Ce vezi de la fereastra ta? Marea!

by Irina Bartolomeu

What do you see from your window?” este titlul unui grup pe facebook, care are aproape 600.000 de membri. Zilnic, oamenii postează fotografii cu ceea ce văd de la fereastra lor. Zilnic ne minunăm și ne dorim, poate, să fim în locul lor. Însă puțini conștientizează că avem și noi, în România, ce arăta. Marea, Delta Dunării, Carpații, Apuseni, orașele, satele, oamenii și așa mai departe.

În ceea ce mă privește, majoritatea fotografiilor postate de mine au fost cu marea. Marea mea. Pentru că asta iubesc cel mai mult. Unde stau eu acum, într-un București cenușiu și poluant, peisajul pe care-l văd de la fereastră este dezolant: copaci ciopârțiți și mașini.

Ce înseamnă confortul, pentru mine, în 2021? De ce aș achiziționa o casă în Constanța?

Acasă, aproape de mare = casa visurilor mele.

Confort = Priveliște

Și te întreb din nou, dragă cititorule, ce vezi de la fereastra ta? Îți place ce vezi? (te aștept cu fotografii în comentarii!)

Mie, nu. După 40 și ceva de ani de locuit la bloc, plus o pandemie și o perioadă de lock-down, a sta între 4 pereți și a vedea un București cenușiu și un peisaj dezolant… iată rețeta perfectă a depresiei.  

De aceea, casa visurilor noastre poate fi la mare, la munte, la țară, oriunde ne simțim bine. În ceea ce mă privește, acasă pentru mine înseamnă la Constanța, aproape de mare. 

Cum ar fi să ai spații vitrate mari și să te trezești în fiecare dimineață cu imaginea asta? Să vezi și să simți briza mării în casa ta…

Așadar, spații vitrate mari, fără a face rabat de la calitate ori eficiența energetică.

foto: boreal-plus.ro

Confort = Calitatea aerului

Priviți cele două imagini de mai jos:

Calitatea aerului în Constanța; foto www.calitateaer.ro
Calitatea aerului în București; foto aerlive.ro

Observați, așadar, diferența dintre Constanța și București, în ceea ce privește calitatea aerului.

Poluarea atmosferică se referă la prezența particulelor în suspensie și a gazele nocive din aer; principalii poluanți sunt monoxidul de carbon (CO), dioxidul de azot (‎NO2), ozonul (O3), particulele în suspensie (PM10, PM2.5), dioxidul de sulf (SO2), hidrocarburile și plumbul.  Poluarea aerului este responsabilă pentru peste 27.000 de decese premature în România în fiecare an și pentru probleme pulmonare și cardiace cronice care afectează în mod special copiii, conform aerlive.ro.  Inclusiv Curtea de Justiție Europeană condamnă România pentru poluarea din București!

De aceea eu consider calitatea aerului ca fiind parte din zona mea de confort. 

Confort = Calitatea construcției

Aici vorbim despre mai multe aspecte: eficiența energetică, rezistența anti-seismică, izolarea fonică (intimitatea), încălzirea în pardoseală; toate acele aspecte care îți creează confortul mental că ai făcut o alegere bună, fie că este un bloc, fie o vilă. 

De exemplu, la vilele Boreal Plus, structura de rezistență este din cadre de beton armat, dispuse pe cele două direcții ce asigură stabilitatea și rezistența construcției. Placa peste parter este din beton cu grosimea de 12 cm, iar izolația termică este făcută cu polistiren expandat de 100mm protejat cu tencuială armată din fibră de sticlă.

De ce subliniez aceste aspecte? Pentru că am văzut case a căror structură de rezistență era din lemn, iar pereții interiori și exteriori îmbrăcați în plăci osb. Aș fi curioasă cum poți să bați niște cuie și să atârni ceva greu într-un perete făcut din plăci osb fără a avea riscul că va cădea peste tine sau cum va supraviețui o astfel de casă în cazul unui scurt circuit… De fapt, nici nu vreau să-mi imaginez. Am văzut și case construite din bca; acestea nu au eficiență termică și nici rezistență în timp. În schimb, o casă din beton armat și zidărie de cărămidă va rezista cu brio peste trecerea timpului, a focului, a intemperiilor atmosferice. Fundația și placa de beton peste parter sunt iarăși două elemente extrem de importante în construcția unei case trainice.

Apoi, tot la Boreal Plus, panourile solare, sistemul de colectare selectivă și gestionarea deșeurilor, iluminatul eficient, recuperarea și gestionarea apei folosite.

Confort = Spațiul (interior + exterior)

În cazul spațiului, fiecare știe unde se simte bine. Într-un studio, într-un apartament cu 2 sau 3 camere, într-o casă pe pământ. Spațiul de x metri pătrați. Suprafața construită, suprafața utilă, dacă are sau nu balcon, terasă, grădină sau o curte mică-mare. 

În ceea ce mă privește, mi-ar plăcea și un apartament cu 2-3 camere open space, dar situat neapărat la  etajul 7-8-9, cu cât mai sus, cu atât mai frumoasă priveliștea, dar mi-ar plăcea și o casă cu curte. La curte nu mai ai aceeași priveliște, însă îți poți crea, să zicem, o oază de verdeață, de flori, un locșor al tău în curte, în care să pui un balansoar ori un foișor, unde să poți citi sau să faci orice îți place / îți trece prin cap. Să ai propria curte, propria grădină e ceva… Spațiu pentru copii, pentru animăluțe, pentru copaci, balansoare, cărți, flori și… cu asta cred că am spus (aproape) tot. Și, oricum, ești aproape de mare…

foto boreal-plus.ro

Confort = Design-ul interior

Design-ul interior ține atât de finisajele interioare, așezarea obiectelor, cât și de alegerea culorilor care să fie în perfectă armonie cu ideile și confortul mental. Apelezi la un designer sau te ocupi chiar tu. Cerul este limita ideilor. Sau marea? 🙂 

Începând de la finisajele interioare – gresia și parchetul laminat care trebuie să fie de o calitate superioară, care să asigure o rezistență superioară la trafic și zgârieturi, dar și  agrementat pentru încălzire în pardoseală și cu folie specială pentru izolare fonică, ușile de interior, ușa de exterior – blindată, antiefracție și până la obiectele sanitare cu baterii inteligente. 

De exemplu:

foto boreal-plus.ro
Finisaje interioare. Specificatii tehnice, sursa boreal-plus.ro

Confort = Casa inteligentă

Spuneam mai sus de bateriile inteligente care pot economisi apa. Dar nu numai atât. O casă inteligentă înseamnă și prize, și becuri inteligente, baterii termostatate, aparatura electronică și electrocasnică pe care o poți conecta/controla prin wifi șamd.

Confort = Cartierul, liniștea, siguranța

Un ansamblu de locuințe înseamnă acces securizat. Nimeni nu intră așa de capul lui. De obicei, intrarea este prevăzută cu barieră și cartelă de acces și/sau portar. Asta înseamnă că tu ai siguranță și te simți în siguranță. La fel și mașina, având loc de parcare asigurat.

Zona ideală pentru locuit este departe de aglomerația orașului, dar totuși aproape de centru, de magazine, farmacii, școală șamd. 

 

Confort = Orașul, un amalgam de istorie și modernism

Orașul-port Constanța a fost mereu o combinație de culturi și civilizații. Aici ai Moscheea Mare, construită în 1913, cu minaretul cu peste 100 de trepte în spirală, dar din care poți vedea Constanța de sus, alături ai Primăria veche, azi Muzeul de Arheologie, clădire în stil neoromânesc, dincolo ai o stradă îngustă cu case vechi, apoi bijuteria orașului, Cazinoul, cel mai mare monument Art Nouveau, aflat, în prezent, în plină lucrare de consolidare. Apoi diversitatea culinară: bucătăria grecească, turcească, libaneză, italiană, chinezească, japoneză…

Confort = Distanța până acasă

Constanța-i la o aruncătură de băț de București. Adică nici 2 ore, pe Autostrada Soarelui. Timpul petrecut pe drumuri contează foarte mult în alegerea unei case. Preferi lângă București, unde se înghesuie toată lumea în week-end sau drum întins, pe autostradă, până acasă?

Pe de altă parte, dacă stai mult prea departe de Constanța și îți este greu să vii aici în fiecare week-end, gândește-te doar că ar putea fi o alternativă excelentă pentru concediu. Locul tău, casa ta, fără bătaie de cap că nu găsești cazare, că n-ai siguranța parcării sau mai știu eu ce.

Confort = Marea mea

Și ne întoarcem la ceea ce scriam la începutul acestei pledoarii. Ce vezi de la fereastra ta? Marea! Asta aș vrea eu să văd zi de zi.

Oficialii Băncii Mondiale au prezentat, în 2018, un sondaj de opinie din care reiese că 22,2% dintre români s-ar muta la Constanța, datorită calității vieții și a apropierii de mare.

Acum 4 ani scriam asta pe facebook:

Casa de vis e pe plajă, aproape de marea pe care o iubesc atât de mult. Poate la pensie, cine știe… Dar până atunci,…

Publicată de Irina Bartolomeu pe Duminică, 28 august 2016

Între timp, nimic nu s-a schimbat. Casa visurilor mele e acolo, în Constanța, aproape de mare. De aceea m-aș muta acolo și mâine. La Boreal Plus. De ce Boreal Plus? Fiindcă întrunește exact toate calitățile de confort menționate mai sus.

Boreal Plus este un ansamblu premium de locuințe în Constanța ce cuprinde 18 vile elegante, 9 blocuri de apartamente (studiouri, 2 camere, 3 camere) și o mulțime de facilități: spații verzi amenajate, hypermarket, grădiniță, parc cu locuri de joacă pentru copii, locuri de parcare private, spații comerciale în cartier. Recent, Boreal Plus a fost premiat de către International Property Award, cu titlul Residential Development, ceea ce validează conceptul proiectului rezidențial drept unul de excepție.

 

You may also like

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies. Accept Află mai multe