Maramureșul, între tradiție și modernitate. Always Yes To Romania

De câțiva ani, tot aud sau citesc că ”satul moare”. Inclusiv în Țara Maramureșului despre care știam de la tata că era singura zonă din România care-și mai păstra tradițiile. Ani la rând m-am întrebat dacă aici mai există tradițiile, meșteșugurile și obiceiurile care-i duseseră faima peste hotare.

Moș Pupăză (Pătru Godja) a fost unul dintre cei mai mari cioplitori în lemn ai Maramureșului. A transmis mai departe meșteșugul artei cioplitului în lemn sau va intra în categoria meșteșugurilor uitate? Victoria și Isidor Berbecaru sunt creatori de covoare vegetale în Botiza, Maramureș. Sunt ultimii meșteșugari de covoare vegetale? Ion Stan Pătraș și urmașul său, Dumitru Pop Tincu: meșteșugul crucii de Săpânța s-a păstrat nealterat sau s-a modernizat? Anuța Ciceu din Budești, maestră în cămăși și alte țesături, zadii și trăistuțe; în Călinești, Ana Andreică. Cioareci și gube – straiele ancestrale – mai făcea doar Ioan Berci. Meșterul Nicoară Hotea era renumit pentru cojoacele cu ”sute de oglinzi pentru a speria dracii când își văd chipul în vârtejul jocului”. Se mai găsesc, poate, prin lăzile de zestre. Dar se mai poartă? Când, cum, unde? Mai țese sau mai coase cineva? Ajung fusurile și războaiele de țesut obiecte de decor în casă sau muzeu? Vorbim, practic, despre câteva dintre elementele identității românești. Se mai transmit meșteșugurile din generație în generație în condițiile în care mai toți tinerii pleacă să lucreze în străinătate? Asistăm, oare, astăzi la dispariția meșteșugurilor tradiționale? Obiectele tradiționale sunt înlocuite cu chinezărisme, kitsch-uri sau cu cele de duzină, fabricate industrial? Motivele străvechi se păstrează sau se transformă în motive moderne? Zonele tradiționale românești se transformă sau se păstrează nealterate de veacuri?

Cu întrebările astea am plecat în Țara Maramureșului, Valea Marei, pe la jumătatea lui august; ultima oară am fost aici în vara anului 2000. După primele comune văzute – Bogdan Vodă, Rozavlea, Bârsana – nicicând n-am fost mai dezamăgită. Orgolii și betoane. În comunele mari din Maramureș găsești vile de toate culorile, de 1, 2, sau 3 etaje. Reușita maramureșeanului plecat la muncă peste hotare, în Spania, Italia, Germania, Irlanda, se măsoară în funcție de dimensiunea casei construite. Cu cât este mai mare, cu atât este mai bine pentru mândria lui în fața satului. Unele case au porți și ziduri moderne, din fier forjat, altele păstrează poarta tradițională maramureșeană, mai veche sau mai nouă, după posibilități. Tinerii și cei cu putere de muncă pleacă în străinătate pentru a agonisi averi, dar se întorc în fiecare an, în august, în concediu. Case și mașini. Mașini și case. Acestea sunt prioritățile aici, în unele zone din Țara Maramureșului. BMW-urile și Audi-urile predomină. E o practică obișnuită a ultimilor ani să vezi câțiva tineri îmbrăcați în costumul tradițional de duminică, în mașinile lor, cu numere roșii de înmatriculare, pe drumul spre biserică, deși drumul acela n-are nici 500 de metri. Dar întregul sat trebuie să vadă cât de mult au reușit ei în ultimul an; doar n-au plecat degeaba să muncească afară. De cele mai multe ori, aici rămân bătrânii să aibă grijă de construcții, majoritatea nefinalizate (la roșu). Read more about Maramureșul, între tradiție și modernitate. Always Yes To Romania