Tilos, prima insulă independentă din punct de vedere energetic din Marea Mediterană

Tilos, o micuță insulă a Greciei, este pe punctul de a deveni prima insulă independentă din punct de vedere energetic din Marea Mediterană. Inițiativa, denumită TILOS, se datorează colaborării cu Universitatea Anglia (UEA) și a Universității de Științe Aplicate din Pireus, angajându-se 15 companii și instituții din șapte țări europene. Scopul principal al proiectului este acela de a demonstra potențialul rețelelor miniere de tip hibrid compuse din energie solară și eoliană.

Proiectul TILOS a fost lansat în februarie 2015, beneficiind de finanțare prin programul Orizont 2020 al Uniunii Europene pentru cercetare și inovare și este planificat să dureze patru ani, bugetul total ajungând la 15 milioane de euro. Până în prezent, TILOS a primit 11 milioane de euro de la Orizont 2020, 3 milioane de euro din industrie și 1 milion de euro din investiții private. Read more about Tilos, prima insulă independentă din punct de vedere energetic din Marea Mediterană

UE finanțează construcția liniei 3 de metrou din Sofia

Aproximativ 350.000 de persoane folosesc zilnic cele două linii existente de metrou din Sofia, iar Uniunea Europeană finanțează acum construcția liniei 3.

Lucrările la linia 3 din Sofia au început în 2016. Linia 3 conectează principalele artere de transport în Sofia cu stația centrală și aeroportul. Aceste legături vor facilita accesul persoanelor care vin sau pleacă din oraș pentru a ajunge mai ușor la tren, autobuz și avion.

Proiectul costă 500 de milioane de euro, din care 350 de milioane de euro provin din fondurile UE. Directorul executiv al metroului Metropolitan EAD, Stoyan Bratoev, a declarat: ”Acordăm o mare importanță calității materialelor pe care le folosim. Cu ajutorul fondurilor UE ne putem permite materiale durabile, special dezvoltate pentru acest tip de lucrări.” Read more about UE finanțează construcția liniei 3 de metrou din Sofia

Fii voluntar, fii util, fii european!

Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (Erasmus+RO), organizează, pe 26 ianuarie, între 14.30 – 16.30, o suită de prezentări şi ateliere interactive despre această nouă iniţiativă a Comisiei Europene. Lansată în 7 decembrie 2016, ea se adresează tuturor celor care sunt interesaţi de […]

Moneda euro a împlinit 15 ani

La 1 ianuarie 2017, moneda euro a împlinit 15 ani de când a intrat prima dată în circulație. Euro este moneda oficială a 19 dintre cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania. Euro mai este folosit cu acordul comunității în Andorra, Monaco, San Marino și Vatican, iar două alte state (Kosovo și Muntenegru) utilizează moneda europeană fără să aibă acordul Uniunii Europene. Danemarca și Regatul Unit au obținut o derogare, nefiind obligate să adopte moneda euro. Suedia a făcut un referendum pe tema monedei unice europene la 14 septembrie 2003, participanții votând împotriva adoptării euro, cu 56,1 % voturi contra și numai 41,8 % voturi pentru. Această decizie a fost luată pentru o perioadă de cinci ani. În Danemarca a avut loc în 2000 un referendum pe tema aderării la euro, rezultând un procent de 53,2 % împotriva aderării. Read more about Moneda euro a împlinit 15 ani

Chester a obținut Access City Award 2017

Anul trecut, Milano a fost marele câștigător Access City Award 2016. Anul acesta, orașul Chester din Marea Britanie a obținut Access City Award 2017 – premiul acordat orașelor care depun eforturi pentru a fi accesibile tuturor. Chester a fost ales din 43 de orașe din 21 de țări europene, datorită măsurilor incluzive din diferite sectoare și, în special, din sectorul turismului.

Au fost premiate, de asemenea, Rotterdam (Olanda), Jūrmala (Letonia), Lugo (Spania), Skellefteå (Suedia), Alessandria (Italia) și Funchal (Portugalia). Read more about Chester a obținut Access City Award 2017

Drepturile de autor, în dezbatere publică

copyright-40846_640În prezent, editurile nu beneficiază de drepturile conexe, similare drepturilor de autor dar care nu recompensează realizarea unei creații originale de către însuși autorul. Aceste drepturi fie recompensează interpretarea unei lucrări (de un muzician, cântăreț sau actor), fie eforturile de organizare sau cele financiare (ale unui producător) ca parte a procesului creativ.

Comisia Europeană a lansat miercuri, 23 martie, o consultare publică, ca parte a eforturilor de adaptare la era digitală a normelor UE privind drepturile de autor. Se așteaptă opinii cu privire la rolul editurilor în lanțul valoric privind drepturile de autor, inclusiv posibila extindere a drepturilor conexe la acestea. Data-limită pentru participare este 15 iunie 2016. Read more about Drepturile de autor, în dezbatere publică