Comoara Cavalerilor Templieri

Prolog

La sfarsitul anului intru Domnul 1108, la Abatia din Orval, calugarii se pregateau sa ia masa. Unul singur ramasese in odaia sa, fiind bolnav. Cel putin asa credeau ceilalti. Fratele Dominique stătea de cateva zile in chilia sa. Nu primea pe nimeni, iar mancarea si apa ii erau lasate la usa. Nimeni nu stia ce-a patit, dar nimeni nu indraznea sa-l deranjeze. I-au inteles tacerea si l-au lasat in pace. Asa fusese, de fapt, Dominique inca de cand ajunsese la Orval. Un singuratic. Rareori lua masa cu ceilalti, rareori participa la rugaciune, rareori vorbea.

In dupa-amiaza aceea, nimeni n-ar fi intuit ce urma sa se intample. Poate ca, pentru a intelege mai bine evenimentele, ar trebui amintit faptul ca Papa Pascal al II-lea avea ambitia de a readuce sub ascultarea papala mai multe abatii si parohii, impunand ca acestea sa posede doar bunurile ecleziastice. Se stia doar ca oameni ai Papei comandau grupuri de raufacatori care se “ocupau” de treburile josnice cu spada in mana. Si totul pentru a pune stapanire pe bunurile lor. Iar la urechea Papei ajunsese zvonul ca la abatia de la Orval, unii calugari ar detine secrete despre viitorul omenirii, un soi de urmași ai lui Nostradamus.

Acela a fost momentul in care, oameni de cea mai joasa speta aveau sa atace abatia de la Orval taman cand calugarii se asezasera la masa si-si spuneau rugaciunea. Inarmati cu oribile mijloace de tortura, au incercat sa-i determine sa dezvaluie toate secretele despre viitorul omenirii. Se știa doar că exista un grup de oameni puternici, care doreau șă cunoască dinainte viitorul pentru a fi pregătiți și pentru a stăpâni întreaga lume. Rand pe rand, calugarii de la acea masa au fost torturati, schingiuiti, jupuiti si omorati intr-un final. Totul in van pentru ca nu au reusit sa afle nimic. Nimeni nu a spus nimic. Enervati peste masura, oamenii Papei au devastat abatia, sperand sa obtina informatiile cautate. Nimic. I-au dat foc ca sa le fie si altora invatatura de minte. Abatia de la Orval a fost distrusa.

***

– La multi ani, draga mea sotie!, striga, cu voce tare, Oliver.

– Multi ani traiasca! Multi ani traiasca! strigara in cor cei prezenti.

Oliver o stranse in brate si apoi o saruta. Se cunoscusera la Universitatea din Paris, in urma cu 6 ani. Ea era studenta la Litere, venise cu o bursa, iar el era student la Arte. Dupa niciun an, au hotarat sa se casatoreasca. Astazi era ziua lor. Aniversarea a cinci ani de la casatorie, dar si ziua ei de nastere. Irina implinea 30 de ani.

Bunicul Pierre, in scaunul cu rotile, era mai emotionat decat toti la un loc. Ii intinse Irinei o cutie cu funda.

-Draga mea, asta este cadoul tau. Sper sa-ti placa si… s-o porti sanatoasa, ii zise el.

Irina desfacu funda si scoase capacul cutiei. In cutia de carton se afla o alta cutie mai mica, din lemn. Simpla, fara niciun model decorativ. Deschise capacul cutiei din lemn. In interior se afla un plic micut, din piele naturala. Lucrat si cusut manual, pielea colorata in exterior cu floricele si al carei joc de culori accentua contrastul dintre capac si restul plicului. 

-Un dar de pret!, raspunse Irina incantata. Multumesc, Papa Pierre!

-Un accesoriu pretios pentru sotia cea frumoasa a nepotului meu!, zambi bunicul Pierre, facandu-i cu ochiul lui Oliver. Stiu ca se va simti mult mai bine in mana ta decat in cutia asta de lemn. Il avem din mosi-stramosi.

– Acum putem sa deschidem sampania! zise vesel Oliver.

***

-Uite-o! Serghei, lasa ziarul! A aparut femeia! Uite-o!

Serghei impaturi ziarul cu grija si-l lasa pe masa. Camasa de un alb imaculat contrasta puternic cu tatuajul de pe mana. Serghei facea parte dintr-o temuta fratie a mafiei rusesti. Proaspat iesit din puscarie, dupa ani grei de condamnare, Serghei era mult mai linistit decat tovarasul sau. Stia ca orice greseala il putea costa viata. Abia ce se angajase să-l slujească pe unul dintre cei mai influenți și puternici oameni care-și desfășura afacerile la București. Ridica privirea si o studie cu atentie. Femeia era genul care atragea instantaneu privirile barbatilor. Irina era imbracata intr-un deux-pièces bej, cu parul strans la spate, pantofi cu toc asortati. Inclusiv plicul bej cu capac colorat se potrivea tinutei, ii dadea un aer aparte.

– Sa ne ridicam, zise Serghei. Dar nu brusc. O asteptam in fata aeroportului.

Irina termina formalitatile, isi lua bagajul si iesi pe usa.

– Taxi! Taxi! facu ea cu mana catre o masina cu emblema de taxi.

In urmatoarele 2 secunde, aparu un taxi. Serghei se dadu jos de la volan si ii baga troller-ul in portbagaj. Irina se aseza pe bancheta din spate, cu poseta si pasaportul in poala.

– Incotro, domnisoara? o intreba Serghei ranjind in oglinda retrovizoare. In secunda urmatoare, aparu si tovarasul lui Serghei care se arunca peste Irina, pe bancheta din spate. Se auzi sunetul blocarii usilor. Se pare ca vom schimba un pic destinatia, continua Serghei ranjind satisfacut cu gura pana la urechi. Apoi calca acceleratia.

***

– Si-a revenit!, zise o voce.

Irina isi recapata cunostinta. Fusese adormita cu cloroform. Se simtea ametita de-a binelea. Realiza ca era legata de scaun. “Pasaportul meu! Poseta si restul actelor!” isi spuse in sinea ei, inspaimantata. Stia ca nu-i de gluma cu bandele astea de mafioti. “Poate ajung pe filiera de carne vie” gandi ea… Vazu pe masa din fata ei pasaportul si plicul. Oh… scoase un sunet slab de usurare.

– Stim ca familia ta detine informatii despre niste jurnale… pierdute. Pierdute intre ghilimele…, spuse o alta voce.

– Poate ca ar trebui sa o dezlegam, zise tovarasul lui Serghei.

– Cretinule, ti-a dat cineva voie sa vorbesti?, se auzi o voce puternica.

– Credeam ca… Si cazu fulgerat, primind sarutul rece al glontului.

– Asta te asteapta si pe tine, fato, zise Oleg, seful bandei mafiote.

– Familia mea are relatii. Nu stiti cu cine va puneti, ingaima Irina.

– Familia ta n-are putere aici, iar de alde astia ne ocupam noi, nicio grija. Nu ma intereseaza decat secretele… Secretele omenirii. Jurnalele pierdute de veacuri. Și nu orice jurnal. Îl vrem în special pe cel care conține informații despre un certificat energetic. Atata vrem. Le obtinem si esti libera sa pleci.

Oleg forma un numar.

– Alo! Vrem jurnalele secretelor omenirii sau femeia moare. Ai la dispozitie o ora.

Irina tipa:

– Oliver!

– Alo! Alo! Glumesti! Irina! Oliver ramase ca traznit.

***

Oliver convoca imediat consiliul familiei. Vorba vine. Cand erau probleme importante de discutat, bunicul sau, Pierre, era baza. El era cel care il indruma de fiecare data. Ii povesti agitat ce s-a intamplat.

– Credeam ca… nu se va intampla nimic. Credeam ca… e doar o legenda, murmura bunicul ingandurat.

– Despre ce tot vorbesti, bunicule?? Nu inteleg! Cum adica… o legenda? Cine sau ce?

– Plicul! Plicul Irinei!

Oliver cazu perplex in fotoliu. Ramase asa pret de cateva secunde. Apoi se ridica brusc.

– Nu inteleg nimic! tipa el. Explica-mi! Ce-are Irina de-a face cu asta? Plicul? Nu inteleg! tipa el.

– Of… poveste lunga. Stai jos si calmeaza-te, spuse trist bunicul Pierre. Ii dadura lacrimile. Plicul… are o poveste lunga… Il aveam din mosi-stramosi. De la stra-stra-stra-stra…bunicul meu. Care… a primit-o de la un calugar ce-a fugit prin tunelul care leaga Orval de Florenville. Stii, cu multi, multi ani in urma, abatia de la Orval a fost distrusa si apoi reconstruita de cistercieni. Dar pana la cistercieni, abatia a fost locuita de niste calugari simpli. Toti au fost trasi pe roata si schingiuiti de catre oamenii Papei. Doar unul singur a supravietuit pentru ca se ascunsese in chilia sa. Cand au venit oamenii Papei, calugarul Dominique a coborat in tunel. Din chilia sa se deschidea o trapa care ducea in tunel. Asa a scapat Dominique de la moarte. Asa a fost salvat de stra-stra-stra…

– Nu mai inteleg nimic! il intrerupse Oliver. Care-i faza cu stra-stra-stra… si p-p-plicul?!

– …Nu se stie de unde, caci asta nu mi-a transmis tatal meu, plicul continea harta comorilor Cavalerilor Templieri… continua bunicul Pierre.

– Iarta-ma, dar ai innebunit, bunicule! Asta este doar o legenda! Voi chiar mai credeti in legende?! casca ochii mari Oliver.

– Asa am crezut si eu… pana astazi… zise Pierre cu ochii in lacrimi. Am inteles ca pe capacul plicului a fost sculptata harta care ducea catre comoara pierduta… Florile alea sculptate reprezinta, de fapt, harta. Dar am crezut mereu ca e doar o legenda…

– Dumnezeule mare! exclama Oliver. Se tranti in fotoliu si-si sprijini capul in maini. Si ce facem acum?

– Ce sa facem? Daca isi doresc atat de mult… Le vom da plicul cu flori. O fi legenda sau n-o fi, o fi ea sau nu de pret, le vom da ce au cerut…

(va urma 🙂 )

O poveste inventata pentru campania organizata de BlogalInitiative și Alesa.ro, magazinul online de genti de dama si posete din piele.

 

Acest articol a fost citit de 10641 ori

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.