Avand un tata ziarist, era imposibil sa nu se lipeasca microbul si de mine. Ca doar jurnalistul era intotdeauna insotit de caiet, pix ori reportofon si, obligatoriu, aparat de fotografiat.
canon
Am “hackuit” aparatul meu foto (Canon A590IS). Vorba vine hackuit. Am folosit un set de instructiuni, CHDK – care adauga noi functii aparatului fara a modifica firmware-ul original. Poate fi inlaturat prin simpla stergere de pe cardul de memorie. Este disponibil doar pentru Canon, seria PowerShot, G, IXUS si SX (procesoare Digic III). CHDK nu il transforma intr-un DSLR, insa aduce multe functii asemanatoare DSLR. Spre exemplu:
– salveaza RAW
– ISO – 10- 8000
– focus bracketing (shots nelimitate)
– live histogram; arata suprafata supra/subexpusa in timp real; functia Zebra
– arata statusul bateriilor
– editare OSD
– manager fisiere; ceas; calendar
– calitate video excelenta
– shutter speeds – pana la 64 secunde
si multe altele…
Mai multe informatii despre download, instalare, lista aparatelor compatibile gasiti aici.
Detin – desi corect este “detinem”, fiindca-i in familie – un aparat foto semiprofi – Canon Rebel XT (echivalentul 350D in Europa) si 2 obiective (18-55; 28-105). Desi il avem de cativa ani, nu ma pot mandri ca am facut mai mult de 50 de poze cu el. Sotul in deplasari mult prea dese, aparatul asisderea. A trebuit sa ma multumesc doar sa “mesteresc” pozele aduse, sa le inscriu in stock-uri, concursuri sau pe site-ul personal al sotului (www.bartolomeu.ro) De multe ori satisfactia mi-a fost intregita prin premiile castigate de el sau expozitiile foto la care a participat. Am invatat datorita lui enorm de multe despre fotografie. Si inca mai invat… Insa nu mai sunt atat de multumita! Imi doresc propriul aparat! Nu tin neaparat sa am un DSLR, poate fi si compact, ba chiar si pe film. Am constatat ca nu aparatul este totul, ci cel care il manuieste. Am vazut fotografii extraordinare facute cu aparate compacte, amarate de “savoniere” cum le numesc multi. Putini insa stiu sa foloseasca modul manual al acestor “savoniere”. Din comoditate sau ignoranta sunt folosite pe modul automat. De aici si nemultumirea unora… Ba chiar imi amintesc ca una dintre fotografiile castigatoare la competitia National Geographic International din anii precedenti era facuta cu o astfel de “savoniera”.
