Răspiua, primul loc de joacă polisenzorial din București

Conform Legii nr. 272/2004 (republicată în 2014) privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ”îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap”, iar ”autoritățile publice au obligația să asigure, potrivit atribuțiilor care le revin, locuri de joacă suficiente și adecvate pentru copii”. Dreptul copiilor la activități de joacă și recreative, indiferent de nivelul de dezvoltare sau de afecțiunile de care suferă, se regăsește și în Convenția ONU.

Însă, din păcate, în ceea ce privește accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități, autoritățile mai au mult de învățat. Sunt foarte puține excepții, doar primăriile din Timișoara și Sibiu s-au implicat, iar la polul opus se află Primăria Deva, care, în vara lui 2016, la locul de joacă de pe strada Barbu Lăutaru, a stabilit o regulă discriminatorie: „Este interzisă utilizarea echipamentelor de către copiii cu handicap la membrele superioare și inferioare”.

Primul loc de joacă pentru copiii cu dizabilități a apărut în Timișoara. La începutul lunii decembrie 2015, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre depus de Romanița Jumanca, act care prevedea „identificarea a cinci parcuri care să fie dotate cu echipamente pentru copiii cu nevoi speciale și facilitarea accesului însoțitorilor acestora la locurile de joacă special amenajate”. Partea frumoasă a fost că au aprobat dotarea cu echipamente speciale a zece parcuri în loc de cinci cum era menționat în proiect.

La Sibiu, există un loc de joacă în interior pentru copii cu dizabilități, 101 Dalmatieni, un proiect al Asociației DAR, iar în septembrie 2016, primăria Sibiu a amenajat  un loc de joacă tematic, în Parcul Sub Arini, cu echipamente speciale și pentru copiii cu dizabilități.

La Brașov, din 13 mai 2016, există Parcul Stop Discriminării, un spațiu de joacă în aer liber pentru copiii și tineri cu dizabilități. În zona parcului au fost instalate panouri cu explicații despre cum trebuie să se comporte oamenii cu persoanele cu dizabilități.

În iunie 2016, la Alba Iulia, a fost inaugurat un parc special amenajat pentru dezvoltarea abilităților motrice și senzoriale ale copiilor cu dizabilități.

În ceea ce privește Bucureștiul, la începutul lunii iunie 2016,  s-a deschis Joyplace, primul loc de joacă în interior, adaptat pentru copiii cu dizabilități. Iar primul loc de joacă în aer liber s-a lansat în urmă cu două zile: RăsPiua, un proiect AMAis, câștigător al programului Mobilizăm excelența, finanțat de Porsche Romania prin Fundația Comunitară București. Read more about Răspiua, primul loc de joacă polisenzorial din București

Noi norme europene privind accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități

12308350_1064118630279253_8506637522103680157_n

Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități (3 decembrie), Marianne Thyssen, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, a propus noi norme privind accesibilitatea la nivelul UE pentru a coordona mai bine eforturile și pentru a permite libera circulație a bunurilor și serviciilor accesibile în UE. Read more about Noi norme europene privind accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități