Uniunea Națională a Barourilor din România trage un semnal de alarmă în condițiile în care, în perioada stării de urgență, profesioniștii sunt obligați prin lege să comunice cu clienții aproape exclusiv online sau prin telefon, iar identitatea persoanelor este mai greu de verificat, apar în online tot felul de oferte de consultanță juridică venite din partea unor ”avocați”.
Au apărut foarte multe domenii online de consultanță juridică, înregistrate pe persoană fizică, astfel încât deținătorul acestor site-uri să nu poată fi identificat în registrele de evidență a numelor de domenii, întrucât datele personale sunt protejate de Regulamentul general privind protecția datelor. Unele dintre aceste site-uri poartă nume de domeniu de natură să inducă în eroare deoarece folosesc termeni precum „juridic”, „legal”, „drept” uneori chiar „avocat”, spune UNBR.
Cum verifici avocații?
Așadar, Uniunea Națională a Barourilor din România atenționează publicul să verifice pe site-ul www.unbr.ro dacă persoanele de la care solicită servicii de consultanță juridică sunt avocați înscriși în Tabloul Avocaților. Acolo vor găsi și datele de contact ale avocaților, inclusiv email și telefon, pentru a-i putea identifica și a avea siguranța unui serviciu oferit legal.
Totodată, UNBR avertizează aceste firme care practică consultanță juridică în mod ilegal să-și retragă imediat oferta de consultanță juridică. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale. UNBR va începe imediat o amplă campanie de identificare a acestor firme și va uza de toate instrumentele legale pentru aplicarea sancțiunilor penale și civile, inclusiv radierea numelor de domenii care induc publicul în eroare cu privire la natura serviciilor oferite.