silan

In urma cu cativa ani, ai mei urmau sa plece 2 saptamani in concediu. Era intr-o vara caniculara. Mama, inainte de a pleca, m-a insarcinat sa ma ocup de florile ei din balcon. Nu trebuia decat sa le ud din 2 in 2 zile, conform instructiunilor ei. Doua muscate, un trandafir japonez, doua craciunite si inca vreo trei ghivece cu plante. Si 1 biletel pus pe usa de la balcon: “Sa nu uiti sa uzi florile! Mama”  Floare la ureche, am zis si floare la ureche s-a facut. Balconul, fiind un fel de a doua camara, nu prea aveai loc pe unde sa calci. Tot felul de chestii inutile, iar peste toate astea, catarate, florile. Si-am uitat complet de ele! N-aveam treaba cu balconul, eram plecati in cea mai mare parte a zilei asa ca… am uitat. Si-a adus aminte sotul, cu 3 zile inainte de intoarcerea parintilor. “Florile! Ai uitat de flori!” Vai de capul meu, mi-am zis in sinea mea. Am deschis usa de la balcon, toate erau intr-o stare jalnica. Trandafirul japonez vestejit aproape tot si pleostit intr-o parte, muscatele pe jumate, doar craciunitele au rezistat bine, acestea fiind din seria unor cactusi care nu prea au nevoie de apa. Fuga repede dupa sticlele cu apa din bucatarie si le-am… inecat! Le-am pus atata apa ca incepuse sa curga din farfurioare pe covoras… Apoi le-am curatat de frunzele uscate, dar trandafirasul japonez era chelit de tot. Abia se mai tinea “pe picioare”…  A doua zi, la prima ora eram in florarie. Am zis ca ori repar ce-am stricat si inviorez florile cat de cat pana se intorc ai mei ori cumpar altele. Am mers pe prima varianta, am cumparat pamant nou pentru flori, cu ingrasamant, fertilizator si toate cele. Am schimbat pamantul la toate, in afara de craciunite care aratau chiar bine. Apoi trebuia sa astept. Timpul era singura rezolvare. Cred ca niciodata nu m-am mai rugat asa cu cerul si pamantul ca florile sa-si revina… Stiam cat le iubea mama, erau florile ei preferate. Mai ales japonezul. Trandafirul chelit.