Viitorul unitatilor de stocare

Cum arata viitorul unitatilor de stocare? Noi insine vom fi „unitati de stocare”, precum in filmul „Limitless”.  O pastila ne-ar putea ajuta sa inmagazinam milioane de informatii din toate domeniile. Cui nu i-ar placea?

Lasand sf-ul la o parte, trebuie sa recunoastem ca unitatile de stocare evolueaza cu o viteza ametitoare. De la anticele dischete si pana la stocarea virtuala, toate mediile de stocare s-au intrecut in a-si castiga utilizatorii. Documente importante, filme, fotografii, melodii, fisiere, toate pot fi pastrate fara probleme ani de zile. Cred ca putini dintre noi se plimba astazi fara a avea in buzunare un mediu de stocare de cativa giga. Si asta pentru a avea la indemana anumite date, dar si datorita faptului ca peste tot gasim un port USB pe care il putem folosi, fie ca este un computer, laptop, dvd player, player auto etc.

Totusi, problema se pune altfel: ce vor gasi urmasii nostri peste 100 de ani? Sa luam, de exemplu, dischetele. Cine-si mai aminteste cum aratau anticele dispozitive de stocare? In trecut, dischetele reprezentau varful stocarii de date, iar astazi nu cred ca mai exista PC-uri cu unitate de discheta. Astazi toate datele sunt salvate pe computer, dar daca acesta se defecteaza, informatiile pot fi considerate pierdute. Nu insa si daca se alege stocarea (backup eventual) pe mai multe medii. Imi amintesc cum ma plimbam cu dischetele la tipografie sa tiparim ziarul si… ca sa fiu sigura ca nu mai fac vreun drum, faceam copii de siguranta pe 3-4 dischete… Astazi, daca vreau sa accesez acele dischete, nu mai am cu ce. Computerul meu nu mai detine unitate de discheta…

Hard disk-ul. Daca primele modele erau de marimea unui frigider si ofereau capacitati de stocare reduse, modelele actuale sunt adevarate bijuterii tehnologice, capabile sa gazduiasca terra intregi de date. Zeci de oferte care de care mai imbietoare. In ciuda progreselor facute, hard disk-ul ramane prin natura sa un dispozitiv mecanic bazat pe elemente mobile, a caror performanta este limitata de legile fizicii. Fiind bazate pe o tehnologie complet diferita, SSD-ul elimina aceste probleme, insa aduce altele noi.

In acest moment, nimic nu ofera un raport mai bun pret / GB decat hard disk-urile. Dar si acestea au o durata maxima de viata de 10 ani  daca sunt stocate corect si nu sunt supuse la socuri mecanice.

CD-urile si DVD-urile sunt perisabile. Chiar daca unele firme promit o durata de viata de cel putin 10 ani datorita straturilor speciale de reflexie si sigilarii suprafetei, imediat ce apare o zgarietura, datele stocate pot fi compromise. Nu mai zic ca piticotul si catelul „suteau” intr-o vreme cd-urile cu muzica din biblioteca.. Unul sa le asculte, altul sa le roada. Si uite cum colectia mea frumoasa de muzica s-a dus pe apa sambetei…

SSD-ul ofera un consum de energie mai mic decat un hard obisnuit si un timp de acces sub o milisecunda. Silentios si rezistent la socuri mecanice. Insa are si o serie de dezavantaje. Desi sunt asemanatoare hard disk-urilor obisnuite, principiul de functionare intern este diferit.

Memoriile flash. Gasiti si la magazinul Azerty. Stick-urile USB si cardurile de memorie sunt mici, ieftine si pot avea capacitati mari de stocare. Insa nu intotdeauna sunt potrivite, deoarece nu au un mecanism de control, iar alteori nu functioneaza deloc. La fel ca in cazul dischetelor, teoretic, durata de viata este de cinci ani.

Dar ce facem cand nu avem la indemana un mediu fizic de stocare si trebuie neaparat sa salvam ceva important? Apelam la online! Conceptul de cloud computing nu este nou. Exista o serie de companii care ofera servicii de stocare online: Google, DropBox, Amazon, Microsoft etc. Gratis pentru cativa GB, contra cost pentru stocare de mare capacitate. Stocarea online te scapa de plimbatul hard disk-ului extern sau a stick-ului USB. Informatiile pot fi partajate si catre altii. Alte avantaje? Datele nu se pot pierde precum in cazul unitatilor clasice de stocare; datele pot fi accesate de oriunde si de pe orice dispozitiv fie el computer personal, laptop, telefon ori tableta. Cloud inseamna mobilitate!  Insa problema cea mare este legata de securitatea datelor stocate. Nu stiti daca datele voastre confidentiale nu vor fi accesate de persoane neautorizate. Desi problema s-ar rezolva, teoretic, printr-o criptare a datelor stocate.

Tind sa cred ca in viitor vom folosi din ce in ce mai mult cloud computing, dar nu vom renunta nici la hard disk-urile externe. In conditiile in care gasesti un HDD extern la promotie, este pacat sa nu profiti.

Un infografic despre viitorul unitatilor de stocare:

Iar in final, o competitie interesanta si amuzanta de pe Discovery Science – intre stocarea traditionala si cloud computing 🙂

sursa infografic

articol participant la etapa 27 SuperBlog 2012

Acest articol a fost citit de 2698 ori

Post Author: Irina Bartolomeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge