Sena Muzicală (La Seine Musicale) își va deschide oficial porțile sâmbătă, 22 aprilie 2017, cu o serie de evenimente muzicale, printre care și un concert susținut (în avanpremieră, pe 21 aprilie 2017) de Bob Dylan. Sena Muzicală este noul pol cultural, construit în estul Parisului, pe Ile Seguin. De anvergură internațională, Sena Muzicală se dorește a fi un loc muzical unic, prin cele două săli – Auditorium cu 1150 de locuri și La Grande Salle cu 6000 de locuri, deschise oricărui tip de public.
turism Paris
Parizienii și turiștii au două noi motive de distracție tocmai pe terasa Turnului Montparnasse: un patinoar de 210 metri pătrați și două piste de curling de 10×2 metri, situate la etajul 59. În mod normal, cei care vor să viziteze Turnul Montparnasse trebuie să plătească biletul, iar urcarea se face cu unul dintre cele 4 lifturi care ajung în mai puțin de 1 minut. Însă, în perioada 10 februarie – 5 martie, cât este deschis patinoarul, accesul este gratuit cu o singură condiție: să se achiziționeze un bilet pentru Observatorul Panoramic (15 euro pentru adulți, 12 euro pentru studenți, 9,50 euro pentru copii). Zona panoramică este acoperită, înconjurată de sticlă şi oferă o privelişte de 360 grade asupra orașului.
Dacă iubeşti Parisul sau ai prieteni care iubesc Parisul, poţi cumpăra un suvenir trăznit: una sau mai multe pietre cubice de pe străzile din Paris. Dacă stai la curte şi ai posibilitatea să-ţi faci o alee pavată cu pietre cubice, cum ar fi ca acestea să fie chiar dintr-o stradă a Parisului? Uită de brelocurile sau magneții cu Turnul Eiffel (mai ales că doar 30% dintre suvenirele vândute în magazinele muzeelor sunt fabricate în Franța, conform Le Figaro). Piatra cubică este incasabilă și garantată pe viață.