offline
Am avut în teste, de la Orange, prin programul Orange Smartphone Tester, noul smartphone Samsung Galaxy Note20 ULTRA 5G și ceasul inteligent Samsung Galaxy Watch 3.
Samsung Galaxy Watch 3: elegant, inovator, inteligent
Dacă ar trebui să-l definesc în 3 cuvinte, aș spune: elegant, inovator, inteligent. Este dedicat, în principal, persoanelor active, dar nu numai.
Design & Display
Samsung Galaxy Watch 3 este disponibil în două dimensiuni: 41mm si 45mm (ambele vin cu curea de piele). Un ceas mai subțire și mai ușor decât generația anterioară – 11,1mm grosime și 53,8 g. Destul de confortabil chiar și în timpul antrenamentelor.
Eu am avut în teste versiunea de 41mm, Mystic Bronze.
Ecranul de 1,4 inch este mare, clar și luminos; acoperit cu Gorilla Glass DX, rezistentă la zgârieturi. Se descurcă bine atât în condiții de iluminare scăzută, cât și în lumină puternică; își reglează singur luminozitatea. Ecranul poate fi pornit tot timpul sau la cerere, prin atingerea ecranului, ridicarea și răsucirea mâinii sau prin răsucirea inelului cadran.

Pe Galaxy Store există o mulțime de fețe de ceas atractive, majoritatea putând fi personalizate. Nu-i o noutate, însă eu sunt foarte entuziasmată de fețele… lui Van Gogh. De ceas, desigur. 🙂
Vezi această postare pe InstagramO postare distribuită de Irina Bartolomeu (@ibarts) pe

Funcționalități
Inelul cadran este un controler pentru interfață; rotire dreapta duce către widgets-uri; rotirea către stânga duce la deschiderea notificărilor. Aceleași mișcări le poți face și cu degetele glisând pe ecran. Notificările apar pe fața ceasului, în stânga și pot fi atinse pentru a extinde, acționa sau răspunde direct. Dacă glisezi în jos, vezi setările rapide. Butonul de sus: apăsat scurt, vezi aplicațiile. Butonul de jos are funcția de back; apăsat mai mult timp, se activează Bixby sau orice altă aplicație pe care o vrei setată; apăsat de 2 ori, pot fi vizualizate aplicațiile utilizate recent.
Când vin notificările de mesaje sau apeluri, ceasul inteligent sună sau/și vibrează. Vibrațiile astea sunt foarte utile, de exemplu, atunci când ai telefonul/ceasul pe silențios și nu numai. Implicit, ceasul este foarte util pentru persoanele cu deficiențe de auz; ele nu aud când sună ceasul, dar simt vibrațiile. Chiar mă gândeam că mi-e foarte util un astfel de ceas, în condițiile în care nu am telefonul la îndemână (este în geantă sau chiar acasă) și nu mai trebuie să fiu stresată că am ratat vreun mesaj. Da, telefonul poate rămâne acasă, iar tu să vezi notificările pe ceas. Iar asta se poate face simplu: prin intermediul eSIM și a serviciului Number Share, disponibil în exclusivitate la Orange, despre care voi povesti mai jos.
De asemenea, ambele dispozitive – ceasul inteligent Samsung Watch 3 și Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G au funcția de localizare a celuilalt. Prin intermediul ceasului poți găsi telefonul – în cazul în care nu mai știi unde l-ai pus – și invers.
Totodată, ceasul poate fi încărcat prin intermediul telefonului, cu condiția ca telefonul să aibă peste 30% baterie, activând funcția Wireless Power Share din setări. Funcția se dezactivează singură dacă nu mai detectează prezența ceasului pentru încărcare.
Samsung Galaxy Watch 3 este rezistent la apă până la 50 de metri, așadar, dacă obișnuești să înoți, nicio grijă, poți înota cu el. Atenție, nu este conceput pentru apă sărată, așadar, ține-l departe de mări și oceane.
S Health ocupă un capitol aparte. Este una dintre cele mai complexe aplicații de monitorizare a stării de sănătate pe un smartwatch, ce poate rivaliza cu Apple. Monitorizarea somnului, a pulsului, a nivelului de oxigen din sânge și a nivelului de stres, a ciclului menstrual. Nivelul de stres, de exemplu, poate fi monitorizat la fiecare 10 minute (așa este setat în mod implicit), poate fi setat să funcționeze continuu sau poate fi oprit. Ceasul te avertizează atunci când ești stresat și sugerează exerciții de respirație pentru a reduce stresul. Senzorul pentru măsurarea pulsului funcționează foarte bine, am testat în paralel cu tensiometrul, a rezultat aceeași valoare.
Din păcate, anumite funcții nu rulează, încă, în Europa. Și mă refer la EKG și măsurarea tensiunii arteriale.
Iar noile funcții de fitness îmbunătățesc monitorizarea activității. Șapte activități declanșează automat monitorizarea, adică ceasul va monitoriza chiar dacă uiți să pornești o anumită activitate. Avem așadar: alergare, mers pe jos, înot, ciclism, canotaj, antrenamente eliptice și antrenamente dinamice (gen aerobic). Iar inteligența ceasului se mai vede și atunci când te întreabă dacă ai terminat antrenamentul; de asemenea, își dă seama când schimbi activitatea, dacă treci de la bicicletă la mers pe jos sau la înot șamd, fără ca tu să nu mai faci nicio setare. Asta mi se pare foarte tare! Plus că, dacă iei o pauză de la antrenament, ceasul deja știe și oprește monitorizarea. Am încercat eu să-l păcălesc cu ”mersul pe jos”… stând la birou, n-a funcționat, după câteva secunde s-a oprit monitorizarea ”mersului”, după cum se poate vedea în imaginile de mai jos. Chiar așa, nu poți trișa. 🙂
În orice caz, fiind un ceas inteligent, Galaxy Watch 3 va învăța comportamentul utilizatorului. Dacă ești o persoană activă, ceasul te va atenționa, din când în când, că ”a trecut aproape o oră. Încercați câteva întinderi sau o plimbare. Faceți mișcare!”. (Cu condiția să fie activate alertele pentru timp inactiv. )
Performanțe și baterie
Procesorul este Exynos 9110, Dual-core 1.15 GHz, 1 GB RAM, 8 GB memorie internă.
Aplicațiile se încarcă rapid. Samsung folosește propriul său sistem de operare pe ceasurile sale inteligente, numit Tizen cu One UI 2.0.
Toate versiunile dispun de 8 GB spațiu de stocare; sistemul de operare și aplicațiile preinstalate folosesc aproape 4 GB din acest spațiu, deci mai rămâne suficient spațiu și pentru alte aplicații sau muzică.
Bateria, deși la o capacitate mai mică decât versiunea anterioară, ține cam 2 zile în condiții de utilizare normală (fără a avea ecranul pornit non-stop și fără GPS).
Number Share, disponibil în exclusivitate la Orange
Ce înseamnă Number Share?
Să zicem că vrei să ieși la alergat în parc sau la plimbare cu cățelul și nu mai vrei să iei telefonul cu tine, dar ai ceasul inteligent. Sau poate, pur și simplu, ți s-a descărcat telefonul. Poți primi toate apelurile și mesajele pe ceas, fără a mai fi nevoie de telefon. Serviciul Number Share poate fi activat pe maximum 4 dispozitive secundare. Aceste dispozitive vor utiliza resursele de date și voce din abonamentul principal.
Cum poți activa Number Share?
Serviciul Number Share este disponibil atât pentru clienții persoane fizice, cât si pentru persoane juridice care au un abonament. Pentru acest serviciu nu există perioadă contractuală obligatorie, astfel încât poate fi activat sau dezactivat oricând - din contul MyOrange. Number Share costă 2€/lună (TVA inclus) pentru fiecare dispozitiv secundar asociat. În cazul abonamentelor care au inclus serviciul Number Share, nu plătești nimic pentru dispozitivele secundare asociate.
Mai multe detalii despre Number Share găsești aici:
o https://www.orange.ro/servicii/number-share/
o https://www.orange.ro/help/servicii-pentru-abonamente/number-share
eSIM, conectare smart
Mai multe detalii despre eSIM găsești aici:
o https://www.orange.ro/servicii/esim/
o https://www.orange.ro/help/servicii-pentru-abonamente/esim
Urmăriți și review-ul video, de la min. 7:44.
Am avut în teste, de la Orange, prin programul Orange Smartphone Tester, noul smartphone Samsung Galaxy Note20 ULTRA 5G și ceasul inteligent Samsung Galaxy Watch 3.
Design
Seria Note a dat mereu senzația de opulență, iar Note 20 Ultra 5G nu face excepție. Când îl ții în mână pentru prima oară, ai tendința să spui că este mult prea mare; poate de aici și denumirea de phablet. Însă afișajul este impresionant. Un Dynamic AMOLED 2X Infinity-O. Producătorul susține că sticla folosită, Gorilla Glass Victus, pe partea din față și din spate a Note 20 Ultra, este de două ori mai rezistentă la zgârieturi, în comparație cu Gorilla Glass 6. Partea din spate a telefonului are un finisaj mat, datorită căruia nu se văd amprentele. Însă poziționarea camerelor de pe spatele telefonului nu numai că strică design-ul, ci și afectează realizarea fotografiilor, pentru că, fiind mare, ai tendința să-l ții bine, iar când vrei să faci fotografii sau să filmezi, acoperi camerele cu degetele, fără să vrei. Pe de altă parte, chenarul care încadrează camerele este nițel mai înalt decât acestea, tocmai pentru a le proteja mai bine de zgârieturi.
Construcția lui te obligă să folosești neapărat o husă de protecție, însă design-ul și-ar pierde din farmec…
Comparativ cu seriile anterioare, S Pen s-a mutat din partea dreaptă jos în stânga jos.

Display
Este primul telefon Samsung care oferă o rată de reîmprospătare dinamică de 120Hz atunci când derulezi sau te joci pentru a avea o mișcare fluidă; atunci când nu este nevoie, trece automat la 60Hz, pentru a economisi bateria. De altfel, poate fi comutat și manual pe 60Hz, în loc de 120Hz.
Spre deosebire de seriile anterioare, cititorul de amprente este mult mai bun. La Note20 Ultra este situat pe ecran.
S Pen
Marele atu ar fi latența mai mică, până la 9ms (față de 45ms la seriile anterioare), ceea ce înseamnă o diferență semnificativă și vizibilă. Și… dacă nu știați, Note are un efect audio care sună ca un stilou care zgârie hârtia; sunetul a fost îmbunătățit față de efectul de pe Galaxy Note 10.
Foarte tare mi se pare și ideea că poți scrie pe ecran fără să-l deblochezi! Cred că e cea mai bună funcție de la S Pen.
Gesturile prin aer sunt geniale pentru comenzi rapide. De ex. poate face poze de la distanță – max. 10 metri în spațiu deschis, doar apăsând butonul de pe el. Poate combina notițe audio cu notițe scrise de mână. Tot la partea de notițe, poate îndrepta literele în cazul în care scrii înclinat. Oricum, excelează la recunoașterea scrisului de mână chiar și atunci când scrisul pare ilizibil. Notițe pe care le poți exporta, ulterior, în ppt sau word.
Vezi această postare pe InstagramO postare distribuită de Irina Bartolomeu (@ibarts) pe
De asemenea, S Pen poate fi folosit pentru ”mesaje live”, adică poți adăuga texte pe fotografii, acestea sunt animate și pot fi exportate ca gif sau mp4.
Vezi această postare pe InstagramO postare distribuită de Irina Bartolomeu (@ibarts) pe
Camera foto și video
Camera primară, 108 mp, camera ultra wide, 12 mp, camera teleobiectiv, 12 mp, iar camera foto pentru selfie, 10 mp.
Senzorul de focalizare automată cu laser ajută la o focalizare mai rapidă. Există și funcția de ”focalizare live”, care separă subiectul de fundalul care poate fi blurat prin mai multe efecte.
Până acum se spunea că Samsung suprasaturează imaginile. Am făcut comparații cu Apple, și anume cu iPhone 11. Însă totul depinde și de condițiile de iluminare. Dacă la primul test, pe modul de noapte, reieșea că fotografia (la exterior) făcută de iPhone era mai contrastantă decât cea făcută de Note 20 Ultra, la următorul test, la interior, a reieșit că Samsung reușește să redea fidel atmosfera.
Foarte faine ies și selfie-urile, având posibilitatea de a aplica diverse efecte de retuș.
Zoom-ul optic 5x al telefonului produce fotografii foarte bune în condiții de iluminare suficientă. Dar și cel digital 10x. Din păcate, zoom-ul digital 50x este inutilizabil. (sau poate pentru a ”citi” un număr aflat la distanță – de autobuz, mașină etc.)
Mi-a mai plăcut faptul că, în timpul fotografierii, îți apar, pe ecran, diverse sfaturi. De exemplu, în funcție de subiectul focalizat, să te îndepărtezi sau să alegi o altă cameră / zoom.
Alte fotografii puteți vedea pe conturile de facebook & instagram.
În ceea ce privește partea video, poate filma până la 8K, 16:9 sau în noul format cinematografic 21:9; însă nu are stabilizare (este limitată la 1080p cu 30fps). O chestie foarte mișto: posibilitatea schimbării direcției microfonului: față, spate sau omnidirecțional.
Performanțe, productivitate și baterie
Procesorul este extrem de rapid; după cum se poate vedea și în review-ul video. Bateria este ok, ține o zi întreagă în condiții de utilizare normală, deși capacitatea bateriei este mai mică în comparație cu S20 Ultra – 4500mAh pentru Note20 Ultra față de 5000mAh pentru S20 Ultra. Ar fi fost util ca bateria lui Note20 Ultra să aibă tot 5000mAh.
O altă funcție utilă este Link to Windows. Ce poți face cu ea? Conectezi telefonul la computer (obligatoriu să fie instalată cea mai recentă versiune de Windows 10) și astfel poți să deschizi mai multe aplicații direct pe computer, din meniul start sau din bara de activități. Conexiunea trebuie făcută prin aceeași rețea wi-fi și în același cont Microsoft.
Minusuri
Aș reproșa lipsa senzorilor de puls, care existau pe versiunile anterioare. Asta înseamnă că te obligă să cumperi și ceasul (acesta având acei senzori) și, implicit, o cheltuială în plus. Aș menționa și lipsa mufei standard pentru căști de 3,5mm (deși nu este neapărat un minus, pentru că viitorul este fără fire…)
Concluzii
Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G este cu adevărat un telefon premium. În ciuda dimensiunii sale, este extraordinar de frumos și de elegant, de fapt, o bijuterie; ți-e drag să-l vezi și să-l folosești. Și nu numai atât, Note 20 Ultra este puternic, multifuncțional, productiv, inovator. Ce ți-ai putea dori mai mult?
Urmăriți și review-ul video:


Pentru că mulți ajung pe blog căutând ”rețete Tefal One Pot”, am adunat o colecție de rețete. Unele sunt pentru Tefal One Pot, altele sunt pentru celelalte tipuri de multicooker – Philips, Oursson, Instant Pot, Crock Pot Express – însă cert este că foarte multe pot fi adaptate și pentru Tefal One Pot. Despre multicookerul Tefal One Pot, am scris aici. De exemplu, rețeta de zacuscă am preluat-o și adaptat-o de la multicookerul Philips.
Rețete Tefal One Pot:
–în limba română:
– în limba engleză (versiune Australia):
Rețete Crock Pot Express:
https://www.crockpot-romania.ro/retete
Rețete Oursson:
http://www.oursson.ro/FTP/carte_retete_MP5015.pdf
Rețete Philips Multicooker:
Alte rețete pentru Philips Multicooker
Premium Collection All-in-One Cooker recipe book
Rețete Philips Multicooker youtube (1)
Rețete Philips Multicooker youtube (2)
Instant Pot:
Dacă dați căutare pe ”instant pot recipes” veți găsi mii de rețete.
Cuisinart® Electric Pressure Cooker CPC-600:
Dacă mai știți și altele, vă rog să le adăugați în comentarii.
Vara, felul 1, 2 și 3 de înghețată sau, altfel zis, sunt dependentă de înghețată. De orice fel, înghețată să fie. Așa am ajuns să-mi cumpăr și un aparat de făcut înghețata în casă.
Pe piață sunt mai multe tipuri de aparate de făcut înghețata: sunt cele ale căror boluri trebuie să stea la congelator minim 12 ore și ale căror prețuri pleacă de la 110 lei aprox. și cele ale căror boluri nu necesită congelarea, datorită faptului că aparatul are un compresor care răcește și aerează compoziția, transformând-o în înghețată. Am ales cel din urmă tip și anume: Heinner HICM-150S.
De ce am ales acest aparat de făcut înghețată Heinner?
- Se poate obține un produs sănătos, fără zaharuri, coloranți sintetici ori alți E-uri
- Transformă compoziția într-o înghețată cremoasă, fără așchii de gheață
- În max. 40 de minute este gata înghețata. Timpul maxim este de 60 de minute, dar, în funcție de cantitatea de lichid pusă, poate dura mai puțin. În general, 30-40 de minute sunt suficiente.
- Consum redus de energie (consumă doar 150 W)
- Prin fanta cu căpăcel se pot introduce, spre final (în ultimele 5 minute), diverse ingrediente: fulgi de ciocolată, stafide, nucă pisată, bucățele de fructe, bombonele etc.
- Recipientul pentru înghețată este chiar mare: 1,5 litri. Atenție, compoziția lichidă nu trebuie să ocupe întreaga capacitate a bolului, știindu-se faptul că, în urma mixării și transformării, își mărește volumul.
- Display LED. Pe tot timpul funcționării aparatului, minutele rămase vor fi afișate pe display-ul LED, astfel că vei fi întotdeauna la curent cu timpul rămas până la finalizarea programului, dar vei vedea și temperatura din interior.
- Temperatura din interior ajunge până la -23 de grade Celsius.
- Datorită compresorului încorporat, vei avea posibilitatea și să o menții rece timp de o oră, după ce programul de pregătire a fost finalizat, fără a fi nevoit să transferi bolul în congelator.
- Bolul este detașabil; se curăță ușor. Atenție, se folosesc doar linguri/spatule din plastic și/sau lemn pentru a nu se zgâria suprafața bolului.
- Aparatul este stabil; are 12 kg totuși și destul de voluminos.
- Silențios.
Ce nu face aparatul de înghețată
- Nu te gândi să arunci în bol fructele, laptele, smântâna și să aștepți ca aparatul să mixeze compoziția! Aparatul nu face asta! Tu trebuie să pui la blender / mixer toate ingredientele, iar în bolul mașinii de înghețată DOAR amestecul rezultat. Aparatul învârte, răcește și aerează compoziția rezultată astfel încât să obțină o înghețată cremoasă (acum depinde și de ingredientele folosite de tine!) și fără așchii de gheață.
Observații
În manualul de instrucțiuni scrie să torni compoziția prin fanta din capacul de plastic. Asta ar părea sisific. Însă nu este deloc greșit dacă torni compoziția direct în bolul cu paleta apoi să pui bolul în aparat...
Manualul conține doar câteva rețete, însă poți căuta pe net diverse combinații.
După n experimente cu lapte, smântână pentru frișcă, mascarpone, fructe, ciocolată și altele, am ajuns la concluzia că rețeta perfectă este aia care îți place ție. Cert este că, dacă vrei să iasă o înghețată cremoasă, trebuie să folosești un ingredient gras – gen smântâna pentru frișcă (atenție, nu porcăria aia de frișcă vegetală sau smântâna clasică!) sau mascarpone. Când pui doar lapte / apă și căpșuni, de exemplu, este normal ca după 60 de minute de folosire a mașinii de înghețată să obții doar un fel de cremă rece, care nu s-a transformat în înghețată.
Apoi, după ce scoți bolul din aparat, ar fi bine să aștepți 1-2 minute și apoi să scoți înghețata, ca să o desprinzi ușor și de pe pereții bolului. Înghețata o poți consuma imediat sau o poți pune într-o casoletă, la congelator.
Ce rețetă mi-a plăcut mie: piersici (sau orice alte fructe, ideal ar fi cele cărnoase – gen piersici, caise, mango, papaya) + mascarpone + miere. 100% naturală!
În concluzie, eu sunt foarte mulțumită de aparatul ăsta de făcut înghețată Heinner HICM-150S.
Noi, în fiecare an, mergem la mare. Pentru soare, în primul rând, aer curat și, bineînțeles, pentru bălăceală. Nu degeaba mi-am tatuat, pe braț, soarele și marea, yin & yang, atât de mult le iubesc. Cu toate că am pielea sensibilă, predispusă la alergie solară și trebuie să dau cu o tonă de loțiune cu factor mare de protecție, tot aici mi-e gândul, fie vară, fie iarnă. Soarele și marea înseamnă sănătate. Desigur, ”consumate” cu măsură, altfel expunerea prelungită și, mai ales, în orele de vârf, la razele ultraviolete, dăunează.
O scurtă explicație despre ce înseamnă UV:
Razele UV (ultraviolete) sunt radiații magnetice, ale căror lungimi de undă sunt imperceptibile ochiului uman. Există mai multe tipuri de raze UV, clasificarea lor făcându-se în funcție de aceste lungimi de undă, măsurate în nanometri: Raze UVA (400-315 nm) și UVB (315-280 nm) sunt cele care au o serie de efecte bune pentru sănătate; se știe că în urma expunerii la razele UV, organismul produce vitamina D, esențială pentru sănătate. Dar vorbim despre o expunere moderată, nu una îndelungată, care produce efecte negative. Razele UVC sunt cele mai periculoase; cauzează cancer de piele și probleme oculare, însă pot fi folosite pentru dezinfectare atunci când nu este nimeni prezent într-o încăpere.
Dar fiindcă la mare nu putem ajunge nonstop, iar acum, din cauza pandemiei, cu atât mai mult suntem nevoiți să călătorim cu… gândul, să revenim la aerul ”curat” de acasă, fără praf, fără microbi, fără nimic… Chiar credeți că avem un aer curat în casă?
Să se știe, responsabilii cu ”aerul curat” (a se citi ”praful”) la noi în casă sunt:
Tasha, Marie, Blue & Rita. Până săptămâna trecută era și Luc, golden retrieverul nostru, dar… (așa este viața… cu bune și rele, pleacă atunci când te aștepți mai puțin.)

Așadar, imaginați-vă un hipodrom la dimensiuni mai reduse, unde pistele de curse sunt de orice fel în casă: de la parchet, canapea, pat, masă și până la șifonier, frigider, blatul de bar șamd. Cele 4 fete blănoase ale noastre au grijă să țopăie și să alerge pe ”pistele” astea, încât, în ciuda faptului că scuturăm, ștergem și aspirăm aproape zilnic, dezinfectăm, spălăm tot, inclusiv lăbuțe, soțul zice: ”Dumnezeule, de unde avem atâta praf?!”.
Nu mai zic de obsesia dezinfectării obiectelor – pungi, produse, haine, pantofi; telefonul și cheile sunt curățate aproape non-stop. Obsesia asta cu aerul și dezinfectatul provoacă un stres teribil. Ba chiar poate duce și la depresie.
Și atunci cum facem să ne fie bine? Să aducem aerul curat acasă?
Să putem lucra liniștiți, să avem acel feng shui atât de necesar traiului de zi cu zi?
Cum facem să sterilizăm în mod eficient obiectele?Razele UV sunt folosite și pentru purificarea aerului, sub forma unor lămpi care pot steriliza. Sunt folosite, de obicei, în spitale sau în spații care necesită purificarea aerului. Practic, razele UV au capacitatea de a distruge ADN-ul acestor microorganisme.
Există un magazin online, lavanuv.ro, unde găsești produse care oferă o protecție avansată și care te ajută să menții cât mai curată orice încăpere.
Vorbim, de exemplu, despre sterilizatoarele Lavan, cu lampă UVC, care distrug bacteriile, virusurile și purifică aerul în proporție de 99,9%. Poți dezinfecta și steriliza, astfel, de la mașină, casă, șifoniere cu haine, baie, bucătărie, birouri, săli de conferință și până la măști de protecție, telefoane, bani, chei, bijuterii.
Ceea ce este important de reținut la aceste produse de sterilizare UV: în momentul utilizării produselor, în încăperea respectivă nu trebuie să se afle nicio persoană, niciun animal de companie, nici măcar o plantă, iar după terminarea programului de sterilizare, încăperea trebuie aerisită.
În funcție de modelul de lampă ales, timpul de sterilizare variază. De exemplu, pentru lampa UV Auto sau lampa albă/neagră portabilă, timpul de sterilizare este de 30 de minute; acestea fiind potrivite pentru încăperi de mici dimensiuni sau pentru mașină. Cu ajutorul acesteia, se poate dezinfecta chiar si sistemul de climatizare. Sistemul este utilizat pentru purificarea aerului si eliminarea mirosurilor neplacute (fum de țigară, smog, miros de animale etc.

În schimb, pentru purificatorul Lavan, timpul de sterilizare variază de la 15 la 60 de minute, iar acesta poate fi setat cu ajutorul telecomenzii, de la distanță – prin pereți, dulapuri și indiferent de unghi. Se oprește automat după terminarea timpului de sterilizare. Fiind o lampă portabilă, purificatorul Lavan poate fi amplasat în orice spațiu în care se dorește dezinfectarea și purificarea aerului, zona de sterilizare acoperită fiind de 60 de metri pătrați (maximum). În plus, purifică aerul în proporție de 99,9% datorită faptului că lampa generează și ozon. Purificatorul a fost testat și certificat pentru distrugerea virusurilor și a bacteriilor precum Candida albicans, Stafilococul auriu, E.coli.


Mai există și stickul UV reîncărcabil (prin USB) care dezinfectează rapid. În 10 secunde suprafețele sunt sterile, non-toxic, fără poluare, fără reziduuri, fără mirosuri. Util pentru obiecte precum telefon, chei, bijuterii, bani, clanță, tastatură ori echipamente de protecție precum măști sau viziere.
Așadar, să recapitulăm:
Avantajele folosirii lămpilor UV Lavan:
- Distrug bacteriile, virusurile precum Candida Albicans, StaphylococCus Aureus, E.Coli100
- Purifică aerul în proporție de 99,9%100
- Elimină mirosurile neplăcute (fum de țigară, smog, miros de animale)100
- Timp de sterilizare între 10 secunde - 60 de minute100
- Dezinfectează încăperi până la 60 de metri pătrați100
- Dezinfectează obiecte mici (telefoane, bani, chei, bijuterii) și echipamente de protecție (măști, viziere)100
- Purificatorul Lavan generează și ozon; poate fi controlat de la distanță prin telecomandă100
- Lămpile UV Lavan sunt portabile, putând fi amplasate în orice spațiu100
Singurul dezavantaj, deși nu-l putem numi chiar dezavantaj, este faptul că acest tip de purificator NU este un purificator obișnuit. De aceea NU trebuie să fie o persoană sau un animal de companie în încăperea care urmează să fie dezinfectată. Se știe doar că razele UVC sunt periculoase, iar în urma generării ozonului, încăperea trebuie aerisită timp de 30 de minute.
În concluzie, eu cred că lămpile UV reprezintă cea mai bună soluție pentru dezinfectarea rapidă și purificarea aerului. Indiferent că este vorba despre o cameră, o haină, un telefon sau niște chei. Aerul curat îți dă acea stare de bine (feng shui cum îi mai zic eu), astfel încât să te simți oricând în siguranță, fie că te joci cu copilul, cu pisica, lucrezi sau dormi. Iar asta cred că spune tot.
foto cover pixabay.com