Bologna este orașul care poate fi vizitat în orice anotimp; mai puțin în luna august, când multe magazine și restaurante se închid pentru vacanța de vară. Și asta datorită porticurilor (peste 40 km de porticuri; nu există stradă în centrul istoric fără porticuri), care sunt utile atunci când plouă, ninge sau când arde soarele prea tare. Bologna e supranumită ”La dotta, la grassa, la rossa, la turritta” -”învăţata” (având cea mai veche Universitate din Europa), ”grăsana” (pentru gastronomia fabuloasă), ”roșia” (pentru acoperișurile roșii ale caselor, dar și din cauza orientării politice de stânga după cel de-al doilea război mondial) şi “cu turnuleţe”. În anul 2000, orașul a fost declarat Capitala Europeană a Culturii, iar în 2006, UNESCO l-a numit “City of Music”.
Tag: