Webstock 2014, o ediție de poveste

webstockWebstock 2014, o ediție de poveste. Pentru că, așa cum spunea Cristina Bazavan, în fiecare lucru se află o poveste. Iar de 7 ani încoace, Cristian Manafu și echipa sa au strâns și dezvăluit atâtea povești minunate.

Comunitatea online și-a dat întâlnire la Webstock 2014, cea mai importantă conferință dedicată social media din România, organizată de Evensys în parteneriat cu Vodafone. Conferințele au cuprins întâlniri interactive despre cele mai noi tendințe în social media, bune practici, comunicare și promovare, aducând în prim-plan ultimele tehnologii și aplicatii din domeniu.

În prima parte a zilei, am cunoscut oameni cu povești de viață care pot constitui o sursă de motivație, de inspirație pentru fiecare dintre noi. Aceștia au fost Steven von Groningen, CEO Raiffeisen Bank România, blogger, fotograf, sportiv, Andrea Rossini de la Vodafone România, Răzvan Exarhu care a lansat, alături de Adi Hădean, ”Taste of România”, Cătălin Nastasoiu, graphic designer Ronativ, Emi Gal, founder Brainient, Sergiu Biriș, co-founder Zonga, designerul Florin Dobre și Mihai Sfrijan.

Cea de-a doua parte a zilei a stat sub semnul micro-conferințelor desfășurate în paralel: Making your content go viral, New Trends in Blogging, New Tactics in communication, Social Media Professionals, Tactics in a mobile world și New ideas in development (mobile trends).

Câteva prezentări mi-au atras atenția în mod special. Cea a Cristinei Bazavan – din cadrul sesiunii New Tactics in communication. Ea a pus accentul pe puterea poveștii, fiindcă în fiecare lucru poți găsi o poveste.  Despre povești, cum să le găsești și cum să le prezinți ca să atragi publicul și să crești notorietatea unui brand. De asemenea, cum să pui întrebările corecte ca să găsești răspunsurile potrivite. S-a referit la două cazuri, două povești de succes – Orașul Minunilor – cu îndemnul faptelor bune și campania McDonald’s cu întâmplări din culise. Concluzia pentru ambele cazuri: să fii atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău și să rămâi deschis ca să observi poveștile care te înconjoară și, bineînțeles, să le transmiți mai departe. Sau, dacă poți, să le creezi tu. Și, cel mai important, orice ar fi, trebuie să fii mereu sincer cu publicul tău.

Monica Jitariuc de la MSLGROUP The Practice, în cadrul aceleiași sesiuni – New Tactics in communication -,  a tras un semnal de alarmă din punctul de vedere al angajatorului, referindu-se la angajații care postează în social media. Ar trebui să existe un cod de conduită pentru social media în cadrul unei instituții/companii/agenții? Monica a spus că a întâlnit multe situații în care angajații unei companii postează chestii urâte sau cel puțin interpretabile. Desigur, contul personal îți aparține și ai libertatea să faci ce vrei cu el. Însă, în unele cazuri, acea numită libertate de exprimare se poate răsfrânge asupra companiei la care lucrezi sau, în cazul agențiilor, asupra clienților lor, cu repercusiunile aferente. Mare atenție, deci, la ceea ce postăm în social media când suntem nemulțumiți. Facebook e un spațiu public și, de exemplu, dacă tu îți cauți job, un potențial angajator ar observa că postările tale sunt negativiste, răutăcioase șamd. Chiar dacă în unele țări este interzis să verifici sau să cauți candidații pe Facebook, rămâne ideea de bază – aceea a reputației companiei care poate avea de suferit în urma unor postări malițioase. Contează foarte mult ca tocmai angajații unei companii/firme/agenții să fie prudenți în postările de pe rețelele sociale. ”Ar trebui să ne gândim de 4 ori înainte să postăm pe Facebook!” a spus Monica Jitariuc.

Interesantă a fost și prezentarea lui Daniel Boaje, director general la McDonald’s Romania și a Ramonei Ciocodei, digital manager. S-a vorbit despre campania de succes – Gusturi de Hollywood – în care au invitat fanii să se implice, să recunoască citate din filme, să-și activeze diverse aplicații legate de filme șamd. O campanie pe care eu am remarcat-o pe câteva bloguri.

Cristian Clita a vorbit despre experiența digitală de la Ikea, menționând, printre altele, că în social media este important să ai o reacție imediată.

Florin Grozea (de la HiQ), care are acum o agenție de promovat artiștii, a arătat cum pot fi promovați artiștii cu bugete mici și idei originale. De asemenea, Andrei Cismaru a arătat că la Bitdefender există o comunitate închegată, oameni care se ajută reciproc cu sfaturi, chiar înainte de a răspunde cei din echipa oficială.

În cadrul sesiunii New Trends in Blogging, Vlad Petreanu, jurnalist și blogger petreanu.ro, a spus că nu există ”mari secrete” în blogging, însă există grija pentru detalii. Să fim atenți, așadar, la detalii. De la Vali Petcu, blogger, zoso.ro, am reținut aspectele tehnice. Nu este normal ca în 2014 oamenii să nu știe să lucreze cu wordpress. A dat exemplul cu fotografiile de 4000px care apar pe bloguri, în loc ca acestea să fie redimensionate și salvate pentru web. De asemenea, formatările sunt importante. Alexandru Negrea,  Head of Facebook Department, Spada, a arătat că noile schimbări ale Facebookului au scăzut vizibilitatea în newsfeed. În cazul unui articol pe blog care are butoanele de like și share, oamenii aleg să dea like. Or like este o acțiune irelevantă pentru că oamenii nu vor observa la ceea ce ai dat like, pe când share are rolul de promovare.

Dincolo de acestea, trebuie menționați și sponsorii și partenerii Webstock care au adus o serie de lucruri inedite (ca să nu spun trăznite). Cei de la Robofun construiau statuia ta (printată în format 3D); cei de la Bitdefender au inventat conceptul #safie, o combinație de succes între selfie și safety, oamenii fiind invitați la cabina foto de #safety din zona expo; Raiffeisen Bank a promovat experiențele SMART prin programul “Viata fara Cash”, aducând genialele ecleruri de la French Revolution; cei care își făceau selfie puteau câștiga noul Nokia Lumia 735; HP a pregătit un stand inedit în zona expo, unde puteai printa pozele din vacanță și, de asemenea, puteai participa la un concurs cu premii ce constau în două imprimante Ink Advantage dacă inscriai o poză de vacanță cu hashtagul #GataColorata; Vodafone a oferit 5 bilete la film și 5 vouchere pentru aplicația Seenow. Staropramen a fost berea oficială a evenimentului și, implicit, a bloggerilor. Plus ingenioșii de la Gerovital (Farmec) care au trecut pe badge-uri ”căprioară” sau ”vânător” după caz.

Webstock 2014 s-a încheiat cu gala Webstock Awards – în cadrul căreia au fost premiate cele mai creative și inedite campanii în social media din România, lansate în ultimul an.

Câștigatorii Webstock Awards 2014:

PUBLISHING

LOCUL I
– BUCATARAS
LOCUL II
– MARKETING ÎN SOCIAL MEDIA
– TREIZECIZERO
LOCUL III
– LOCURI FAINE
– PHOTOGRAPHIA

VISUAL

LOCUL I – MOLECULE F – A DRESS TO LIVE 4
LOCUL II – CREARTIV3
LOCUL III – DUME DE MESTECAT

UTILITY

LOCUL I – MARKETIZATOR
LOCUL II
– 59SEC
– CARREFOUR ONLINE
LOCUL III – AUTOECONOM

SOCIAL CAMPAIGNS IN ONLINE

LOCUL I – PENTRU TINE DOAR O MONEDĂ, PENTRU EI UN VIITOR
LOCUL II – DONEAZĂ ROȘU
LOCUL III – SHOEBOX –CADOUL DIN CUTIA DE PANTOFI

BLOGGERS PROJECTS

LOCUL I – COCCOLINO
LOCUL II – CLUJX
LOCUL III – TURUL BURGERILOR

BLOGGING CAMPAIGNS

LOCUL I – HEINEKEN THE ODYSSEY
LOCUL 2
– IUBESC RO
– CUM AM SUPRAVIEȚUIT
LOCUL III
‪#‎CAREPECARE

CORPORATE BLOGS

LOCUL I – BLOG ESKY.RO
LOCUL II – BLOG PARAVION.RO – DESTINAȚIILE LUMII ÎN PAȘI DE VACANȚĂ
LOCUL III – MOBEXPERT OFFICE BLOG

VIDEO BLOGGING

LOCUL I – ZMENTA SHOW
LOCUL II – SCURT METRAJE CREATIVE
LOCUL III – DOZA DE HAȘ SPECIAL EDITION – POWERED BY INDYGEN

FACEBOOK APPLICATIONS

LOCUL I -THE BILLA SOCIAL CATALOGUE
LOCUL II – LOVEVILLE 2014
LOCUL III – THE GOLDEN LIFESTYLE BY MAGNUM GOLD

MOBILE APPLICATIONS

LOCUL I – SAFE DRIVE
LOCUL II – HEADSPACE
LOCUL III – PEPSI PULSE

SPECIAL PROJECTS

LOCUL I – LUPTĂM PENTRU PURITATE – TESTUL PURITĂȚII
LOCUL II
– URSUS COOLER
– CRIS-TIM TE FACE SUPERSTAR
LOCUL III
– IA-ȚI VACANȚĂ CU LIPTON. GUSTĂ O VARĂ PE ZI
– YOOUKIDS

INNOVATION

LOCUL I – BUCHAREST MANHUNT
LOCUL II – TINTAG
LOCUL III
– NET CANNON
– Wizz AIR-MOOD

Mulțumesc, Cristian Manafu & Team, abia aștept ediția 2015!

Acest articol a fost citit de 2334 ori

Post Author: Irina Bartolomeu

1 thought on “Webstock 2014, o ediție de poveste

    […] Cristina Bazavan, în fiecare lucru se află o poveste. Cum a fost anul trecut, puteți citi aici: http://irina.bartolomeu.ro/webstock-2014-o-editie-de-poveste/. Cea de-a doua parte a zilei va sta sub semnul micro-conferințelor desfășurate în paralel, o […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge