Aer, mare, soare, raiul sufletului meu

Cum arată raiul sufletului tău? Aer, mare, soare sunt cele trei cuvinte-cheie ale sufletului meu. Raiul în care îmi încarc bateriile și îmi adun gândurile. Pe plajă, la umbra unui copac sau a unei umbrele, cu o carte alături, o cafea și, bineînțeles, aproape de marea de la care în niciun an nu pot să-mi iau La revedere. Pentru că, atunci când mi se spune ”Hai să dăm o fugă până la mare!”, nu stau prea mult pe gânduri, îmi fac un bagaj și plec. Dar n-o pot vedea de atâtea ori pe cât mi-aș dori (din cauza timpului și a bugetului limitat), iar marea ajunge să fie echivalentă, de cele mai multe ori, cu luna de pe cer. Raiul sufletului meu.

Aer, mare, soare. În fiecare an mă gândesc la cuvintele astea și, ori de câte ori mi-e dor să le simt mai aproape, mă uit la scoicile și cochiliile de melci de pe birou. Iar ești cu gândul la mare?, mă întreabă colegii. Iar! Mă întorc la tine iar și iar… Mare Albastră, vorba cântecului. Pe repeat, desigur.

Nu caut lux, nu caut all inclusive, nu vreau să depind de programul de masă, iar de televizor nu am nevoie. Doar aer, mare, soare. Pot să dorm chiar și pe plajă, dacă am unul-doi-trei copaci în preajmă. Însă, din păcate, stațiunile de pe litoralul românesc nu mai abundă în vegetație. În afară de drumul care duce spre Neptun (și atenție, doar drumul!), nicio stațiune nu are copaci pe plajă. Cândva existau în Mamaia. Cândva… până să fie tăiați sau uscați intenționat și înlocuiți cu palmieri costisitori, care se ofilesc mai devreme de septembrie. Spre deosebire de satele bulgărești prin care am trecut chiar în această vară și în care găsești, din loc în loc, copaci. Până și aerul ți se pare că este altfel acolo. Și totuși, locul meu de suflet, raiul sufletului meu e în 2 Mai, aproape de Micul Golf, acolo unde se păstrează, de ani de zile, aceleași ritualuri de du-te-vino pline ochi cu pește și unde găsești aproape aceiași oameni. Și oricât ar vrea unii să spună că nimic nu mai e la fel aici, din contră, pentru cei care vin aici an de an, în detrimentul plajelor și a vilelor luxoase, iubesc Micul Golf și Marea, eterna mare, le iubesc așa cum sunt.

Doi kilometri mai încolo, pițipoance cu cizme peste genunchi, cerșetori ce dorm pe trotuare, folkiști și rockeri în tabere distincte, motoare de fițe, bijuterii handmade ce se vând într-un târg improvizat ad-hoc, cozile obișnuite la celebrele clătite trase-n Vamă, vile peste vile și alte vile și hoteluri în plină (re)construcție ce au luat locul copacilor ce existau cândva, dale de piatră de zeci de metri peste nisip și cele câteva fire de iarbă, tarabe cu haine hippie, librarul – un loc demodat, șezlonguri moka, dar impuse de o consumație de cel puțin 40 de lei, mitocanu’, bibi, hamsii, pizza, terase, fuste orientale, Pasărea Colibri, bere, hamace, baldachine și zdrăngăneli de chitara pe alocuri. Pe zi ce trece, Vama Veche se transformă într-un kitsch. Vama nu mai are același farmec de acum 30 de ani și nici nu-l va mai avea vreodată. Cândva, un rai al iubitorilor de natură, corturi și muzica bună, iar astăzi un rai al pițipoancelor și cocalarilor care-și duc veacul în singurul hotel de 3 stele „ancorat” pe plajă. Și totuși, ca să te simți bine în Vamă, trebuie să nu-ți pese de ceea ce vezi în jurul tău, să ignori orice ți s-ar părea ciudat, nelalocul lui ori kitchos. Să-ți pese, așa cum ziceam la început, doar de aer, mare, soare. Read more about Aer, mare, soare, raiul sufletului meu