Răspiua, primul loc de joacă polisenzorial din București

Conform Legii nr. 272/2004 (republicată în 2014) privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ”îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap”, iar ”autoritățile publice au obligația să asigure, potrivit atribuțiilor care le revin, locuri de joacă suficiente și adecvate pentru copii”. Dreptul copiilor la activități de joacă și recreative, indiferent de nivelul de dezvoltare sau de afecțiunile de care suferă, se regăsește și în Convenția ONU.

Însă, din păcate, în ceea ce privește accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități, autoritățile mai au mult de învățat. Sunt foarte puține excepții, doar primăriile din Timișoara și Sibiu s-au implicat, iar la polul opus se află Primăria Deva, care, în vara lui 2016, la locul de joacă de pe strada Barbu Lăutaru, a stabilit o regulă discriminatorie: „Este interzisă utilizarea echipamentelor de către copiii cu handicap la membrele superioare și inferioare”.

Primul loc de joacă pentru copiii cu dizabilități a apărut în Timișoara. La începutul lunii decembrie 2015, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre depus de Romanița Jumanca, act care prevedea „identificarea a cinci parcuri care să fie dotate cu echipamente pentru copiii cu nevoi speciale și facilitarea accesului însoțitorilor acestora la locurile de joacă special amenajate”. Partea frumoasă a fost că au aprobat dotarea cu echipamente speciale a zece parcuri în loc de cinci cum era menționat în proiect.

La Sibiu, există un loc de joacă în interior pentru copii cu dizabilități, 101 Dalmatieni, un proiect al Asociației DAR, iar în septembrie 2016, primăria Sibiu a amenajat  un loc de joacă tematic, în Parcul Sub Arini, cu echipamente speciale și pentru copiii cu dizabilități.

La Brașov, din 13 mai 2016, există Parcul Stop Discriminării, un spațiu de joacă în aer liber pentru copiii și tineri cu dizabilități. În zona parcului au fost instalate panouri cu explicații despre cum trebuie să se comporte oamenii cu persoanele cu dizabilități.

În iunie 2016, la Alba Iulia, a fost inaugurat un parc special amenajat pentru dezvoltarea abilităților motrice și senzoriale ale copiilor cu dizabilități.

În ceea ce privește Bucureștiul, la începutul lunii iunie 2016,  s-a deschis Joyplace, primul loc de joacă în interior, adaptat pentru copiii cu dizabilități. Iar primul loc de joacă în aer liber s-a lansat în urmă cu două zile: RăsPiua, un proiect AMAis, câștigător al programului Mobilizăm excelența, finanțat de Porsche Romania prin Fundația Comunitară București. Read more about Răspiua, primul loc de joacă polisenzorial din București

Portretul românului la 60 de ani

La sfârșitul lui mai 2014, am obținut bursa de jurnalism social „Viitor la purtător” inițiată de Decât o Revistă și susținută de ING Asigurări de Viață – cu un profil al unui bărbat de 61 de ani, din generația patronilor de mici afaceri de la începutul anilor ’90. Căutarea independenței financiare s-a dovedit mai dificilă decât anticipase, iar acum nu are nici vechimea, nici vârsta pensionării.

Adrian Tarachiu face parte din generația oamenilor de 60 de ani care au prins mulți ani de comunism și care s-au trezit, imediat după Revoluție, într-o lume plină de oportunități pentru care nu erau pregătiți. Lipsa educației economice, legile și regulile birocratice care au descurajat antreprenoriatul, greutățile întâmpinate de cei trecuți de 40 de ani care vor să se angajeze, taxele mari și hibele sistemului de pensii își spun cuvântul în România ultimilor 25 de ani. Unii au reușit, alții încă încearcă să reușească. Tarachiu a avut o serie de suișuri și coborâșuri, dar încă mai crede în mirajul independenței. E un om care încă încearcă să reușească în România.

Sesiune de întrebări și răspunsuri cu Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România

Ieri, între 11 și 11.45, Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România, a susținut o sesiune de întrebări și răspunsuri pe contul său de  twitter și pe hashtagul #askFCO, folosit de Ministerul de Afaceri Externe britanic. Read more about Sesiune de întrebări și răspunsuri cu Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România

Anul european al cetatenilor 2013: Informatia inseamna… putere! (4)

Ai fost discriminat sau defavorizat în țara ta sau în altă țară europeană? Ți s-a refuzat accesul într-o țară a Uniunii Europene pe motiv că ești român? Ți s-au cerut alte acte decât prevede legislația europeană? Ai vrut să muncești sau să te stabilești într-o altă țară UE și nu ți s-a permis?

Toate acestea se pot schimba dacă îți cunoști drepturile pe care le ai în calitate de cetățean european! Pentru că informația înseamnă… putere!  Citește seria de articole și hai să dezbatem împreună despre ce înseamnă a avea drepturi, dar și responsabilități în Uniunea Europeană. Read more about Anul european al cetatenilor 2013: Informatia inseamna… putere! (4)

Anul european al cetatenilor 2013: Joburi in UE (3)

Motto: Dincolo de țară, dincolo de vreme și de neam, sufletul omenesc freamătă la fel. (Ovid Densusianu-fiul)

Dacă în primele două articole am arătat câteva dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor UE, astăzi trebuie să abordăm și problema angajărilor în țările Uniunii Europene pentru că este strâns legată de dreptul la ședere.

Daca nu știați, cetățenii europeni au posibilitatea de a lucra chiar pentru instituțiile UE. Oficiul European pentru selecția personalului (EPSO) scoate periodic la concurs diverse posturi în domenii precum administrația publică europeană, comunicare, drept, relații externe. Nu trebuie decât să vă creați un cont pe site-ul oficial al Oficiului European de selecție a personalului –www.eu-careers.eu și să urmați pașii de acolo. Bineînțeles, există mai multe etape de selecție până la a fi angajat temporar ori definitiv. De asemenea, nu uitați și de stagiile plătite în cadrul instituțiilor europene. Read more about Anul european al cetatenilor 2013: Joburi in UE (3)

Anul european al cetatenilor 2013: Dreptul la sedere in tarile Uniunii Europene si alte aspecte (2)

Motto: Dincolo de țară, dincolo de vreme și de neam, sufletul omenesc freamătă la fel. (Ovid Densusianu-fiul)

În primul articol am arătat câteva aspecte ale dreptului la libera circulație, cum este perceput, dar și problemele întâmpinate de alte persoane în călătoriile lor în alte țări ale Uniunii Europene.

Astăzi vreau să discutăm despre un alt drept fundamental pe care îl avem noi toți, în calitate de cetățeni europeni: dreptul la ședere în alte țări ale Uniunii Europene. Read more about Anul european al cetatenilor 2013: Dreptul la sedere in tarile Uniunii Europene si alte aspecte (2)

Anul european al cetatenilor 2013: Dreptul la libera circulatie si alte aspecte (1)

Motto: Dincolo de țară, dincolo de vreme și de neam, sufletul omenesc freamătă la fel. (Ovid Densusianu-fiul)

Cetățenia europeană nu înlocuiește cetățenia națională, însă cetățenia europeană înseamnă mult mai mult decat cea națională. Pentru că TU, cetățeanule european, te poți implica în viața democratică a UE, la toate nivelurile! Cu o singură condiție: să-ți cunoști drepturile. TU ai niște drepturi! Cu cât cetăţenii europeni îşi cunosc şi exercită mai bine drepturile, cu atât este mai bine pentru economia şi societatea europeană. Dar și pentru ei înșiși. Aceasta este viziunea pentru Anul european al cetăţenilor 2013.

Conceptul de “cetățenie europeană” a fost introdus pentru prima dată în 1993, prin Tratatul de la Maastricht; în 2013 sărbătorindu-se cea de-a 20-a aniversare. Datorită acesteia, toți cetățenii celor 27 de state membre beneficiaza de un set de drepturi suplimentare. Printre acestea se numără dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul UE, dreptul de a vota și de a candida la alegerile locale și europene în țara de reședință sau dreptul de a beneficia de protecție consulară în străinătate în aceleași condiții precum cetățenii unui alt stat membru atunci când țara lor de origine nu este reprezentată. Însă raportul Comisiei Europene din 2010 privind cetăţenia UE a arătat faptul că cetăţenii europeni nu profită de drepturile lor, deoarece nu le cunosc. Read more about Anul european al cetatenilor 2013: Dreptul la libera circulatie si alte aspecte (1)

Despre promovarea inutila a unora

Pe scurt, proprietarul unei pensiuni isi face promovare intensa pe retelele sociale (facebook in special), site-uri, blog samd, insa nu catadicseste sa raspunda la un banal e-mail referitor la o solicitare de cazare. Ca sa nu mai amintesc promotiile discriminatoare (si bineinteles cenzurarea mesajelor atunci cand li se atrage atentia asupra acestora…) Si atunci ma […]