cateva paturi. Ei nu cersesc. Nu cer nimic de pomana. Iar ca ei sunt atatia copii saraci care nu au ce manca. Sau mananca doar o data pe zi aceeasi supa. “Meniu” fix: cartofi, paine si fasole… O imagine trista, dar care, din pacate, exista!

Amandoi parintii vin din mediul rural. Tatal meu imi povestea ca el si fratele lui au fost intrebati de catre bunicul – care alege scoala si care… coada vacii. Scoala era privita cu reticenta, bani nu erau, singurele forme de venit fiind munca agricola si cresterea animalelor. Situatia politica si sociala a bunicilor era oribila, ei fiind trecuti la categoria sociala de… chiaburi, fiindca au avut un… cazan de fiert tuica.Tatal meu a ales scoala, iar fratele lui… coada vacii. Si nu de putine ori ne spunea ca nu avea ce manca, mergea la scoala cu incaltarile rupte,  dar ca a trecut peste toate greutatile datorita ambitiei sale de a reusi, de a face ceva.

Fiind un copil cu probleme speciale, parintii mei au avut grija sa am tot ce n-au avut ei, dar explicandu-mi de fiecare data ca exista inca oameni si copii saraci, care nu au ce pune pe masa a doua zi… Tata, suflet milos si stiind cat de greu poate fi pentru unii, le dadea intotdeauna cate ceva oamenilor sarmani. O paine, o mancare calda sau chiar si banuti. In colturile ochilor sai intotdeauna erau lacrimi… Iar eu, la randul meu, chiar si acum, in ciuda proiectului de lege contra cersetoriei, am dat si dau oamenilor saraci de pe strada. In general, am preferat sa le dau cate ceva de mancare. Tocmai pentru a preveni cumva o posibila exploatare a unui cersetor devenit victima unor persoane care nu doresc decat sa se imbogateasca de pe urma lor. Totusi… se recunosc usor acei cersetori adevarati, acei oameni sarmani ramasi pe drumuri, care nu au ce manca si care se tem mereu pentru ziua de maine…

Le sunt recunoscatoare, asadar, parintilor mei pentru toate eforturile lor si pentru ca mi-au aratat si cazurile nefericite din jur. Avand un handicap, cu atat mai mult i-am apreciat si ajutat pe cei nepastuiti de soarta.

Apreciez, de asemenea, si sustin initiativa celor de la Campofrio Romania de a dona sandvisuri copiilor neajutorati din comunitatile doljene, de Ziua Recunostintei. O initiativa frumoasa, sustinuta de World Vision Romania, alaturi de Carrefour Romania. Fiecare produs achizitionat in reteaua Carrefour se transforma intr-un sandvis care va aduce o imensa bucurie unui astfel de copil sarman. Imaginati-va bucuria din ochii unui copil care, mai ales acum, in preajma sarbatorilor, isi doreste sa primeasca lucruri frumoase si spera la un altfel de viitor…

#Campofriofacebine, dar si noi putem ajuta! Fiecare dintre noi poate face un bine! Cum?

–       Putem fi noi insine voluntari la actiunea #Campofriofacebine, dar si la actiunile viitoare ale acestora.

–       Ideea mea de suflet si pe care sper sa o pot realiza cat de curand: sa mergem in scolile speciale. Statul acorda persoanelor cu handicap diverse facilitati, dar o singura chestie nu face: nu-i scoate din izolare, din lumea lor cenusie… Banul nu inlocuieste o vorba buna, o strangere de mana, o imbratisare, un ajutor dat la momentul potrivit, o legatura care se poate realiza intre tine si un copilas cu nevoi speciale.  Stiti cat de mult ar conta pentru un astfel de copilas?

Acum cativa ani, am vizitat o scoala speciala de ambliopi. Nici nu va imaginati cum se chinuiau acei copilasi. Totul se rezuma la pipait si auz… Cei care sufera de ambliopie disting extrem de greu lucrurile si obiectele din jur. Toate sunt cenusii si incetosate. Culorile sunt undeva departe…  Unii citeau din cartile lor speciale (in Braille), pipaind rand cu rand, altii incercau sa construiasca diverse forme din cubulete de lego, iar alti copilasi mergeau pe hol in sir indian, tinandu-se unul de altul. Va dati seama cat ar conta pentru ei sa se simta altfel? Tu poti face asta! Noi toti putem face asta!

Stiati ca astazi se sarbatoreste Ziua Recunostintei? Eu cred ca am putea fi zilnic recunoscatori pentru ceea ce avem si sa-i ajutam pe toti in orice mod. Tu pentru ce esti recunoscator si cum ai putea face un bine?