Natura Fest este un festival cu intrare liberă, care încurajează un comportament responsabil față de mediul înconjurător, aliniindu-se la mișcarea mondială de protecție a mediului, desfășurată sub egida Programului de Mediu al Națiunilor Unite (UNEP).
Aflat la cea de-a treia ediție în 2017, festivalul va cuprinde trei zile cu o agendă culturală diversificată, care îmbină concerte acustice, ateliere creative destinate copiilor și adulților, o zonă de lounge reciclat și o zonă dedicată sportului.
Ateliere creative
Atelierele se vor desfășura pe parcursul celor trei zile și au la bază materiale reciclabile, evenimentul dorind să îi inspire pe bucureșteni cu idei despre modalitățile creative de reutilizare a anumitor obiecte și să responsabilizeze un număr cât mai mare de locuitori față de orașul în care trăiesc și, implicit, față de mediul natural.
Printre tematicile atelierelor acestei ediții se numără: „Obiecte zburătoare din materiale reciclate”, „Elemente din natură prin tehnica origami”, „Animale din cheițe metalice”, „Ghivece din PET-uri”, „Brățări, portofele și genți din hârtie”, „Desene 3D cu elemente organice”, activitățile fiind susținute în aer liber, în Parcul Izvor.