Zilele filmului LUX la București

Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE) va organiza în perioada 7-8 decembrie 2014Zilele Filmului LUX” la Cinema Studio din București. Vor fi difuzate cele trei filme aflate în competiția pentru Premiul LUX din acest an: ”Gașca de fete”, ”Ida” și ”Dușmanul clasei”.

Biroul de Informare al Parlamentului European în România a organizat vineri, 21 noiembrie 2014, la Spațiul Public European, o dezbatere despre diversitatea culturală europeană și rolul Parlamentului European în promovarea acesteia prin intermediul Premiului LUX pentru film european. La dezbatere au participat experți din domeniul cinematografiei, jurnaliști și bloggeri pasionați de film.

 Evenimentul a fost moderat de Irina Margareta Nistor, critic de film și comentator radio – TV și i-a avut ca vorbitori pe Mădălina Mihalache, Șeful Biroului de Informare al Parlamentului European în România, Cristian Tudor Popescu, critic de film (UNATC), Sorin Ilieșiu, vicepreședinte al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), Dana Duma, Secretar al Asociației Criticilor de Film din cadrul UCIN și Călin Nahaiciuc, ambasadorul LUX pentru România în anul 2014. Eurodeputatul Mircea Diaconu a transmis, de asemenea, un mesaj înregistrat participanților la dezbatere.

Inițiat în anul 2007 de Parlamentul European, Premiul LUX pentru film european urmărește stimularea dezbaterilor pe tema valorilor europene şi a problemelor sociale actuale și sprijină circulația filmelor europene. Premiul LUX contribuie, astfel, la îmbogățirea patrimoniului cinematografic și cultural al Europei.

Cele trei filme finaliste de anul acesta pentru Premiul LUX sunt proiectate în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene în cadrul evenimentului „Zilele Filmului LUX”. Parlamentul European finanțează subtitrarea acestor filme în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene și adaptarea filmului câștigător, versiunea originală, pentru persoanele cu deficiențe de vedere și de auz.

Câștigătorul Premiului LUX, ediția 2014, va fi anunțat în data de 17 decembrie, la sesiunea plenară a Parlamentului European, la Strasbourg. Mai multe informații se găsesc pe website-ul proiectului: www.luxprize.eu.

Cele trei producții aflate în competiția pentru Premiul LUX în acest an sunt „Bande de filles” (Gașca de fete), „Ida” și „Class Enemy” (Dușmanul clasei) și vor putea fi urmărite la Cinema Studio (Bd. Magheru nr.29, sector 1), în zilele de 7 și 8 decembrie 2014, conform următorului program:

7 decembrie (duminică)

Ora 18:00    Gașca de fete (producție Franța, 112 min): http://bit.ly/1xsahq4

Ora 20.30    Ida (producție Polonia, 82 min): http://bit.ly/1yVOOnF

8 decembrie (luni)

Ora 20:00    Dușmanul clasei (producție Slovenia, 112 min): http://bit.ly/1AlP97j

Proiecția de filme este organizată în București de Biroul de Informare al Parlamentului European în România  în parteneriat cu Uniunea Cineaștilor din România, iar intrarea este liberă.

Începând cu anul 2010, Parlamentul European sprijină proiectul DE 28 DE ORI CINEMA (http://www.luxprize.eu/28-times-cinema) care oferă ocazia de a participa la Festivalul de Film de la Veneția unui număr de 28 de tineri iubitori de film din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, selectați cu ajutorul rețelei de cinematografe  „Europa Cinemas” (http://www.europa-cinemas.org/en).

Fiecare cinematograf membru al rețelei  „Europa Cinemas” poate propune anual  1 – 2 candidați,  cu vârsta cuprinsă între 18 – 25 de ani, pentru a participa la  Festivalul de Film de la Veneția. Pentru a le testa abilitățile de critici de film, rețeaua îi invită pe tinerii propuși să trimită o scrisoare de motivație însoțită de câte o scurtă recenzie pentru 3 filme europene.  Pe baza acestor documente, „Europa Cinemas” selectează câte un reprezentant din fiecare stat membru care va participa la Festivalul de Film de la Veneția în anul respectiv.

Cei 28 de tineri selectați petrec 10 zile la Veneția și participă la proiecțiile filmelor prezentate în festival și la proiecțiile filmelor candidate la Premiul  LUX al Parlamentului European, la dezbateri și la ateliere interactive, jurizează filmele prezentate în festival și acordă Premiul „Venice Days”. Întâlnirile organizate pentru cei 28 de tineri în cadrul Zilelor Veneției reunesc regizori, autori, profesioniști ai filmului și eurodeputați. Găsiți înregistrări ale întâlnirilor, articole, fotografii și interviuri la official Cineuropa’s blog.

Experiența acumulată în cadrul proiectului DE 28 DE ORI CINEMA îi transformă pe tinerii participanți în ambasadori LUX, îi ajută să înțeleagă mai bine resursele inepuizabile ale diversității culturale și să promoveze această diversitate în țara lor prin toate căile de care dispun, inclusiv prin participarea la evenimentele legate de Zilele Filmului LUX.

Zilele Filmului LUX_2014

Acest articol a fost citit de 1042 ori

Post Author: Irina Bartolomeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge