Nu-i de mirare că Belgia e pe locul 19 în topul celor mai fericite țări din lume. În cinci zile, cât am stat în Bruxelles, am observat că belgienii sunt altfel decât restul cetățenilor europeni. Ei nu sunt atât de stresați, de îngândurați sau atât de grăbiți dimineața. Din contră, sunt veseli și relaxați. Dimineața își duc copiii la școală fără să se grăbească, se îndreaptă spre job fără să-i îmbrâncească pe ceilalți pe stradă sau la metrou, iar după amiaza (în jur de ora 18) îi vezi cum aleargă prin parc sau pe pistele special amenajate pe trotuare; îmbrăcați adecvat și cu căscuțele în urechi. Dacă din întâmplare te afli pe pistele lor, nu e nicio tragedie. Te ocolesc, se uită la tine și zâmbesc. Iar zâmbetul lor face cât o mie de cuvinte; îți dai seama că, distrat fiind să fotografiezi clădirile, mergi pe pista lor, te rușinezi și te dai la o parte. Doar mașinile circulă un pic cam haotic, dovadă fiind că n-am văzut nicio mașină care să nu aibă vreo mică zgârietură.
Tag:
