Adolescența în anii ’90. Dezvoltarea urbană și orașele inteligente

Pe la jumătatea secolului XX, celebra arhitectă Henrieta Delavrancea – una dintre primele femei arhitect din România -, căreia îi datorăm curentul modernist din arhitectura românească (faţada cinematografului Capitol, o serie de imobile proiectate – casa Ion Pillat, Casa Eliza Brătianu, pavilionul grănicerilor de la Palatul Regal, dar şi o serie de construcţii de la malul Balcicului), se opunea proiectului de sistematizare a oraşului şi a satului românesc, a distrugerii tradiţiilor populare autentice, după cum ea însăşi mărturisea în cadrul unui interviu acordat Televiziunii Române, un interviu blamat de dictatura ceauşistă. Sistematizarea se referea, la acea vreme, ”la proiectarea și reorganizarea științifică a așezărilor urbane și rurale în scopul creării condițiilor optime de viață pentru populație”.

Prin anii ’70, cartierul Balta Albă din București arăta așa:

foto bucurestiivechisinoi.ro

Copilăria și adolescența

Copilăria mea (înainte de ’89) a fost împărțită între joaca din spatele blocului, parcul IOR (astăzi Alexandru I.Cuza), cinematograful Gloria, orășelul copiilor (din Titan), joaca de-a ”v-ați ascunselea” prin blocurile în construcție, printre schele, ziduri neterminate și terenul viran din jurul acestora. Pe vremea aceea nu existau săli de sport, însă mingea o băteam pe maidan, tenisul îl practicam pe peretele exterior al școlii, iar prima bicicletă – cumpărată de tata, cu mari eforturi de la ruși – o pedalam pe bulevard, printre oameni; iarna făceam cazemate în grădina blocului, trenulețe din sănii, pe bulevardul din fața blocului, prima pereche de patine tot acolo am stricat-o, nefiind gheață, iar bobul l-am exploatat intens pe derdelușul din parc… Am fost ultima generație a copiilor fără tehnologie, fără computer sau telefon mobil, singurele jucării tehnologice de care ne bucuram în casă, când vremea urâtă nu ne permitea să ieșim afară, erau telefoanele cu baterii, cu fir lung de 20 de metri, mașinuta  electrică, programabilă – „Lunokhod Elektronika IM-11” – o clona a celebrei „Big Trak” creata de americanii de la Milton Bradley Company, în 1979; cu un panou programabil – strămoșul touchscreen-ului de astăzi! – care permitea mașinuței să se deplaseze cum voiai tu: 5 metri în față, 5 la stânga, rotire 90 de grade, aprinderea girofarului; ce nebunie a fost cu mașinuța aceea… practic, a fost primul „gadget”, primul contact cu puterea tehnologiei.

Ceva mai târziu, după Revoluția din ’89, anii adolescenței au fost marcați de pasiunea pentru muzica rock, fotografiat și explorat locuri din București. Parcul IOR era deja ceva banal, până am aflat de bateriile și forturile Bucureștiului, zona General Berthelot, zona Victoriei, zona Lipscani – cel mai des străbătută la picior sau pe bicicletă, în căutare de case vechi, hanuri, palate, stiluri arhitecturale și rămășițele orașului de odinioară. Multe case sunt astăzi în paragină, multe au fost demolate, iar multe au ajuns doar o filă în istoria (ne)scrisă a Bucureștiului.

Astăzi avem săli de sport, parcuri amenajate, ”orășele ale copiilor”, piste pentru bicicliști însă… mai e mult până departe. Până la nivelul civilizației altor țări. Bicicliștii nu sunt respectați, parcurile ”gem” de coji de semințe, în ”orășelele copiilor” leagănele sunt rupte, iar orașul nu este accesibil pentru persoanele cu handicap locomotor. De fapt, nu este accesibil pentru nimeni. Legislația este așa cum o știți cu toții, prost formulată, prost interpretată. De fapt, am senzația că, de cele mai multe ori, legislația este facultativă, nimeni nu o respectă. Indiferent că vorbim despre transparență și administrație, despre protecția mediului, despre patrimoniu sau despre protecția persoanelor cu dizabilități.

Dezvoltarea urbană și orașele inteligente

În alte țări putem vorbi deja despre oraşele inteligente, care se folosesc de tehnologia informaţiei şi a comunicării pentru administrarea eficientă a resurselor, pentru a economisi energia şi, implicit, costurile, dar şi pentru a îmbunătăţi serviciile şi nivelul de trai al oamenilor.  Barcelona, de exemplu, este un astfel de oraş, datorită preocupării sale de a găsi soluţii pentru reducerea emisiilor de carbon, datorită utilizării energiei solare (Ordonanţa Solară); în Copenhaga, 40% circulă cu bicicleta, oraşul fiind un adept al conceptului „cleantech”, conform căruia se folosesc într-un mod inteligent combustibilii şi electricitatea; Berlin era pe locul opt în topul celor verzi oraşe europene, pe locul 14 la inovaţie şi pe locul 17 pentru calitatea vieţii; Paris, în schimb, pe locul trei în lume pentru inovaţie şi pe locul opt pentru digitalizarea serviciilor administrative; Viena este preocupată de reducerea emisiilor de carbon, fiind prezentă în programele Smart Energy Vision 2050, Roadmap 2020 şi Action Plan 2012-2015.

Practic, nu putem vorbi despre o dezvoltare urbană fără sprijinul oamenilor, dar și al autorităților. Şi ajungem din nou la impedimentele politice, administrative, legislative sau sociale. Dacă ne uităm la celelalte orașe europene, vedem că autoritățile se implică în toate aceste lucruri și, mai ales, țin cont de opiniile oamenilor, ale celor care locuiesc acolo. Pentru că toate problemele orașelor sunt cunoscute cel mai bine de către cei care locuiesc acolo. Se pot face multe și aici. Dar… de ei, de noi, de voi toți depinde să transformăm orașul în care locuim într-un oraș inteligent. Dacă în comunism nu te puteai exprima, astăzi poți. Pentru că fiecare ar trebui să înțeleagă ce rol are în societate, ce înseamnă să construiască și să contribuie la schimbarea mediului construit, ce servicii publice sunt necesare într-o localitate, care este rolul instituțiilor, care sunt necesitățile celorlalți și, mai ales, ale celor cu dizabilități și, implicit, condițiile de folosire în siguranță a spațiilor mobile și imobile.

Cu acest articol am acceptat provocarea de a susține Urban Up!, un proiect inițiat de Asociația De-a Arhitectura, care le oferă elevilor de liceu o bună oportunitate de a-și cunoaște orașul. Proiectul a fost derulat în anul 2017 în cadrul programului „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Totodată, pot fi organizate ateliere și în 2018, fie în licee, în săptămâna Școala Altfel, fie ca activități ale Clubului De-A Arhitectura. Detalii găsiți pe http://www.de-a-arhitectura.ro.

Vrei să afli ce mai scriu? Abonează-te!

Newsletter săptămânal: primești cele mai importante articole pe e-mail! 

Acest articol a fost citit de 380 ori

Post Author: Irina Bartolomeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge