”Pumn, palmă sau cot?” îl întreabă un puști de clasa a V-a pe colegul lui. Colegul nu-i răspunde, iar puștiul bătăuș îi dă o palmă. Colegul nu ripostează, fiindcă așa a fost învățat acasă: să nu riposteze, deoarece nimic nu trebuie să se rezolve prin violență, dar să-i spună doamnei diriginte și părinților. Puștiul bătăuș își mai lovise colegul în urmă cu un an, în timpul orei de religie. Profesorul observase, însă, întrucât cei doi nu erau înscriși la religie, le-a spus: ”Puteți să vă bateți cât vreți!”. Un alt profesor își înjură elevii încontinuu în timpul orelor sale. Părinții se plâng la ședințe, dar nu se rezolvă nimic.
Și totuși, în prima oră de dirigenție din clasa a V-a, copiii și-au notat, printre altele, următorul lucru: ”Nu avem voie să ne jignim sau să ne lovim colegii. VIOLENȚA este interzisă în școală, deci și între noi.” Teoretic, fiindcă practic, mulți copii nu țin cont de cele notate. Dar nici profesorii. Sunt acei copii care, cu siguranță, au parte de așa ceva în familie. Zilnic. Părinții bătăuși își transformă, implicit, copiii în bătăuși. Orice tentativă de violență are un trecut în spate. Un trecut care poate afecta viitorul.