Pe la începutul lui aprilie, revoltată fiind de cum se face social media în România, am scris un pamflet prin care am încercat să atrag atenţia asupra unor situaţii jenante întâlnite în domeniul ăsta: furtul de imagine (foto-video), textul copy-paste, emoticoanele inutile şi abundenţa hashtag-urilor. Când am început să lucrez în domeniul social media, am avut (şi încă mai am) câteva obiective (ca să nu zic reguli) clare în minte:
- Responsabilitate
Nu poţi scrie orice. Nu poţi face orice. Nu-i poţi copia pe alţii. Nu poți fura de la alții. Nu există „merge şi aşa”. Reprezinţi, practic, vocea instituţiei sau a companiei pentru care lucrezi. Vocea profesionistă, vocea responsabilă să furnizeze informaţiile de interes public. De aceea, a fi social media admin înseamnă o mare responsabilitate. Mai ales pentru conturile Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
- Transparenţă și încredere
Întotdeauna, Reprezentanţa Comisiei Europene în România a publicat informaţiile corecte şi de interes public, atât pe pagina de Facebook, cât şi pe contul de Twitter. Mesajele trebuie să fie clare şi uşor de înţeles, dat fiind că audienţa e variată, fanii/urmăritorii/utilizatorii provenind din mai multe domenii (ca pregătire profesională şi cunoştinţe specifice). Acţiunile Comisiei Europene trebuie să fie corect înţelese. Din acest motiv, pentru ziua de social media admin (3 noiembrie 2015) mi-am ales ca temă centrală conservarea şi promovarea patrimoniului cultural european despre care s-a vorbit mai puţin. Patrimoniul cultural european înseamnă mai mult decât o moștenire, iar supraviețuirea sa depinde de eforturile și de responsabilitatea fiecărei generații în parte.