”Vedeți casele astea plutitoare de pe canale?” ne-a întrebat, într-o engleză perfectă, căpitanul olandez al unuia dintre vaporașele care plimbă turiștii pe canalele Amsterdamului. ”Livingul are geamuri de sus până jos. În timpul unei curse cu vaporașul, am văzut un bărbat în dreptul geamului care admira priveliștea. Era gol-pușcă. În spatele lui, o femeie goală își căuta hainele. Nici nu știam ce să fac; să mă apropii cu vaporașul sau să mă fac că n-am văzut. Am trecut pe lângă ei, iar lor nu le-a păsat câtuși de puțin.” a continuat amuzat căpitanul. Casele plutitoare sunt ale olandezilor, dar ei nu locuiesc în ele. În general, le închiriază turiștilor la prețuri ceva mai mari decât camerele unui hotel clasic.
turism
Ieri, Blue Air a împlinit 10 ani de la primul zbor! Cu ocazia aniversării, a pregătit 10 motive în plus pentru a alege această companie, printre care și reduceri de 10% la biletele de avion pentru adulți și 20% la biletele de avion pentru copii! Dacă mă întrebați unde mi-ar plăcea să merg, n-aș putea spune pe loc. Sunt atâtea orașe de vizitat, încât mi-ar fi foarte greu să fac un top. Însă știu că mi-ar plăcea să le vizitez iarna. Mai ales că, în ianuarie și în februarie, biletele de avion sunt mult mai ieftine. Cazarea, la fel. Iar atmosfera… fantastică!
Știați că orașul Bristol din Marea Britanie a câștigat titlul de “Capitala Europeană Verde” pentru anul 2015 și îl va transmite orașului Ljubljana (Slovenia) pentru 2016?
Stockholm a fost primul oraş din Europa care, în 2010, a primit titlul de Capitală Europeană Verde. Premiul a fost creat de UE cu scopul de a promova şi recompensa activităţile ecologice din cadrul orașelor. Aceste orașe deschid drumul în ceea ce privește instituirea unor standarde mai înalte în domeniul dezvoltării urbane durabile, ascultarea dorințelor cetățenilor și promovarea unor soluții inovatoare la provocările din domeniul mediului. Stockholm și-a meritat pe deplin premiul pentru cele 40% de parcuri şi spaţii verzi de care dispune, dar şi pentru faptul că deține un parc naţional în centrul orașului – Ekoparken, care se întinde pe 27 de km pătraţi. Au urmat apoi Hamburg (Germania) în 2011, Vitoria-Gasteiz (Spania) în 2012 și Nantes (Franța) în 2013. Deținătorul actual al titlului pentru 2014 este Copenhaga (Danemarca). Bristol (Marea Britanie) va deține titlul pentru 2015 și îl va transmite orașului Ljubljana (Slovenia) pentru 2016.
Cand socoteala de acasa… nu se potriveste, urmeaza trei zile nebune. Ziceam eu pe la inceputul anului ca imi doresc ca 2014 sa fie anul calatoriilor. Insa, in ultimele trei zile am mers pe jos atat de mult incat, de data asta, nu-mi mai doresc decat trei zile libere pentru somn. Sase adulti, trei copii si trei zile nebune. Abia asteptam sa ajung la mare ca sa… ma odihnesc, dar uite ca n-am avut parte. Eu aveam un fix cu Vama Veche si Sandalandala (despre care am auzit numai lucruri faine!), dar nimeni n-a vrut acolo; asa se intampla cand pleci in gasca, esti in minoritate…
De cativa ani mi-am dorit sa vad Cap Kaliakra si n-am reusit decat abia acum, cand ne-am rezervat o zi intreaga pentru Bulgaria. Dimineata am revazut Balcicul (a treia oara nu ma mai duc, clar!), iar dupa amiaza am pastrat-o pentru Cap Kaliakra. Am sperat sa nu fie prea multa lume ca sa pot fotografia in voie fara riscul de a-mi aparea diversi in cadru, dar nici asta n-a fost posibil. Lumea a profitat de zilele libere si… buluc in Bulgaria.
De 1 Mai plecam… la mare! E traditie. N-a fost an in care sa nu fim la mare de 1 Mai. Fie ca era frig, ploaie ori soare, noi eram la mare. Iar in ultimii 3 ani, cu tot cu catel. (Luc vamaiotul, i-am zis.) Oricat as zice ca Vama Veche nu mai e ce-a fost, eu tot acolo ma duc. Fac abstractie de tot si de toate si atunci imi place. Imi “regasesc” aici atatea amintiri si povesti cu prietenii, colegii, revad Vama asa cum era ea candva…
Iubesc Brasovul in ciuda faptului ca l-am vazut de atatea ori. Si tot nu ma satur. Niciun alt oras nu-mi starneste atatea amintiri si sentimente. Cerbi, festivaluri, concerte, plimbari, intalniri, prieteni si nebunii. Mai ales nebunii.
Brasovul este cu atat mai fascinant cu cat in fiecare locsor se ascunde o poveste. Ferestre, case vechi, ganguri, stradute inguste si intortocheate, terase, bastioane, biserici, turnuri.
De fiecare data descopar ceva in orasul asta care nu inceteaza sa ma uimeasca. Forfota zilnica din Piata Sfatului, stolurile intregi de porumbei care se plimba printre picioarele tale, cersesc de-a dreptul ceva de mancare sau fac sport extrem la cativa centimetri deasupra capului tau. Turisti si localnici deopotriva, aparate de fotografiat, fantana arteziana din centrul vechi, terasele pline ochi, betia de cuvinte printre cafele, pizza si clatite. Brasovene, desigur.
Pitipoance cu cizme peste genunchi, cersetori ce dorm pe trotuar, folkisti si rockeri in tabere distincte, motoare de fite, bijuterii handmade ce se vand intr-un targ improvizat ad-hoc, cozile obisnuite la celebrele clatite trase-n Vama, vile peste vile si alte vile si hoteluri in plina (re)constructie, dale de piatra de zeci de metri peste nisip si iarba, tarabe cu haine hippie, librarul – un loc demodat, sezlonguri moka dar impuse de o consumatie de 40 de lei, mitocanu’, bibi, hamsii, pizza, terase, fuste orientale, Pasarea Colibri, bere, hamace, baldachine si zdranganeli de chitara pe alocuri. Pe zi ce trece, Vama Veche se transforma intr-un kitsch. Vama nu mai are acelasi farmec de acum 30 de ani si nici nu-l va mai avea vreodata. Candva, un rai al iubitorilor de natura, corturi si muzica buna, iar astazi un rai al pitipoancelor si cocalarilor care-si duc veacul in singurul hotel de 3 stele “ancorat” pe plaja.
