Anil Polat (blogger nișat pe turism) a creat o hartă cu parolele wi-fi din aeroporturile lumii. Harta se actualizează constant, fiind disponibilă și ca aplicație pentru Android, iOS & Amazon. Dacă știți și alte rețele wi-fi & parole din aeroporturi care nu sunt trecute pe hartă, îi puteți trimite un e-mail pentru actualizare.
turism
2017 a fost desemnat Anul Internațional al Turismului Sustenabil pentru Dezvoltare de către Organizația Națiunilor Unite, iar Organizația Mondială a Turismului (OMT), agenția specializată a Națiunilor Unite pentru Turism, a fost desemnată să faciliteze organizarea și punerea în aplicare a Anului Internațional.

3 Decembrie este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.
În acest scop, Rețeaua Centrelor Europene pentru Consumatori (ECC-Net) dorește să atragă atenția asupra drepturilor pasagerilor aerieni cu handicap sau mobilitate redusă. Chiar dacă legislația europeană garantează drepturi substanțiale ale consumatorilor, aceștia încă se confruntă cu probleme serioase atunci când călătoresc pe calea aerului.
În anul 2016, ECC-Net a primit mai multe cereri de informații și reclamații, printre care:
Tinerilor care vor împlini 18 ani li se pregătesc cadouri inedite. Luna trecută, Parlamentul European a discutat și a susținut, într-o majoritate covârșitoare, propunerea conform căreia tinerii europeni, la împlinirea vârstei de 18 ani, să primească un permis Interrail gratuit. Milioane de tineri care călătoresc pe întreg continentul au folosit, de-a lungul deceniilor, Interrail, iar cheltuielile lor pot fi chiar de sute de euro.
Parlamentul dorește să promoveze un transport ecologic, cu emisii de gaze reduse, și, de asemenea, să ajute tinerii să călătorească, să socializeze și să cunoască Europa.
La câțiva pași de locul unde Dunărea se întâlnește cu Marea, se va desfășura cea de-a șasea ediție RowmaniaFest. Adică trei zile de distracție, mișcare, relaxare și, bineînțeles, muzică.
Încă din 2011, de la prima ediție, Festivalul militează pentru valorificarea zonei prin acțiuni făcute cu responsabilitate, creativitate și în respectul naturii.
”Protecția naturii și viața îmbelșugată sunt noțiuni care nu sunt în contradicție, ci, dimpotrivă, se pot sprijini una pe alta cu armonie și înțelepciune. Festivalul nostru nu este decât un pretext pentru a demonstra acest lucru, așa că, în fiecare an, invităm Natura să-și petreacă un weekend la Tulcea.” a spus Ivan Patzaichin
Festivalul este organizat la Tulcea de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea și al Primăriei Municipiului Tulcea.
Vara, când vrei să scapi de agitație, stres și caniculă, te poți relaxa la câteva ștranduri, piscine (în aer liber) și parcuri acvatice în București, dar și împrejurimi.
CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate organizează, în perioada 28 iunie – 30 septembrie 2016, evenimentul “TraseELE Culturale din Bucureşti”, care va cuprinde plimbări la pas cu adolescenți de 13-18 ani în scopul descoperirii și popularizării femeilor care au marcat istoria și cultura românească și care nu se regăsesc neapărat în manualele de istorie.
În fiecare lună vor fi organizate câte 4 trasee diferite în Capitală sub supravegherea expertelor CPE, trasee prin care vor fi evidențiate clădiri, monumente și locuri asociate câte unui model feminin remarcabil al istoriei României și al lumii.
Clipul de mai sus mă determină să-mi scot la iveală pasiunile.
Două pasiuni am, două iubiri mari aș zice, mai degrabă: fotografia și turismul. Niciuna nu se poate fără cealaltă. Ambele se completează reciproc.
